Home » Descopera in Romania » Copaci tăiaţi din parcul dendrologic al Conacului Petre P. Carp, fondatorul Junimii

Copaci tăiaţi din parcul dendrologic al Conacului Petre P. Carp, fondatorul Junimii

Publicat: 10.07.2019
Construcţia unui loc de joacă în parcul dendrologic din comuna ieşeană Ţibăneşti a agitat spiritele între Primărie, istorici şi moştenitori. Locul de unde s-a dat ordin să se taie copaci face parte din Ansamblul Petre P. Carp şi este declarat monument istoric, iar Poliţia a deschis un dosar penal, potrivit Mediafax

Un număr de 11 copaci din parcul dendrologic din comuna ieşeană Ţibanesti au fost tăiaţi, după ce, săptămâna trecută, primarul din localitate a decis să amenajeze aici un parc de joacă pentru copii. Doar că parcul de câteva hectare în care edilul dorea să construiască spaţiul de joacă este inclus în Ansamblul Petre P. Carp, declarat monument istoric şi este motivul unui litigiu între Consiliul Local din comună şi strămoşii lui Petre P. Carp.

„Aici erau şobolani, şerpi, nu se putea circula. Am avut reclamaţii de la cetăţeni că au găsit pe trotuar şerpi şi plecau şi acasă la ei”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Aurica Cobuz, primarul comunei Ţibăneşti.

Femeia susţine că vrea să amenajeze un parc de joacă pentru copii într-o parte a parcului de şase hectare, iar pentru acest lucru era nevoie să cureţe zona. Astfel, 11 arbori din parcul dendrologic au fost puşi la pământ.

„Erau strâmbi, erau rupţi şi acesta (copacul cel mai mare – n.r.) se vede că e aplecat pentru cădere şi putea oricând să cadă, uitaţi-vă la crengile lui. (…) Am făcut solicitare către Ocolul Silvic Băceşti, parte din copaci sunt marcaţi. Sunt marcaţi mai mulţi, nu ştiu de ce nu i-au tăiat, dar în viitor, împreună cu cei de la Ocolul Silvic şi Garda Forestieră vom vedea ce este marcat şi vom tăia, pentru că prezintă pericol”, a mai spus primarul din localitate.

Parcul este, însă, monument istoric. O parte care măsoară 1,5 hectare a fost retrocedată familiei Sturdza, moştenitoarea lui Petre P. Carp, iar restul este în litigiu.

„Ansamblul Petre P. Carp este monument istoric şi conţine conacul, corpul anexă gang, mausoleul familiei Carp şi biserica Duminica Tuturor Sfinţilor, iar tot parcul este şi el clasat monument istoric clasa A, cod separat în lista monumentelor istorice. O parte din ansamblu este retrocedată familiei Sturdza, moştenitoarea familiei Carp, adică 1,5 hectare, iar restul parcelei, până la 8 hectare este în litigiu”, a explicat Alexandra Mihailciuc, una dintre persoanele care se ocupă de renovarea conacului şi de proiectele culturale care au loc în parcul dendeologic.

Despre acest lucru, primarul Aurica Cobuz susţine că nu ştie nimic, nici măcar că parcul este monument istoric.

„Consiliul Local nu ştie nimic de acest ordin, că ar fi monument istoric. Din câte cunosc eu, parcurile nu sunt monumente istorice, ăsta e un parc dendrologic, că sunt crescută aici. În cel mai rău caz ar putea să fie monument al naturii, dar nu monument istoric. Noi vom face o intervenţie la Ministerul Culturii, pentru că acolo se dă destinaţia de monument istoric, să vedem ce documente au stat şi cine a generat sau cine a iniţiat”, a explicat Aurica Cobuz.

„Pentru că orice proiect făcut aici trebuie să aibă un aviz de la Ministerul Culturii, care nu există. (…) Aceştia sunt nişte arbori ca fiind declaraţi arbori uscaţi. Din punctul de vedere al arhitectului care se ocupă de ce se întâmplă aici ţin să precizez că e nevoie de o coerenţă a unei intervenţii, de o viziune generală care să respecte adevărul şi istoria”, a explicat Alexandra Mihailciuc.

Poliţiştii au fost sesizaţi şi au deschis un dosar penal în acest caz, al arborilor tăiaţi din parcul dendrologic .

„Am fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat taie arbori într-un parc din comuna Tibăneşti. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori, iar cercetările continuă”, a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Situaţia a ajuns şi în atenţia Gărzii Forestiere, după o solicitare din partea poliţiei.

„Un delegat din cadrul instituţiei noastre s-a deplasat în zonă, ocazie cu care a inventariat în acel parc un număr de 11 cioate provenite de la tăierea arborilor. S-au realizat măsurători, s-au inventariat şi s-au făcut calcule pentru acele cioate, urmând ca toată documentaţia să fie transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, a declarat Robert Pintilescu, consilier Garda Forestieră Suceava, Biroul Judeţean Iaşi.

Potrivit acestuia, pentru tăierea arborilor era nevoie de o evaluare a masei lemnoase, conform prevederilor Codului Silvic, evaluare ce nu a fost realizată.

În timp ce Aurica Cobuz suştine că parcul este proprietatea Consiliului Local Ţibăneşti, urmaşul familiei Carp explică faptul că titlul de proprietate este cauza unui litigiu în instanţă.

„Există două procese de revendicare. Deoarece procesele nu s-au terminat este clar că nimic din ce depăşeşte regulamentele şi legislaţia nu poţi să întreprinzi în timp. Deci aceste tăieri din punctul ăsta de vedere sunt ilegale. Adaug la asta faptul că parcul este o zonă protejată, monument istoric categoria A, de interes naţional, şi orice intervenţie se face pe baza unui proiect, a unei documentaţii, a unui studiu istoric şi a unui aviz de la Ministerul Culturii”, a explicat arhitectul Şerban Sturdza, urmaşul lui Petre P. Carp.

Cel care a revendicat ansamblul şi deţine conacul susţine că nu este prima dată când se taie copaci din parcul dendrologic.

„Nu e prima oară. Avem dovezi. Am făcut şi intervenţii. Prima oară verbale, după aceea telefonice, după aceea în scris. Avem dovezi, avem fotografii de anul trecut. Chestiunea este gravă, pentru că parcul este conceput împreună cu o serie întreagă de obiecte de arhitectură care sunt în relaţie cu parcul. Ceea ce face dânsa (primarul – n.r.) acolo nu ţine cont de absolut nimic. De fapt distruge un sit istoric. E păcat pentru că Ţibăneştiul reprezintă mai mult decât atât. Este o zonă cu vestigii importante pentru toată România, şi nu numai”, a mai spus urmaşul familiei Carp.

Conacul Carp a fost construit în 1820 de tatăl lui Petre P Carp, fondatorul societăţii Junimea. În 1830 a fost amenajat şi parcul đin jurul casei.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut