Home » Cultură » Organizatorii expoziţiei Banksy la Bucureşti răspund după listarea manifestării ca fals: O exagerare

Organizatorii expoziţiei Banksy la Bucureşti răspund după listarea manifestării ca fals: O exagerare

Organizatorii expoziţiei Banksy la Bucureşti răspund după listarea manifestării ca fals: O exagerare
Publicat: 31.08.2019
Organizatorii expoziţiei Banksy la Bucureşti răspund după listarea manifestării ca fals pe site-ul artistului: ”considerăm că reprezintă o exagerare în stilul propriu Banksy, un cuvânt provocator, (...) descrie, într-un mod dramatic, faptul că această expunere nu este produsă sau promovată de el”.

Agenţia Events, organizatoarea expoziţiei Art of Banksy de la Bucureşti alături de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, a reacţionat după ce site-ul artistului britanic a enumerat manifestarea de la Arcul de Triumf ca fals, într-o secţiune intitulată ”Retragere de produs/ Product recall”, potrivit Mediafax.

”Este esenţial să facem diferenţa între drepturi de autor şi drepturi de proprietate. Cum ar putea Banksy să autorizeze o expoziţie în care există replici după tablouri originale ce nu-i mai aparţin, ele fiind cumpărate de persoane private? Anunţul de pe site-ul său – «Publicul ar trebui să fie conştient de faptul că există o serie recentă de expoziţii Banksy, niciuna dintre acestea nefiind consimţită. Au fost organizate în întregime fără cunoştinţa sau implicarea artistului. Vă rugăm să le trataţi în consecinţă» – este interpretat superficial”, arată organizatorii expoziţiei.

Cu această ocazie, cei de la Events schimbă formularea folosită iniţial în prezentarea a expoziţiei.

În primele comunicate se vorbea despre ”picturi, obiecte 3D, clipuri video ale lui Banksy”, iar acum organizatorii explică faptul că ”expoziţia este despre Banksy, nu a lui Banksy” astfel, ”comunicarea s-a aflat permanent sub expresia «unauthorized exhibition» pe materialele vizuale sau «expoziţie neautorizată» în texte. Acest status apare atât pe posterele noastre, pe bannerele Facebook, dar mai ales în comunicatul de presă şi pe site-ul oficial www.expozitiatheartofbanksy.ro. Şi noi, şi Banksy am semnalizat neautorizarea expoziţiei, delimitându-ne corect de artist şi el de noi – Expoziţia este DESPRE Banksy, nu a lui Banksy -, însă felul în care a ales să o facă el a stârnit reacţii puternice şi interpretări. Ca de obicei, în cazul lui”.

Textul redactat de cei de la Events arată că ”dacă veţi cumpăra un tablou semnat Banksy, veţi putea oricând, fără ca Banksy să aibă dreptul să se opună, nici legal, nici moral, să îl închiriaţi unui muzeu sau unei expoziţii. Aşa se întâmplă cu tabloul «Fetiţa cu balon», ce aparţine doamnei care l-a câştigat la celebra licitaţie în care tabloul, care a costat 1,4 milioane de lire, s-a autodistrus parţial. Proprietara sa l-a închiriat unui muzeu din Germania. Acesta îl expune şi, evident, vinde bilete vizitatorilor, ca orice muzeu”.

”Pentru TOATE lucrările expuse în Bucureşti şi Cluj, compania care deţine brandul «The Art of Banksy», Statu Company, deţine inclusiv drepturile de reproducere şi afişare obţinute legal, prin contract, de la proprietarii privaţi ai lucrărilor originale Banksy, lucrări pe care colecţionarii le-au cumpărat prin licitaţie sau direct de pe piaţă, iar apoi le-au autorizat ca originale. Prin urmare, nu pot exista în nici un caz presupuneri privind legalitatea ei”, se arată în comunicat.

”În ceea ce priveşte cuvântul «fake» / «fals» din fotografia ce însoţeşte anunţul de pe site-ul banksy.co.uk, considerăm că reprezintă o exagerare în stilul propriu Banksy, un cuvânt provocator, dar care nu are nimic de-a face cu lucrările din expoziţie, ci descrie, într-un mod dramatic, simplul faptul [sic n.r.] că această expunere nu este produsă sau promovată de el însuşi. «Treat them accordingly/ Vă rugăm să le trataţi în consecinţă» a fost, de asemenea, interpretată greşit, fraza neînsemnând nici pe departe îndemnul de a nu vizita expoziţia. De altfel, Banksy nu ar putea susţine o astfel de asociere, pentru România şi Olanda, cel puţin, Expoziţia fiind realizată, în aceste cazuri, în colaborare cu insituţii administrative de stat – primăriile capitalelor acestor ţări, în condiţiile în care Banksy este un artist anonim, dorind cu orice preţ, cum am explicat şi mai devreme, să rămână aşa. Manifestările publice ale lui Banksy au inclus, pe lângă street art, afişarea în spaţii muzeale, pe furiş, ilegal, a unor tablouri cu mesaje socio-politice, plasarea unei păpuşi în mărime naturală reprezentând un deţinut, chiar în mijlocul parcului de distracţii Disneyland, auto-distrugerea parţială a tabloului «Fetiţa cu balon» aflată în plin proces de licitaţie şi multe altele, similare ca implementare, dar cu un impact puternic şi un mesaj întotdeauna moralizator. Este practic imposibil ca publicul să plătească pentru a le vedea”.

”Vă aştepăm [sic! N.R.] la Expoziţia «The Art of Banksy – Without Limits». Este o retrospectivă extraordinar curatoriată, ce cuprinde replici după lucrări foarte bine selectate, unele mai vechi, unele din perioada recentă, altele unicat. Am depus mult efort pentru ca lucrările lui Banksy să fie expuse într-un cadru onorant, muzeal. Arta lui este sub privirile tuturor, aşa cum îşi doreşte, alături de explicaţii pertinente şi contextualizatoare, iar mesajul său ajunge, astfel, la cât mai mulţi oameni, în timp ce valoarea sa ca artist este bine conservată şi chiar amplificată. Acestea fiind spuse, îi rugăm respectuos pe cei care încearcă să inducă în eroare publicul prin formule precum «expoziţie ilegală», «expoziţie falsă», «batjocură la adresa simbolurilor naţionale», să treacă informaţiile prin filtrul oficial, al nostru, ori prin cel al realităţii evidente şi, mai ales, să nu lezeze gratuit imaginea unei companii private”, arată organizatorii în încheierea textului dat publicităţii vineri.

Reprezentanţii Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic prin care Primăria Municipiului Bucureşti susţine expoziţia au confirmat pentru MEDIAFAX faptul că vor da publicităţii un răspuns, dar acesta nu a ajuns la redacţie până în momentul publicării acestui material.

Artistul, care a reuşit de-a lungul anilor să îşi păstreze identitatea ascunsă, a reacţionat şi faţă de alte evenimente similare, reproşul principal fiind legat de preţul biletelor. ”Eu nu cer bani oamenilor ca să-mi vadă arta decât dacă instalez un carusel”, spunea artistul într-o discuţie online privind o expoziţie neautorizată. Majoritatea expoziţiilor făcute cu acordul artistului au avut intrare liberă sau preţuri de până în 4 dolari.

Expoziţia „The Art of Banksy” cuprinde peste 50 de tablouri, fotografii, şabloane (stencil-uri), obiecte 3D şi clipuri video realizate după originalele Banksy, a fost vernisată pe 29 iulie, în interiorul Arcului de Triumf din Bucureşti. Organizatorii expoziţiei sunt Events şi Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic. Expoziţia rămâne deschisă până în 27 octombrie. Biletele costă 35 de lei în timpul săptămânii şi 40 de lei în weekend, iar elevii, studenţii şi pensionarii plătesc 20 de lei de luni până vineri şi 30 de lei sâmbătă şi duminică.

Expoziţia a fost deschisă prima dată în 2016 la Istanbul, după care a fost itinerată la Paris, Amsterdam, Londra, Roma, Berlin, Toronto, Montreal, Tel Aviv, Berlin. Toate acestea se regăsesc în lista de evenimente false publicată de artist. Expoziţia de la Bucureşti este disponibilă aproximativ în aceeaşi perioadă şi la Cluj Napoca, unde este deschisă la Casa Vaida Voevod între 1 august şi 3 noiembrie. Şi expoziţia de la Cluj-Napoca este enumerată pe site-ul artistului pe lista evenimentelor catalogate ca fals.

Banksy a devenit un pictor extrem de apreciat în universul artistic, fiind celebru pentru desenele sale de tip graffiti realizate pe diverse clădiri importante, însoţite adeseori de comentarii cu tentă socială.

În 2018, „Girl with balloon”, o pictură semnată de acesta, s-a autodistrus imediat după ce a fost adjudecată, pentru 1,185 de milioane de euro

Banksy a apărut în documentarul „Exit Through the Gift Shop”, pe care l-a şi regizat şi în care îşi prezintă opera, fără a-şi dezvălui însă nicio secundă chipul. Filmul său a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun documentar în anul 2011.

Banksy, care îşi ascunde identitatea, preferând să rămână în anonimat, este originar din Bristol, un oraş din sud-vestul Angliei. Artistul britanic combină adeseori în operele sale umorul şi arta subversiunii: el şi-a exercitat arta pe zidurile din New Orleans, după uraganul Katrina, dar şi pe zidul din Cisiordania care îi separă pe israelieni de palestinieni.

Considerat un reprezentant al curentului street art, artistul este renumit pentru faptul că îşi tachinează publicul, dar şi autorităţile, iar lucrările sale sunt extrem de originale, făcându-i pe privitori să vadă lucrurile într-o cu totul altă lumină.

În 2009, el şi-a instalat 100 de opere în muzeul de artă din Bristol chiar în faţa oficialilor prezenţi la un vernisaj. În trecut, Banksy a reuşit să introducă pe ascuns în incinta Disneyland o statuie în mărime naturală ce reprezenta un deţinut de la Guantanamo.

În toamna anului 2013, operele sale au fost prezentate într-o expoziţie inedită pe zidurile clădirilor din New York. Desenele artistului britanic au fost protejate cu grilaje şi agenţi de pază.

În luna ianuarie 2015, o colecţie ce include 32 de desene create de Banksy a fost vândută cu aproape 435.000 de lire sterline (580.000 de euro) la o licitaţie organizată în Marea Britanie.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani
Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina
Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale