Prima pagină Descopera in Romania

Tururi ghidate prin Bucureşti pe urmele lui George Enescu în timpul Festivalului 2019

Razvan Tupa 09.01.2019 | ● Vizualizări: 201

O serie de 16 tururi ghidate vor avea loc în capitală cu prilejul Festivalului Internaţional George Enescu, invitându-i pe bucureşteni, şi turişti deopotrivă, pe urmele lui Enescu prin oraş, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Tururile ghidate se vor derula în perioada 6 – 22 septembrie şi vor fi organizate de Asociaţia Coolturală nouă ne pasă.



Tururile sunt incluse în programul Festivalul e pretutindeni, asociat Festivalului Internaţional George Enescu 2019, şi au scopul de a extinde interacţiunea dintre eveniment şi Bucureşti şi de a recupera, şi în acest fel, amprenta lăsată de marele compozitor George Enescu asupra oraşului.

”Toată istoria Bucureştiului este intim legată de muzică, iar urmele lui Enescu prin oraş sunt încă perceptibile în poveşti, în locuri în care a stat, a compus, a visat, a iubit. Sunt poveşti pe care le putem recupera şi a căror bucurie o putem împărtăşi cu ajutorul acestor tururi ghidate, atât cu publicul Festivalului, cât şi cu turişti şi cei curioşi să cunoască mai îndeaproape cultura locului. Ne-am bucurat să putem include această iniţiativă în seria de programe asociate Festivalului Enescu, în sensul obiectivului pe care ni l-am propus în acest an, de a extinde conexiunea dintre festival şi oraş”, a spus Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internaţional George Enescu.

Vor fi organizate două tipuri de tururi ghidate în Bucureşti, unul intitulat ”Muzicieni în oraş – Pe urmele lui Enescu”, axat pe clădiri şi locuri frecventate în trecut de George Enescu şi alţi muzicieni români şi ”Bucharest Hidden Gems”, care va prezenta bijuterii arhitecturale unde muzica era la loc de cinste, ascunse, de obicei, privitorului grăbit. Ambele tururi sunt accesibile gratuit bucureştenilor şi turiştilor interesaţi, cu ghidaj în limba română şi engleză.

”Tururile ghidate vor fi un mod original de a-l descoperi pe George Enescu şi prin prisma oraşului în care a locuit şi a creat, îmbogăţind experienţa festivalieră pentru melomani, bucureşteni sau turişti. Ne-am implicat cu bucurie în acest proiect tocmai pentru a extinde vibraţia frumoasă a Festivalului şi a spiritului enescian peste tot, descătuşând armonia şi conectând oraşul la emoţia adusă de muzică”, spune Corina Vasile, director de comunicare Raiffeisen Bank România, care susţine proiectul.

Tururile ”Muzicieni în oraş – pe urmele lui Enescu” vor dura aproximativ 2 ore, vor avea loc la sfârşit de săptămână şi vor avea ca punct de plecare statuia lui George Enescu de pe Bulevardul Magheru. Tururile pentru vorbitorii de limba română se vor desfăşura în zilele de sâmbătă 7, 14, 21 septembrie şi duminică 8, 15 ,22 septembrie, cu plecare la ora 17.30. Tururile cu ghidaj în limba engleză se vor desfăşura în zilele de sâmbătă 7, 14 septembrie şi duminică 15, 22 septembrie, cu plecare din acelaşi punct, la ora 11.00.

Tururile ”Bucharest Hidden Gems” vor avea o durată de aproximativ 3 ore şi vor avea ca punct de plecare statuia lui George Enescu de pe Bulevardul Magheru. Traseul îi poartă pe curioşi în zona ascunsă a oraşului, desluşind povestea mahalalelor, dar şi pe cea a cartierelor frumos conservate din perioada Belle Epoque. Plecarea în explorarea oraşului se va face tot de la statuia lui George Enescu de pe Bulevardul Magheru. Atât tururile pentru vorbitorii de limba română, cât şi cele pentru vorbitori limba engleză se vor desfăşura în zilele de vineri 6, 13, 20 septembrie, cu plecare la ora 17:30.

”Am conceput aceste trasee de descoperire a oraşului cu gândul la muzică şi cu dorinţa de a-i face pe curioşi să descopere vibraţia subtilă a Bucureştiului, cu doza sa de frumos, de inedit, de eclectic întotdeauna subtil aliată cu muzica. Ne vom ghida oaspeţii în tururi care vor aduce la suprafaţă poveşti despre saloanele de muzică ale epocii, despre iubirea lui Enescu pentru prinţesa Cantacuzino, despre relaţia lui cu Casa Regală, despre arhitecţii cu care a colaborat îndeaproape, dar şi despre faptul ca era un gurmand. Vom descoperi importanţa muzicii bisericeşti, dar şi a celei din mahala, vom descoperi farmecul discret şi nestematele ce scapă ochiului grăbit din zona Grădinii Icoanei, Batiştei, Armenească… Aceste trasee sunt, de fapt, o formă inedită de celebrare a muzicii cu prilejul minunatului eveniment care este Festivalul Enescu!”, a adăugat Anita Sterea, preşedinte, Asociaţia Coolturală Nouă ne pasă! şi coordonatorul proiectului.

Tururile ghidate ”Muzicieni în oraş – pe urmele lui Enescu” şi ”Bucharest Hidden Gems” sunt concepute de Asociaţia Coolturală „Nouă Ne Pasă!”, prin programul Interesting Times Bureau.

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie, Festivalul Internaţional George Enescu se va desfăşura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din Bucureşti, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroşi muzicieni ai lumii, având 50 de naţionalităţi şi vor fi prezentate 84 de concerte şi recitaluri. Ediţia din acest an a festivalului totalizează 34 de prezenţe în premieră în România: 25 de artişti, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida şi nouă orchestre de talie mondială.

Ediţia 2019 a Festivalului Enescu îşi aşteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio şi la Sala Mică a Palatului la concerte şi recitaluri grupate în jurul a şase mari secţiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopţii”, „Recitaluri şi concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” şi „Forumul Internaţional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte şi evenimente în Piaţa Festivalului, conferinţe, lansări de discuri şi de carte, spectacole extraordinare.