Grădinile zoologice umane

În acea perioadă, lumea se împărţea, în mintea celor mai mulţi europeni, între albii civilizaţi, consideraţi superiori, şi celelalte populaţii. Africa, în care mai multe puteri europene deţineau colonii, era văzută ca un tărâm populat de oameni aflaţi pe o treaptă mai joasă a evoluţiei, socotiţi ca fiind primitivi, canibali, imorali, păgâni, inferiori.

Pentru a sublinia şi mai mult diferenţele dintre cele două culturi şi pentru a satisface populaţia avidă de distracţie şi spectaculos, francezii – la acea vreme Franţa deţinea o mare parte din coloniile lumii -, au decis înfiinţarea aşa-numitelor grădini zoologice umane. Scoase din memorie şi nesemnalate în manualele de istorie, aceste „rezervaţii” nu pot fi, totuşi, uitate total. Oricât de revoltătoare ni se pare azi ideea, ea a existat, a făcut parte dintr-o realitate a vremii. Iar ceea ce este şi mai ciudat este faptul că există încă, în Europa timpului nostru – sub alte forme şi denumiri – atracţii ce amintesc de acele vremuri, aşa cum veţi vedea.

• Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să…
• Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea”…

Grădinile zoologice umane    gradini zoologice, oameni, exponate, colonii, rasism

„Atracţiile spectaculoase”, cum erau văzute la sfârşitul anilor 1800, constituie şi astăzi un subiect complex şi delicat pentru o ţară a cărei deviză susţine egalitatea şi fraternitatea.

În anul 1877, Geoffroy de Saint-Hilaire, director al Jardin d’acclimatation, a decis să lanseze, cu ocazia expoziţiilor universale de la Paris, mai multe reconstituiri de „sate primitive”, populate de indigeni.

Pe un teritoriu îngrădit, reprezentanţi ai unor populaţii precum nubienii, somalezii şi inuiţii erau obligaţi să îşi reconstituie satele natale şi să le populeze, desfăşurând activităţi.

Grădinile zoologice umane    gradini zoologice, oameni, exponate, colonii, rasism

Smulşi din habitatul lor şi aduşi în Europa, aceşti oameni erau expuşi pentru a satisface curiozităţile occidentalilor. Femei cu sânii goi, bărbaţi şi copii dezbrăcaţi sau semi-dezbrăcaţi erau arătaţi privitorilor în cadrul acestor expoziţii, neţinându-se seama nici măcar de faptul că diferenţele climatice dintre Europa şi locurile lor de origine sunt destul de mari. Nimeni nu părea să-şi dea seama că este anormal să compare populaţii care trăiesc în armonie cu mediul din ţara lor de origine, cu nişte fiinţe prezentate ca atracţii de expoziţie în oraşele europene, în condiţii indecente şi nesănătoase. (Cum ar fi dacă am duce un african în Alaska şi i-am impune să se simtă ca la el acasă, fără alte obiecte vestimentare?)

Grădinile zoologice umane    gradini zoologice, oameni, exponate, colonii, rasism

S-a vorbit, la acea vreme, despre grădinile zoologice umane ca despre un mijloc menit să faciliteze o legătură între omul occidental şi „celălalt”. Însuşi ministrul coloniilor din acea perioadă, Paul Reynaud, a afirmat la inaugurarea unui astfel de eveniment că scopul expoziţiilor este acela de a-i civiliza pe „barbari”.

În fapt, tot ceea ce făceau aceste expoziţii era să întărească sentimentele de superioritate ale „omului alb” atât asupra naturii, cât şi asupra populaţiilor non-europene, grădina zoologică devenind, astfel, simbolul cel mai explicit al triumfului culturii asupra naturii, al civilizaţiei asupra sălbăticiei.

Prin intermediul gardurilor, publicul era separat de „exponate”, lucru ce avea ca scop adâncirea şi mai mult a graniţelor dintre sălbăticie şi civilizaţie, iar umanitatea non-europenă era retrogradată la statutul de animal. Pentru Occident, oamenii de culoare erau văzuţi ca nişte sălbatici în procesul de domesticire şi civilizare, iar în ansamblu, prin felul în care erau realizate, cât şi prin concepţia care stătea la baza lor, aceste expoziţii aminteau cu adevărat, într-un chip revoltător, de grădinile zoologice.

În intenţie, grădina zoologică era un loc unde animalele erau aduse din diferite colţuri ale planetei, pentru a fi crescute într-un spaţiu limitat şi într-un mediu artificial. În esenţă, ea creează o viziune nerealistă, simplistă şi deteriorată a vieţii. Într-o grădină zoologică, animale sunt separate de vizitatori prin garduri, gratii şi bariere, pentru siguranţa acestora din urmă. Este un loc unde natura este dominată şi ţinută sub control.

Pentru Europa de atunci, superioritatea omului alb era de netăgăduit, un garant al valorilor civilizaţiei. Prezenţa non-europenilor care locuiau în sălbăticie şi observarea lor îndeaproape, nu făcea altceva decât să întărească etnocentrismul caracteristic acelei perioade.

Daca astăzi acest tratament ni se pare inuman, acum un secol şi jumătate el era considerat perfect normal. Europenii vizitau în număr foarte mare grădinile zoologice umane, iar sâmbata seara, plimbarea „la şosea” se încheia cu o vizită la aceste expoziţii.

Grădinile zoologice umane    gradini zoologice, oameni, exponate, colonii, rasism

Zeci de milioane de oameni au frecventat acest gen de „parcuri de distracţii”. Numai la o singură expoziţie, cea din 1931, organizată la Paris, pentru 6 luni, au venit 34 de milioane de curioşi.

Toate aceste „puneri în scenă” au satisfăcut, vreme îndelungată aşteptările Vestului. Imobilizaţi şi expuşi, oamenii din populaţiile de culoare au fost forţaţi să simuleze dansuri, parade, sau chiar acte de război, prin care să se care să se evidenţieze presupusa violenţă şi barbarie de care ar fi fost capabili.

Astfel de „expoziţii etnologice” – cum erau numite – au fost organizate şi în alte ţări europene – Germania, Marea Britanie – dar şi peste ocean, în SUA, expunând în faţa publicului avid de exotism exemplare umane şi îndeletniciri tradiţionale ale unor populaţii indigene din Africa, America de Sud, Filipine, Laponia…

Grădinile zoologice umane    gradini zoologice, oameni, exponate, colonii, rasism

Neaşteptat este faptul că, în ciuda tuturor problemelor pe care le ridică acest subiect, conceptul de gradină zoologică umană nu a dispărut încă. Reconstituiri ale unor aşezări din ţinuturi îndepărtate, populate de oameni aparţinând etniilor respective, constituie şi în vremurile contemporane atracţii ale unor instalaţii de tip expoziţional – un fel de muzee în aer liber, dacă vreţi – a căror existenţă este motivată, adesea, de raţiuni legate de educaţie şi cunoaştere, dar care constituie un subiect prea sensibil pentru a nu stârni controverse.

În 1958, la Bruxelles a fost reconstruit un sat congolez, în interiorul unui parc de distracţii, iar în aprilie 1994, în Franţa a fost creată replica unui sat din Coasta de Fildeş.

Mai mult decat atât, un sat african a fost deschis în Augsburg, Germania, în 2005, acelasi an în care London Zoo a expus o echipă de voluntari care purtau, drept veşminte, doar frunze de smochin. Cel puţin erau voluntari, nu fuseseră forţaţi să se expună astfel. Poate că e, totuşi, un semn că am mai progresat în concepţii…

Grădinile zoologice umane    gradini zoologice, oameni, exponate, colonii, rasism