Home » Cultură » Anunţul Ministerul Culturii legat de Muzeul Peleş

Anunţul Ministerul Culturii legat de Muzeul Peleş

Anunţul Ministerul Culturii legat de Muzeul Peleş
Publicat: 28.09.2019
Contractul între Muzeul Peleş şi Mihai I a fost prelungit până pe 31 decembrie arată Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional într-un răspuns la o solicitare MEDIAFAX privind situaţia în care se află instituţiile publice în relaţia cu Familia Regală a României.

”Contractul de locaţiune încheiat în anul 2010 între M.S.R. Mihai I, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (în prezent Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale) şi Muzeul Naţional Peleş, a fost prelungit succesiv, prin acte adiţionale, până la data de 31.12.2019”, anunţă Biroul Comunicare şi Dialog Social din Minister.

Autorităţile menţionează faptul că ”Muzeul Naţional Peleş a predat către Casa Majestăţii Sale Custodele Coroanei imobilul Căsuţa Poartă şi terenul aferent acesteia, drept care actul adiţional a fost modificat în consecinţă, cuantumul chiriei plătite de locatar diminuându-se corespunzător”.

Potrivit răspunsului trimis MEDIAFAX, Ministerul păstrează confidenţialitatea atât în legătură cu valoarea chiriei plătite cât şi în ceea ce priveşte stadiul negocierilor: ”în vederea bunei derulări a negocierilor dintre Statul Român şi Casa Majestăţii Sale Custodele Coroanei, în prezent, nu putem face precizări privind stadiul acestora”, se arată în textul oficial.

Memorandumul privind retrocedarea Castelelor Peleş şi Pelişor, a părţii vechi din Foişor, precum şi a vilelor Stăvilari şi Ceramica şi a terenurilor aferente, către Regele Mihai, a fost aprobat pe 20 februarie 2007 de Guvernul României. În momentrul retrocedării, familia regală s-a angajat să păstreze destinaţia de muzeu a Castelului Peleş. În acelaşi timp, Casa Regală şi-a anunţat intenţia ca o parte din Castelul Pelişor să rămână muzeu, cealaltă urmând să fie reşedinţa familiei. Negocierile între reprezentanţii Regelui Mihai, căruia domeniul Peleş i-a fost retrocedat în 2007, şi statul român, care deţine încontinuare colecţiile de la Peleş şi Pelişor, pentru care plătea o chirie în valoare de 52.000 de lei pe lună, s-au derulat în luna februarie 2010.

Castelul Peleş este realizat în stilul neo-renascentist german. Comandată de Regele Carol I la Sinaia, construcţia a fost începută în 1873. Castelul a fost reşedinţa de vară a Regilor României iar în prezent se numără printre edificiile istorice cele mai vizitate din România.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase