Babel 2008

Dictionar A-Z
A. AKKALA SAMI. Idiomul cel mai putin documentat din familia limbilor lapone, intrebuintat in zonele arctice din Peninsula Kola, al carui ultim vorbitor, Maria Sergina, a murit in decembrie 2003.

B. BEOTHUK. Limba a indigenilor nord-americani din familia Algonquin, din care s-a pastrat o singura inregistrare fonografica, realizata de antropologul american Frank Speck si datata 1910.

• Max Born, părintele mecanicii cuantice. Câștigător al Premiului Nobel pentru Fizică
• Piotr Ilici Ceaikovski, cel mai popular compozitor rus din istorie. Autorul operelor „Frumoasa din pădurea adormită”…

C. CYMRAEG. Limba gaelica specifica tarii Galilor, singura din familia vechilor limbi britanice regionale care are sanse reale sa supravietuiasca.

D. DACA. Limba tracica vorbita, cu doua milenii in urma, pe un vast areal, ce cuprindea Romania de azi, Campia Panonica, Balcanii, sudul Ucrainei si Moldova de peste Prut. Ridica in continuare controverse, datorita absentei probelor scrise. A fost inlocuita treptat de latina vulgara.

E. ÉTIEMBLE, RENÉ (1909-2002). Lingvist si comparatist francez, care a semnat, in 1964, volumul polemic Parlez-vous franglais?, atragand atentia asupra anglicizarii excesive a limbii lui Corneille si Racine.

F. FLINDER. Limba din insula australiana omonima, pe care, in 1981, o mai cunosteau doar 3 oameni.

G. GAIDHLIG (SCOTTISH GAELIC). Limba nationala a scotienilor. Urmeaza sa dispara cel mai tarziu in urmatorul deceniu.

H. HARRISON, DAVID. Lingvist american contemporan care a facut afirmatia ca „Disparitia unei limbi inseamna disparitia unei culturi.“ In 2007, a lansat volumul When Languages Die.

I. ISTROROMANA. Dialect periferic al limbii romane, care mai este vorbit in cateva sate din Croatia, pe malul Marii Adriatice, de 500-1.500 de persoane, numite „vlahi“, dar nerecunoscute ca minoritate nationala.

J. JASSICA. Limba de tip ossetin a unui trib care s-a stabilit in Ungaria in secolul al XIII-lea, pastrandu-si identitatea si autonomia regionala pana in 1876. A ramas doar o singura lucrare in care este descrisa sumar, savantii reconstruind-o ipotetic, prin analogie cu dialecte ossetine similare.

K. KRAMER, WOLFGANG. Profesor german, universitar din Dortmund, care a fondat, in 1997, Societatea pentru Protectia Limbii Germane, cu scopul de a apara acest idiom de asediul publicitar al expresiilor englezesti.

L. LUO. Limba din regiunea Ata, Camerun, in cazul careia, in 1995, se mai semnala un singur vorbitor.

M. MISTRAL, FRÉDÉRIC (1830-1914). Poet provensal, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1904, care a lansat, in 1854, miscarea Felibrige, in favoarea renasterii limbii si literaturii occitane.

N. NOICA, CONSTANTIN. Filosof roman care a spus ca „Un singur cuvant poate repovesti lumea.“

O. OMURANO. Limba a indigenilor peruani din zona Loreto, disparuta in 1958.

P. POLABIANA. Limba din grupul slavic, vorbita in nordul Germaniei pana in secolul al XVIII-lea, de cand se pastreaza o serie de documente si elemente de rit crestin, intre care Tatal Nostru.

Q. QUIRIPI. Limba a nativilor americani vorbita in zona de nord-est a SUA. Ultimul vorbitor, Biwabiko Paddaquahas, a invatat limba in anii ’60, de la o matusa centenara.

R. REYESANO. Limba a indigenilor din zona San Borja, Bolivia, pe care o mai cunosc aproximativ 4.000 de vorbitori.

S. STEINER, GEORGE (1929). Filosof si scriitor nascut la Paris, a vorbit din prima copilarie limbile germana, franceza si engleza. A evocat, in cartea sa Dupa Babel (1975), dedicata actului traducerii literare, experienta sa poliglota, pledand pentru aportul creativ al multilingvismului si aratand ca fiecare limba este posesoarea unui numar de „secrete“ care o fac, practic, de neinlocuit.

T. TAKELMA. Limba a unui trib din Oregon, ai carei ultimi doi vorbitori, Molly Orton si Willie Simmons, au fost inregistrati in 1934.

U. UBIKH. Limba din Caucazul de Nord, vorbita pana in anul 2000, cand a incetat din viata impreuna cu Tevfik Esenc, ultimul ei vorbitor fluent.

V. VLASI (VLAHI).Un numar de 10-12.000 de vorbitori ai meglenoromanei (dialect istoric al romanei), localizati in Macedonia greaca si cea ex-iugoslava.

W. WYOT. Limba a indienilor din zona Golfului Humboldt, California, vorbita pana in anul 1962, cand a disparut Della Pince, ultimul ei cunoscator. Azi, descendentii tribului incearca sa o reinvie.

X. XAKRIABA. Primul proiect din categoria hypertext, initiat in 1960 de Ted Nelson. Este considerat punctul de cotitura in trecerea de la scrierea pe hartie la scrierea pe computer.

Y. YOLA. Varianta a englezei vechi („Yola“ inseamna „Old“), vorbita in estul Irlandei de catre normanzii care s-au stabilit in regiune in anul 1169. A disparut treptat in secolul al XIX-lea. In 1836, inca se mai redactau documente oficiale in acest idiom.

Z. ZHANG ZHUNG. Idiom tibetano-chinez folosit in zona in secolele VII-X, anterior impunerii budismului ca religie dominanta. Azi, mai este folosit de circa 2.000 de oameni.
Cand a inceput prezentul?

La apa Vavilonului?
La stalpul telegrafului?

Mai in gluma, mai in serios, exista doua tipuri de istorici ai globalizarii. Unii, protocronistii, cred ca fenomenul a debutat, de-a-ndoaselea, odata cu daramarea Turnului Babel („acolo sedzum si plansam“, zicea Dosoftei) si raspandirea limbilor in lume. Altii, sincronistii tehnicisti, plaseaza inceputurile globalizarii in secolul al XIX-lea, pe cand se inventa telegraful, prefigurand revolutia mediatica viitoare.

Drumul emanciparii englezei, de la limba din United Kingdom la cea din United Nations, n-a fost deloc lipsit de peripetii. Inainte de a deveni – sic! – o „lingua franca“, infaptuind, paradoxal, visul celor care au visat la esperanto (sau la ido, interlingua, latino sine flexione sau novial), cel mai influent vehicul universal de comunicare si-a depasit net in influenta predecesoarele din diferite epoci si/sau zone geografice, de regula arealuri imperiale: aramaica, sanscrita, elina (koine), latina, sabir (italiana cu influente din franceza, greaca, persana si araba – cu mostre pastrate inclusiv in comedii ale lui Molière, precum Burghezul gentilom), spaniola, franceza, germana, portugheza, chineza (mandarina), araba, hindi-urdu, swahili, zulu, quechua, creola sau rusa. Anterior acestui triumf, generat de extinderea Imperiului Britanic si consolidat de dominatia economica ulterioara exercitata de Statele Unite, engleza avusese la randu-i nu putine probleme la ea acasa, in Anglia medievala. Istoria merge inapoi mult mai departe, pana in secolul V i.Hr., cand triburile saxone din nord-vestul Germaniei de azi invadeaza partial insula. Nu e clar daca adoptarea limbii cuceritorilor s-a facut prin intermediul fortei sau daca, dimpotriva, bastinasii celti o vor fi imbratisat cu un straniu entuziasm (cam la modul la care dacii infranti, dimpreuna cu navalitorii slavi sau cumani de mai tarziu, au adoptat latina vulgara vorbita de soldatii romani de amestecatura).

Cum-necum, engleza veche s-a impus timp de aproape 15 secole, numai ca, in 1066, era la un pas de a fi… exterminata. Se intampla dupa Batalia de la Hastings, din care invingatori au iesit normanzii. Acestia si-au impus propriul idiom – franceza veche – care, timp de 300 de ani, a ramas limba oficiala a Curtii, folosita in administratie si justitie. De atunci dateaza cele 10.000 de cuvinte neenglezesti din limba engleza, 75% fiind active si azi („mutton“ si „beef“, de pilda).

Abia prin secolul al XV-lea reuseste sa se impuna la Curte un dialect englezesc din sud-estul insulei britanice, dialect care, in special in perioada elisabetana, ia avant gratie tipariturilor, Shakespeare nefiind strain de acest succes istoric. Daca dialectul cu pricina nu ar fi infrant miraculos normanda, astazi, probabil, Internetul ar fi fost preponderent francofon.
La ora actuala, exista, in Statele Unite, Marea Britanie si tarile principale din Commonwealth, circa 350.000.000 de vorbitori nativi ai limbii engleze. Revolutia industriala si cea mediatica au facut insa ca numarul persoanelor care o folosesc in mod curent, in special din motive profesionale sau culturale, sa fie cu mult mai mare (e estimat la peste 1.000.000.000). 95% dintre articolele stiintifice publicate peste tot in lume sunt, de altfel, redactate in limba lui Newton. Cat despre titlurile de pe copertile revistelor glossy de pretutindeni (Romania nefacand deloc exceptie, ba dimpotriva), nimic nu e suficient de trendy daca nu e scris in limba engleza, eventual cu prescurtari de tipul argoului MTV. Cool, folks!

Engleza este, de altminteri, si cea mai studiata limba in randul scolarilor din Uniunea Europeana (procentul e zdrobitor – 89%). In 11 dintre tarile UE, cel putin 50% din populatie este capabila sa poarte o conversatie fluenta in acest idiom, recordul fiind detinut de Olanda (87%). Cu toate acestea, engleza nu este atestata oficial ca limba nationala nici in Marea Britanie, nici in SUA (doar 37 dintre statele componente ale acesteia din urma adoptand in timp legi in acest sens).

Romana: trecut miraculos, viitor neclar.
"Cum va fi supravietuit romana in interiorul si in exteriorul arcului carpatic, infruntand vicisitudinile istoriei? Formata pe substratul latinei vulgare vorbite de soldatii de adunatura si, apoi, de colonistii romani, conservand mult prea putini termeni (brad, branza, viezure…) din limba daca a populatiei originare, suferind, apoi, numeroase atacuri slave, pecenege sau cumane, romana a ramas si azi limba cea mai apropiata de latina, ca structura gramaticala si fond principal de cuvinte. Desigur, va fi functionat teoria ariilor laterale, formulata, la inceputul secolului trecut de catre lingvistul italian Matteo Giulio Bartoli, teorie conform careia, situate la extremitatile fostului Imperiu Roman, Peninsula Iberica si Romania au reprezentat, dintr-un exacerbat instinct de supravietuire, zonele cele mai conservatoare ale latinei.

Totusi, romana (adica trunchiul format de cele patru dialecte de baza: dacoromana, macedoromana, istroromana si meglenoromana) a supravietuit in conditiile in care nu a beneficiat, pana spre jumatatea secolului al XIX-lea, de o varianta scrisa cu caractere latine, nu a fost folosita in biserica (unde, secole de-a randul, prelatii ortodocsi i-au preferat slavona, iar cartile sfinte au fost scrise cu chirilice) si nu a dobandit prestigiu cultural-literar decat dupa 1848.
Iar asta se intampla intr-un areal inconjurat de felurite limbi slave, plus limba maghiara, adesea limbi ale diferitilor cuceritori ai teritoriilor romanesti, a caror unitate statala a fost pusa in practica abia in anul 1918…