Prima pagină Cultura

''Prinos de Cântece (Gitanjali)'', de Rabindranth Tagore - o carte pe zi

Stelian Turlea 08.14.2019 | ● Vizualizări: 213
Einstein şi Tagore     + zoom
Galerie foto (1)

„La 10 ani de la publicarea volumului care îi aducea lui Tagore Premiul Nobel pentru Literatură, România avea o traducere sensibilă, pe care niciun alt român nu a egalat-o, din punctul meu de vedere, până astăzi.”, notează editura.

„Cartea Prinos de cântece am descoperit-o în biblioteca lui Didi - Amita Bhose – scrie editoarea Carmen Muşat-Coman. Meticuloasă, pe fişa cărţii Didi nota întotdeauna data şi numele celui ce-i oferise cartea. Pe aceasta însă Didi a notat: Presented by? Am citit-o pe nerăsuflate, uimită şi fascinată de sensibilitatea traducerii. Limbajul este un pic arhaic dar fermecător tocmai din acest motiv, un limbaj poetic şi vizual. Închinate Divinităţii, cele 103 cânturi ne cuceresc prin simplitatea elegantă a cuvântului.



Iniţial, când am pornit la drum cu editura Cununi de stele, îmi propusesem să public numai traducerile lui Didi din Tagore, efectuate din ben¬gali, pentru a oferi cititorului acces la operele traduse direct din limba maternă a lui Tagore, nealterate de variantele europene. Însă traducerea lui George Ulieru, efectuată din franceză, în afara faptului că este prima traducere a Gitanjali în română este şi de o sensibilitate aparte. La 10 ani de la publicarea volumului care îi aducea lui Tagore Premiul Nobel pentru Literatură, România avea o traducere sensibilă, pe care niciun alt român nu a egalat-o, din punctul meu de vedere, până astăzi. Uimitor cum acum un secol românii îl citeau pe Tagore într-o traducere sublimă, neştiută până acum! Acesta este motivul pentru care am împletit-o în Cununi de stele, cu atât mai mult cu cât nu am găsit, în afara studiului Tagore în România al lui Didi, publicat recent sub titlu omonim la editura Cununi de stele în 2018, nicio referire la această traducere din 1923. Titlul - Prinos de cântece - mi se pare, de altfel, mult mai potrivit decât celelalte ce au urmat.”

Traducătorul, George Ulieru, a avut o viaţă interesantă. Doctor în medicină şi chirurgie, a fost medic de plasă în timpul şi după Primul Război Mondial. A scris un jurnal, „Din carnetul unui medic de palsă” şi a colaborat la diferite publicaţii locale, a fost ostracizat de autorităţi, mutat disciplinar la diferite dispensare. A fost pensionat în 1938 şi s-a stins din viaţă în 1943, la Câmpulung Muscel.

Rabintranath Tagore – Prinos de Cântece (Gitanjali). Traducere de George Ulieru. Cuvânt înainte de Carmen Muşat-Coman. 126 pag.