Prima pagină Descopera in Romania

Munţii Apuseni, pe lista celor mai bune destinaţii turistice din Europa

Florin Jinga 12.16.2018 | ● Vizualizări: 797

Jurnaliştii americani de la CNN au inclus Munţii Apuseni în lista celor 17 destinaţii turistice care definesc cel mai bine Europa.

Munţii Apuseni, parte din Carpaţii Occidentali din Transilvania, sunt locul ideal pentru vacanţele de vară, punctele forte fiind ”temperaturile răcoroase şi traseele neaglomerate, cu pajişti antice, păduri virgine şi piscuri calcaroase", scrie Gândul, citând CNN.



Jurnaliştii americani descriu şi depresiunea Crişului Repede, precum şi comuna Vadu Crişului, unde urşii bruni şi lupii pot fi observaţi pe aceste dealuri. „Este nevoie de răbdare şi ochi ageri ca să-i zăreşti. Căţărătorii pot încerca mai multe trasee Via Ferrata, amenajate pe malul râului, la sud de satul Vadu Crişului”, se mai arată în articol.

Dacă intenţionaţi să faceţi u tur al Apusenilor, nu rataţi: Cascada Pişoaia, o cădere de apă încântătoare, de circa 18 metri, care se află într-un cadru natural superb; formaţiuna stâncoasă Dealul cu Melci, unde se găsesc cochilii ale melcilor care au trăit acum milioane de ani; Peştera Poarta lui Ionele, Peştera Meziad, Peştera Urşilor, Peştera Scărişoara şi Cascada Vârciorog.

În lista celor mai frumoase destinaţii turistice din Europa, potrivit CNN, au intrat: Insulele Lofoten (Norvegia), Munţii Apuseni (România), Picos de Europa (Spania), Avignon( Franţa), Cairngorms (Scoţia), Lisabona (Portugalia), Efes (Turcia), Peninsula Dingle (Irlanda), Bruges (Belgia), Atena (Grecia), Salzburg (Austria), Wrocław (Polonia), Henne Ştrand (Danemarca), Plovdiv (Bulgaria), Düsseldorf (Germania), Groningen (Olanda) sau Pompeii (Italia).

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI