Home » Cultură » Thrillerul „Angel Has Fallen”, cu Gerard Butler, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc

Thrillerul „Angel Has Fallen”, cu Gerard Butler, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc

Thrillerul „Angel Has Fallen”, cu Gerard Butler, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc
Publicat: 04.09.2019
Thrillerul "Cod Roşu în Serviciile Secrete/ Angel Has Fallen", de Ric Roman Waugh, cu Gerard Butler şi Morgan Freeman, s-a situat pe primul loc în box office-ul românesc, cu încasări de 764.717,17 lei în weekendul premierei, potrivit cinemagia.ro, citat de Mediafax.

Gerard Butler revine pentru a treia oară în rolul celui mai eficient agent de securitate, Mike Banning, în franciza „Cod Roşu”. În urma unui atentat asupra preşedintelui SUA (Morgan Freeman), acuzat de incident este garda lui de corp, Banning. După ce reuşeşte să scape de autorităţi, agentul este dat în urmărire generală, astfel că trebuie să evite propria lui agenţie şi să fie cu un pas înaintea FBI-ului pentru a demasca adevăraţii autori ai atacului. Disperat să îşi dovedească nevinovăţia, Banning se bazează pe ajutorul unor aliaţi neaşteptaţi pentru a-şi proteja familia şi a salva ţara de pericolul iminent, potrivit Cinemagia.

Liderul săptămânii trecute, lungmetrajul „A fost odată la… Hollywood/ Once Upon a Time in Hollywood”, de Quentin Tarantino, a coborât pe locul al doilea, cu încasări de 300.918 lei în weekend. Cel de-al nouălea lungmetraj al lui Quentin Tarantino, „A fost odată… la Hollywood/ Once Upon a Time In Hollywood”, cu Leonardo DiCaprio, Brad Pitt şi Margot Robbie, este, potrivit cineastului, o odă adusă anilor ’60 hollywoodieni. Filmul a avut premiera mondială la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes. Aflat în competiţie pentru prestigiosul Palme d’Or, filmul a obţinut doar premiul Palme Dog, pentru cea mai bună performanţă canină, acordat lui Brandy, un pitbull deţinut de personajul interpretat de Brad Pitt.

În coborâre, tot cu un loc, este şi „Furios şi iute: Hobbs & Shaw/ Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw”, de David Leitch, care a avut încasări de 267.779,42 de lei. După opt filme care au acumulat aproape 5 miliarde de dolari, franciza „Furios şi iute” prezintă acum primul său capitol separat, „Furios şi iute: Hobbs & Shaw”, în care Dwayne Johnson şi Jason Statham devin protagonişti, reluându-şi rolurile lui Luke Hobbs şi Deckard Shaw.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele româneşti la sfârşitul săptămânii trecute este completat de „Aventură în natură/ The Big Trip”, de Natalya Nilova şi Vasiliy Rovenskiy (206.635 de lei), „Regele Leu/ Lion King”, de Jon Favreau (124.154 de lei), „Poveşti de groază de spus pe întuneric/ Scary Stories to Tell in the Dark”, de André Øvredal (117.964,80 de lei), „Angry Birds: Filmul 2/ The Angry Birds Movie 2”, de Thurop Van Orman şi John Rice (116.294 de lei), „Băieţi buni/ Good Boys”, de Gene Stupnitsky (63.199,43 de lei), „Povestea incredibilă a lui Enzo/ The Art of Racing in the Rain”, de Simon Curtis (50.887,30 de lei), „Bucătăria Iadului/ The Kitchen”, de Andrea Berloff (34.039,80 de lei).

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase