Home » Descopera in Romania » Pelerinaj la taramul inceputului

Pelerinaj la taramul inceputului

Publicat: 16.08.2006
Daca pornesti din Bucuresti si mergi catre vest vreo 400 de kilometri, ajungi la poalele Muntilor Retezat, acolo unde s-au petrecut lucrurile datorita carora a aparut familia de cuvinte roman, romanesc, Romania.

Salvarea a venit de la ambasadorul de atunci al Statelor Unite la Bucuresti, Michael Guest, care a donat 20.000 de dolari pentru conservarea si restaurarea picturii murale. Asadar, daca astazi inca mai putem admira chipurile sfintilor pictati la Densus acum 600 de ani, e bine sa stim cui sa-I multumim (nu cumva, din gresala, sa credem ca meritul apartine vreuneia dintre institutiile statului roman).

Am intalnit o localitate pe care o cheama foarte frumos: Rau de Mori. In preajma sa se gasesc, parasite si triste, ruinele cetatii Colt, construita probabil la inceputul secolului al XIV-lea, de catre cneazul Candea. Cetatea Colt, considerata cea mai puternica cetate cneziala din Transilvania, n-a fost tulburata pana acum de nici o tentativa de conservare. Despre restaurare, fireste, nici n-a fost vreodata vorba.

Pe buna dreptate: cui i-ar folosi sa investeasca sume semnificative in valorificarea unui obiectiv istoric vechi de numai 600 de ani? Sustinuta mai mult sau mai putin de dovezi si documente, la ora actuala este incetatenita ideea ca cetatea Colt este cea care i-a inspirat lui Jules Verne romanul Castelul din Carpati. Dar, din nou, cui ii pasa de fleacurile astea?

Peste drum de cetatea Colt se gaseste, astazi refacuta si redata menirii sale initiale, biserica manastirii Colt. Ridicata la inceputul veacului al XIV-lea, biserica a fost redescoperita la anul 1994, de catre parintele Calinic Teslevici. Doar turnul mai era in picioare, dupa trei sute de ani de parasire, iar in locul naosului aduna mustele groapa de gunoi a satului.

Ca prin minune, pe una dintre ramasitele peretilor laterali ai bisericii s-a pastrat un fragment de pictura murala. Autorul este acelasi zugrav Stefan care a pictat si biserica din Densus. Sunt multe legende si multe povesti adevarate legate de Colt – cetatea si manastirea. Va invit sa mergeti sa le aflati la fata locului, de la oamenii locului.

FACTS


Retezat facts

Retezat este primul parc national (din anul 1935). Aici, parte a unui peisaj salbatic, se inalta varfuri de peste 2.500 de metri. 80 de lacuri glaciare, chei, cascade, pesteri, creste, abrupturi, tancuri, avene, ponoare, o flora unica (peste 1.900 de specii, multe dintre ele endemice) si o bogata fauna completeaza oferta acestui dar al lui Dumnezeu.

O pereche castigatoare: infrangere – victorie. Infrangerea dacilor, victoria romanilor, urmata de o colonizare inteleapta, apoi de retragerea trupelor Imperiului Roman. Restul este ceea ce suntem astazi.

Castelul Corvinilor de la Hunedoara a fost construit la mai bine de o mie de ani de la retragerea romana si este un unicat – singurul castel medieval – in peisajul monumentelor istorice din Romania (castelul Bran din Brasov fiind considerat mai degraba o fortareata). Cel mai important membru al neamului Corvinilor, Iancu de Hunedoara (Ioan Corvin), voievod al Transilvaniei, are in palmares o victorie impotriva turcilor condusi de sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.

In curtea interioara a castelului se gaseste o fantana adanca de peste 30 de metri, despre care se spune ca ar fi fost sapata de trei prizonieri turci, carora li s-ar fi promis ca, atunci cand vor da de apa, vor fi sloboziti. Aceeasi legenda spune ca, desi au terminat de sapat fantana, turcii n-au sfarsit-o bine.

Densus. O mica si linistita asezare, locul de obarsie al familiei de carturari a Densusienilor (Nicolae – istoric, Aron – poet si critic literar, Ovid – poet, istoric si critic literar). Aici, in Densus, preot paroh este acum parintele Alexandru Gherghel. Biserica in care sfintia-sa slujeste are, probabil, cea mai interesanta poveste dintre lacasurile de cult ortodoxe din Romania. Istorici de prestigiu nu au reusit sa se puna de acord asupra datei la care a fost ctitorit asezamantul: unii plaseaza anul constructiei undeva intre secolele IV-VI, altii dau drept cert anul 1300.

Turnul temnita al castelului Corvinilor este un loc in care nu te simti prea confortabil nici chiar in calitate de vizitator Misterioasa biserica din Densus nu-si va dezvalui, probabil, niciodata taina. Pictura murala (foto stanga) ne poarta inapoi in timp cu sase sute de ani. Povestirile parintelui paroh Alexandru Gherghel sunt la fel de fascinante ca biserica insasi.

Fascinanta constructie incorporeaza masive pietre cu inscriptii in limba latina, ceea ce incurca si mai mult lucrurile: a fost biserica, la origine, un templu roman, convertit la menirea actuala o data cu acceptarea crestinismului de catre Imperiu? Este biserica din Densus construita din elemente de piatra aduse aici din vechea capitala a Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa?

Nimeni nu stie raspunsul exact la aceste intrebari, fapt care sporeste farmecul, si asa coplesitor, al constructiei. Un lucru este cert: pictura interioara dateaza de la anul 1443 si a fost executata de zugravul de biserici Stefan; asa sta scris sub una dintre ferestrele altarului. Aici, la Densus, as vrea sa zabovim putin asupra unui amanunt: in 2003, pictura interioara, atata cata mai ramasese, intrase in faza finala de descompunere si era pe cale a se desprinde de pe pereti.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom