Prima pagină Cultura

5 mari situri culturale, unice în lume, distruse în timpul conflictelor militare

Adrian Popovici 01.25.2020 | ● Vizualizări: 1431
Credit foto: Profimedia     + zoom
Galerie foto (1)

Siturile culturale sunt protejate în timpul războaielor, la nivel mondial, prin mai multe tratate şi convenţii.

Războaiele, indiferent de cine le porneşte sau din ce cauză, sunt mereu evenimente care se soldează cu pierderi mari, vorbim aici de oamenii care îşi pierd vieţile, existenţele date peste cap, răniţii sau, cum este cazul acestui articol, al distrugerilor unor situri culturale unice în lume. 

În anul 1954 în Convenţia de la Haga, urmată de către Articolul 53 al Convenţiei de la Geneva adăugat în anul 1977, sunt stabilite o serie de reguli care să reglementeze modul în care se poartă războaiele şi să asigure o formă de protecţie în faţa agresiunilor intenţionate. Textul Articolului stipulează: „este interzis: să se comită orice act de ostilitate îndreptat împotriva monumentelor istorice, operelor de artă sau lacaşurilor de cult care constituie patrimoniul cultural sau spiritual al popoarelor”, notează History.

Totuşi, din neglijenţă, din rea voinţă sau din scăparea de sub control a conflictului, în ultimele decenii au existat o serie întreagă de site-uri culturale care au fost distruse, sărăcind patrimoniul cultural universal al umanităţii.

1. Marea Moschee din Alep, Siria

Această moschee a fost construită între secolele VIII-XIII şi conform tradiţiei adăposteşte rămăşiţele profetului Zaharia, tătăl lui Ioan Botezătorul. Conform cărturarilor şi oamenilor de ştiinţă, această moschee este una dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult musulmane din Alep.

Din nefericire, această moschee a fost distrusă în timpul războiului civil din Siria, în anul 2013. Preşedintele sirian, Bashar al-Assad a acuzat un grup asociat al-Qaeda pentru această distrugere. Rebelii care luptă împotriva regimului susţin armata siriană a contribuit la această distrugere în timpul luptelor.

2. Porţile Ninive, Irak

Acest sit cultural datează din secolul VII înaintea erei noastre, din era în care oraşul Ninive era înconjurat de ziduri multiple, dintre porţile cele mai faimoase care au supravieţuit până acum câtiva ani se numără Poarta Mashki, nuită şi „poarta zeilor”.

În anul 2016, luptătorii Statului Islamic au distrus acest sit cultural. Organizaţia teroristă este recunoscută la nivel mondial şi pentru lupta pe care a dus-o împotriva elementelor culturale care nu se încadrau în viziunea sa despre lume.

3. Statuile cu Buddha de la Bamiyan, Afghanistan

Înainte de a fi distruse, aceste statui care îl reprezentau pe Buddha erau cele mai înalte astfel de artefacte din întreaga lume. Acestea au fost sculptate în secolul al VI-lea în roca unui munte, cea mai mare atingând chiar 170 de metri.

Distrugerea acestor statui a avut loc în anul 2001 de către luptătorii talibani, la indicaţiile unui lider spiritual care era de părere că trebuia eliminate toate formele de idolatrie din Afganistan.

4. Vijećnica, Sarajevo, Bosnia-Heţegovina

Vijećnica, numele dat primăriei construite în anul 1890 în Sarajevo, a fost inspirată din arhitectura mamelucilor, care înflorise în secolele XIII-XVI în Cairo, Egipt; aceasta a fost transformată în 1949 de către guvern în Bibliotecă Naţională.

Distrugerea acestui monument a avut loc în anul 1992, în timpul Asediului din Sarajevo; atunci când au fost distruse două milioane de cărţi şi o parte din clădire. Din fericire, în 2014, autorităţile au reuşit să o redeschidă publicului după ce l-au restaurat.

5. Oraşul Vechi, Dubrovnik, Croatia

Ultimul loc de pe această listă este ocupat de către centrul istoric al oraşului Dubrovnik, care datează din secolul VII-Lea, considerat de către Byron „perla Mării Adriatice”. În anul 1979, UNESCO a inclus centrul istoric pe lista sa a patrimoniului cultural. 

În timpul Războiului din Iugoslavia, mai exact între 1991 şi 1992, centrul istoric a fost devastat în timpul luptelor. Experţii care au fost la faţa locului explică faptul că aproape două treimi ale centrului vechi au fost distruse de către proiectilele lansate.

Citeşte şi: