Prima pagină Cultura

Un stencil realizat de Banksy la una dintre intrările Centrului Pompidou din Paris a fost furat

Redactia Descopera.ro | 09.05.2019 | ● Vizualizări: 331

Un stencil realizat de artistul britanic Banksy la intrarea în parcarea Centrului Pompidou din Paris a fost furat, a anunţat muzeul de artă modernă, potrivit lifestyle.inquirer.net.

Imaginea a fost realizată în iunie 2018 pe partea din spate a panoului care indică intrarea în parcarea subterană a instituţiei şi reprezenta un şobolan mascat - o imagine celebră a artistului britanic - fluturând un cuţit de tipul celor folosite de Banksy pentru a-şi decupa stencil-urile.



Reprezentanţii Centrului Pompidou au declarat că sunt de părere că hoţii au folosit un fierestrău pentru a tăia panoul, care fusese acoperit cu o bucată de plexiglas pentru ca lucrarea să nu fie deteriorată.

În urmă cu un an, paznicii de la muzeu ar fi prins nişte persoane care au încercat să fure lucrarea, potrivit unor surse.

Reprezentanţii muzeului, care găzduieşte cea mai mare colecţie de artă contemporană din Europa, dar care nu deţine lucrarea lui Banksy, au făcut plângere la poliţie pentru distrugerea proprietăţii.

Furtul a avut loc la aproximativ şapte luni după ce o altă lucrare a lui Banksy, prin care acesta aducea un omagiu victimelor atacului terorist care a avut loc în noiembrie 2015 la Paris, a fost furată. Lucrarea, reprezentând o fetiţă care plânge lângă o ieşire de incendiu, fusese realizată lângă sala Bataclan, unde membri ai grupării Stat Islamic au masacrat 90 de oameni.

Fetiţa şi şobolanul revoluţionar se numără printre cele peste zece lucrări cu care Banksy a "decorat" Parisul în urmă cu un an.

Banksy este celebru pentru desenele sale de tip graffiti realizate pe diverse clădiri importante, însoţite adeseori de comentarii cu tentă socială. Considerat un reprezentant al curentului street art, el este renumit pentru faptul că îşi tachinează publicul, dar şi autorităţile, iar lucrările sale sunt extrem de originale, făcându-i pe privitori să vadă lucrurile într-o cu totul altă lumină.

Acesta a apărut în documentarul "Exit Through the Gift Shop", pe care l-a şi regizat şi în care îşi prezintă opera, fără a-şi dezvălui însă nicio secundă chipul. Filmul său a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun documentar în anul 2011.

Banksy, care îşi ascunde identitatea, preferând să rămână în anonimat, este originar din Bristol, un oraş din sud-vestul Angliei. Artistul britanic combină adeseori în operele sale umorul şi arta subversiunii: el şi-a exercitat arta pe zidurile din New Orleans, după uraganul Katrina, dar şi pe zidul din Cisiordania care îi separă pe israelieni de palestinieni.

În 2009, el şi-a instalat 100 de opere în muzeul de artă din Bristol chiar în faţa oficialilor prezenţi la un vernisaj. În trecut, Banksy a reuşit să introducă pe ascuns în incinta Disneyland o statuie în mărime naturală ce reprezenta un deţinut de la Guantanamo.

În toamna anului 2013, operele sale au fost prezentate într-o expoziţie inedită pe zidurile clădirilor din New York. Desenele artistului britanic au fost protejate cu grilaje şi agenţi de pază.

În luna ianuarie 2015, o colecţie ce include 32 de desene create de Banksy a fost vândută cu aproape 435.000 de lire sterline (580.000 de euro) la o licitaţie organizată în Marea Britanie.

În 2018, "Girl with balloon", o lucrare semnată de acesta, s-a autodistrus imediat după ce a fost adjudecată la licitaţie, pentru 1,185 de milioane de euro.

 

Tag-uri: paris | furt | anunt | arta | artist

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI