Home » Descopera in Romania » Planurile Primăriei Capitalei pentru Aşezământul Brătianu, casa celebrului Ionel Brătianu

Planurile Primăriei Capitalei pentru Aşezământul Brătianu, casa celebrului Ionel Brătianu

Planurile Primăriei Capitalei pentru Aşezământul Brătianu, casa celebrului Ionel Brătianu
Publicat: 10.12.2018
Primăria Capitalei, prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), vrea să preia administrarea imobilului “Aşezământul Brătianu", amplasat în strada Biserica Amzei, solicitând Guvernului să emită o hotărâre în acest sens. CGMB precizează că vrea să amenajeze acolo un spaţiu cultural şi educaţional.

“Se solicită Guvernului României emiterea unei hotărâri pentru transmiterea imobilului situat în strada Biserica Amzei, nr. 5-7, sector 1 Bucureşti din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, în domeniul public al municipiului Bucureşti şi administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi declararea acestuia din bun de interes naţional în bun de interes public local”, se precizează într-un proiect de hotărâre care se află pe agenda şedinţei de miercuri a CGMB.

Acest imobil va fi destinat amenajării unui spaţiu cultural şi educaţional, se arată în proiectul în care se precizează că, în cazul în care nu va fi respectat scopul imobilului, acesta va reveni în domeniul public al statului, relatează Mediafax.

Potrivit CGMB, imobilul are nevoie de “restaurări şi consolidări urgente”.

“În prezent, situaţia Aşezămintelor Brătianu este precară deoarece clădirea necesită restaurări şi consolidări urgente, pentru a evita distrugerea unei astfel de bijuterii a culturii româneşti şi a Bucureştiului. Întârzierea acestor lucrări ar însemna pierderea uneia dintre cele mai reprezentative mostre a simţului estetic şi a culturii româneşti”, se mai arată în proiectul Primăriei Capitalei.

Amplasat pe strada Biserica Amzei, la numerele 5-7, imobilul este obiectul a trei dosare constituite în temeiul Legii 10/2001, nesoluţionate până în prezent, precum şi al mai multor dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată, potrivit documentului CGMB.

Totodată, din proiect aflăm că imobilul a fost construit în perioada 1908-1947 sub îndrumarea lui Petre Antonescu. În imobil se află o colecţie fabuloasă de cărţi româneşti, stampe, hărţi, fonduri de arhivă personale, fotografii, foi valante sau manuscrise.

Sălile clădirii sunt decorate cu fresce de mozaic auriu, candelabre de Murano şi au mese din lemn masiv. De asemenea, grădina interioară a imoblilului, unde a fost păstrat pavajul original, se numără printre cele mai vechi din Bucureşti.

Această casă, unde a locuit cunoscutul om politic liberal şi prim-ministru Ion I. C. Brătianu (Ionel Brătianu), se află lângă cea în care a locuit celebra Miţa Biciclista.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase