Fenicia – misteriosul imperiu al apelor

Popoarele marii si nastere marilor navigatori fenicieni

Paradoxal, desi au fost inventatorii scrierii silabice,
fenicienii au lasat extrem de putine inscrisuri care sa ne
vorbeasca despre ei. In fapt, majoritatea informatiilor pe care le
avem despre aceasta misterioasa civilizatie ne parvin din sursele
mult mai bogate ale vecinilor ei, israelitii, grecii si egiptenii.
Dar, avand in vedere subiectivismul surselor si faptul ca popoarele
mentionate mai sus ii priveau pe fenicieni ca pe niste rivali in
ale comertului, nu este de mirare ca datele sunt, de multe ori,
grosolan influentate. Astfel, nu de putine ori, fenicienii
ne apar in chip de monstri insetati de aur, care isi prostituau
fetele si isi ucideau copiii pe altarele zeilor, date infirmate de
dezvaluirile arheologice recente. Atunci, in lumina
acestor dezvaluiri, se ridica intrebarea: Si totusi cine au fost
fenicienii?

• Max Born, părintele mecanicii cuantice. Câștigător al Premiului Nobel pentru Fizică
• Piotr Ilici Ceaikovski, cel mai popular compozitor rus din istorie. Autorul operelor „Frumoasa din pădurea adormită”…

Misterele legate de stravechea civilizatie feniciana incep
chiar cu originile acesteia. Nici astazi nu este clar de unde si in
ce moment au aparut pe scena istoriei primii mari navigatori ai
istoriei. Se prezuma ca fenicienii au sosit pe coasta
estica a Mediteranei, pe teritoriul de astazi al Libanului, si
partial al Siriei si Israelului, in jurul anului 3000 i.Hr., fapt
sustinut de relatiile comerciale pe care le aveau deja cu Regatul
Egiptului in anul 2613 i.Hr., dar si de izvoarele arheologice care
atesta o locuire permanenta de 5000 de ani a unor orase libaneze.
Herodot sustine ca fenicienii isi au originile pe tarmurile
vechii Marii a Eritreei, nume stravechi al Marii Rosii, fapt
nedovedit inca.

Ei insisi si-au spus Kenaani sau Kinaani (denumire
regasita pe placutele de lut de la Amarna, secolul XIV i.Hr.), nume
preluat de vecinii lor evrei si transformat in canaaniti. Grecii
antici le-au spus simplu phoinicieni – dupa vechea denumire a
purpurei, phoinikeia, unul dintre cele mai cautate produse
feniciene din Elada… Cunoscuti cu precadere pentru
comertul cu lemn de cedru, cu vin, sticla si sclavi, fenicienii nu
au iesit cu nimic in evidenta pana in perioada anilor 1200 i.Hr.,
ani de o insemnatate covarsitoare pentru istorici, aceiasi ani in
care majoritatea marilor civilizatii mediteraneene, cu exceptia
Egiptului, au disparut sub tavalugul necrutator al misterioaselor
„popoare ale marii”. Din acel moment, dintr-o marunta
cultura locala aflata in umbra hittitilor, a micenienilor,
minoanilor si egiptenilor, Fenicia a pornit pe lungul drum ce a
facut-o sa domine marile si tarmurile lor pentru mai bine de 1000
de ani.

Despre popoarele marii primele mentiuni apar in timpul faraonului
Merenptah, in anul 1208 i.H., atunci cand, in timpul razboiului cu
Libia, Egiptul a trebuit sa infrunte o serie de aliati ai Libiei
numiti „nordicii”. Numele triburilor aliate aveau sa fie mentionate
pentru prima oara pe o stela care sa comemoreze victoria Egiptului:
Pheleset, Shardana, Lukka, Meshwesh, Teresh, Ekwesh si Shekelesh.
Desi, in prezent, exista mai multe ipoteze privind originea acestor
triburi, cele mai multe dintre ele fiind, se pare, din zona marii
Egee, nu se stie nici pana azi cum au ajuns sa lupte alaturi de
Libia impotriva Egiptului. Dupa doar treizeci de ani, insa, de la
aceasta confruntare, Egiptul ramasese singura putere inca
necucerita de catre popoarele marii. Rand pe rand,
micenienii, minoanii si hittitii cazusera prada raidurilor
ucigatoare. Dramatismul momentelor sta inscris in cateva placute de
lut prin care regele Ammurapi din Ugarit (Siria de astazi) si
Suppiluliuma, regele hittitilor, isi cer ajutor reciproc. Atacurile
au fost atat de rapide si de puternice incat placutele nu au mai
fost trimise niciodata, ele fiind descoperite 3000 de ani mai
tarziu printre ramasitele cuptoarele in care trebuiau sa fie
arse. Motivele incursiunilor nu au fost dezlegate nici
pana in prezent cu atat mai mult cu cat nici unul dintre triburi nu
a incercat sa se stabileasca pe teritoriile ocupate.

Confruntarea inevitabila dintre cele doua forte, Egipt si popoarele
marii, a avut loc in 1177 i.Hr., in delta Nilului. In urma luptelor
de o ferocitate rar intalnita, armata faraonului Ramses al III-lea
a reusit sa invinga in aceeasi zi doua valuri, venite atat pe mare
cat si pe uscat, ale triburilor necunoscute. Desi
victorios, Egiptul a fost coplesit de efortul financiar intreprins
pentru mobilizarea si echiparea unei armate numeroase care sa poate
face fata unei forte estimata la peste 100.000 de oameni. Marele
regat a intrat astfel intr-un declin din care nu a mai iesit
niciodata. Ceea ce este si mai curios, este faptul ca
orasele feniciene au ramas neatinse in timpul luptelor din tot
bazinul mediteraneean, fapt ce a condus la o noua teorie conform
careia acestea nu ar fi fost straine de ceea ce se intampla.
Ipoteza devine oarecum plauzibila daca ne gandim ca odata cu
disparitia competitorilor micenieni si minoani, controlul
comertului pe Marea Mediterana devenea monopol fenician.

Un astfel de complot nu poate fi, insa, dovedit niciodata. Cert
este ca, dupa infrangerea popoarelor marii, filistinii (singura
populatie cunoscuta din randul acestor atacatori) se retrag in
Canaan, acolo unde dau nastere Palestinei. Este foarte probabil ca
ei sa fi fost cei care i-au invatat pe fenicieni tainele
construirii corabiilor si a navigatiei pe mari si pe oceane.
Trebuie spus si ca filistinii aveau legaturi culturale cu
micenienii, si ei, la randul lor, niste navigatori priceputi.
Studiile genetice recente arata, insa, ca fenicienii au ramas un
grup distinct, diferit de cel al filistinilor, al popoarelor marii
si chiar grecilor. Mai mult, una din 17 persoane din intreg
bazinul mediteraneean este urmasa directa a
fenicienilor.

Parintii Europei Antice

Oare cati mai stiu astazi ca fenicienii au fost primii oameni
care au navigat in jurul Africii, si asta cu doua milenii inainte
ca portughezul Bartolomeo Diaz sa se incumete sa ajunga pana pe
coasta Africii de Sud? Cati oare stiu ca tiranul Xerxes a
pornit atacul impotriva Greciei pe o flota construita de fenicieni?
Cine mai stie ca ei, fenicienii, au fost arhitectii chemati de
regele evreu Solomon pentru a-i ridica impunatorul templu?
Cati dintre europenii de astazi mai stiu ca Lisabona si Faro in
Portugalia; Cadiz, Malaga, Huelva, Ceuta, Ibiza, Adra, Almunecar,
Alicante in Spania; Palermo, Genoa, Cagliari, Marsala sau Olbia in
Italia; Larnaca, Polis si Dali in Cipru; Mdina in Malta; Finike in
Turcia; Calpe, Tara, Sundar in Gibraltar; Acra si Tangier in Maroc;
si asta ca sa numim numai cateva orase, extrem de putine, au fost
la origini colonii feniciene? Cati dintre copiii de astazi mai stiu
ca marea rivala a Romei antice, impunatoarea Cartagina, era o
asezare intemeiata de regina feniciana Dido? Si, nu in ultimul
rand, mai stie cineva ca in anticul oras fenician Byblos
s-a legat prima editie a unei Biblii?

Si cu toate acestea, mostenirea cea mai de pret pe care
ne-au lasat-o fenicienii a fost cea pe care o utilizam zilnic, fara
sa stim poate ca o datoram unui popor atat de indepartat in timp,
alfabetul. Atunci cand au fost descoperite primele placute
de lut cu scriere feniciana, undeva in secolul al XIX-lea,
cercetatorii au fost convinsi ca aceasta scriere nu este decat una
derivata din hieroglifele egiptene. Si totusi, timpul a trebuit sa
le dea credit anticilor fenicieni in ceea ce priveste nasterea
alfabatelui lor. Pe mare, ei aveau sa il duca in Grecia, Anatolia,
peninsulele italica si iberica, acolo unde, pe baza scrierii
feniciene, erau create alfabete noi. Grecii antici au adaugat apoi
vocalele intr-un alfabet fenician in care nu existau decat
consoane. Intr-un final, pe filiera romana, se nastea
alfabetul pe care si noi il folosim astazi, alfabetul… de origine
feniciana.

Tot ei, fenicienii, au navigat pana in Anglia de astazi,
mai precis in Cornwall, in cautarea cositorului si a fierului,
produse pe care le comercializau in bazinul mediteraneean. Exista
chiar pareri care sustin ca fenicienii au atins si coastele celor
doua Americi, ipoteze sustinute partial de existenta unor statuete
misterioase, descoperite in Lumea Noua, statuete care se aseamana
izbitor cu cele feniciene. Aceasta va ramane, insa, pentru
totdeauna, o simpla speculatie. Cert este ca, in Europa si Africa,
fenicienii erau stapanii absoluti ai marilor iar in sutele de
colonii create in bazinul mediteranean, localnicilor de alta etnie
decat cea feniciana li se interzicea constructia oricaror
ambarcatiuni, si asta sub pedeapsa cu moartea. Asa se face ca, in
insulele Canare spre exemplu, localnicii nu au stiut sa
construiasca barci pana in timpul cuceririi romane, si asta desi
locuiau pe o insula. Monopolul marilor trebuia sa ramana in
mainilor fenicienilor. De altfel, sfarsitul lor nu a venit
din partea unei puteri navale ci, asa cum era de asteptat, din
partea unor colosi ce excelau militar doar pe uscat: Persia si
Roma.

Desi facusera fata invaziei amoritilor (cca. 2200 i.Hr.), celei a
hiksosilor (sec. XVIII i.Hr.), a egiptenilor si hittitilor (sec.
XVI, respectiv XIV i.Hr.), si apoi iarasi a egiptenilor lui Seti I
(1290-1279 i.Hr.), fenicienii si-au plecat fruntea in fata
regelui Cirus al II-lea cel Mare din dinastia iraniana a
ahemenizilor. Astfel, dupa infrangerea din anul 539 i.Hr., Fenicia
devine o provincie persana si, mai mult, era impartita de Cirus in
patru mari provincii, fiecare sub tutela uneia dintre cetatile
impunatoare ale stravechilor fenicieni: Tir, Sidon, Byblos si
Arwad. Este si momentul in care o mare parte a populatiei
feniciene isi paraseste locurile de bastina luand drumul mult mai
linistitei, pe moment, Cartagine. Fenicia nu mai putea fi nicicand
ceea ce fusese.

Odata cu ascensiunea lui Alexandru cel Mare si caderea Imperiului
Persan in mainile macedonenilor, Fenicia devine si ea parte a
efemerului imperiu al celui mai mare general din istoria omenirii.
De altfel, asediul lui Alexandru asupra cetatii Tir (anul
322 i.Hr.) a si ramas in istorie drept unul dintre cele mai
spectaculoase si ingenioase asedii care s-au dat vreodata.
Chiar daca dupa moartea fulgeratoare a marelui strateg macedonean,
cetatile feniciene au incercat sa isi redobandeasca o fugara
independenta (cazul Tir-ului si al Sidon-ului), odata cu victoriile
lui Lucullus si Pompei, fosta Fenicie intra definitiv in componenta
provinciei romane a Siriei. Astfel avea sa ramana pana la in
secolul VII d.Hr., atunci cand cadea in mainile arabilor
musulmani.

CITESTE SI:

• 
  Filistinii au fost doar o victima a propagandei
  israelite
• 
  Fenicienii nu au murit
• 
  Oamenii Epocii de Fier credeau ca sufletul traieste in
  piatra