Home » Descoperă istoria românilor » Maratoanele Descopera » Stefan cel Mare – Un sfant pe tronul Moldovei

Stefan cel Mare – Un sfant pe tronul Moldovei

Autor: Adrian Nicolae 11.26.2009
„O, barbat minunat, cu nimic mai prejos decat comandantii eroici pe care atata ii admiram, care in vremea noastra a castigat, cel dintai dintre principii lumii, o biruinta atat de stralucita asupra turcului! Dupa credinta mea, el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii, si mai cu seama cinstea de capetenie si conducator impotriva turcului, cu sfatul, intelegerea si hotararea tuturor crestinilor, de vreme ce ceilalti regi si principi catolici se indeletnicesc cu trandavia si placerile ori cu razboaiele civile” – cronicarul polonez, Jan Dlugosz (1415-1480)

O crima ce a schimbat
fata Europei

In noaptea de 17 octombrie 1451, Moldova cunostea o crima ale carei
repercusiuni nu ar fi putut nimeni sa le intuiasca. Ar fi parut,
poate, doar o alta crima din lunga serie fratricida ce a insangerat
monarhiile europene dar, de data aceasta, moartea unui monarh avea
sa schimbe pentru totdeauna mersul istoriei. Domn in
Moldova era la acea vreme Bogdan al II-lea, fiul lui Alexandru cel
Bun si tata al unui tanar cu evidente calitati de lider militar si
politic, un tanar scolit la curtea lui Iancu de Hunedoara, de care
se lega speranta continuitatii la tron a familiei domnitoare,
Stefan.
Petru al III-lea Aron, frate vitreg al lui Bogdan,
un avid pretendent la tronul Moldovei, patrunde in noaptea tarzie
de toamna pe domeniul de la Reuseni, acolo unde se afla familia
domnitorului si, cu ajutorul a circa 100 de mercenari, il
captureaza si il decapiteaza pe loc pe domnul Moldovei. De acum,
puterea se afla in mainile sale. Nu mai ramanea decat un singur
amanunt, prinderea tanarului de numai 18 ani, Stefan, cel care,
ingrozit de moartea brutala a tatalui sau, fugise intr-una dintre
padurile din apropiere. Pentru Petru Aron, uciderea posibilului sau
inlocuitor nu mai era, probabil, decat o problema de timp.

Voievodul, de acum, Aron impinge la moarte un alt urmas al lui
Alexandru cel Bun, pe Alexandrel, zis si Olehno, pe care il invinge
in lupta de la Movile, in martie 1455. Stefan era de negasit, dar
Aron nu parea sa mai dea mare importanta acestei probleme. In
schimb, el se inchina turcilor acceptand sa plateasca un tribut de
2000 de galbeni (o suma imensa la acea vreme), tribut ce ar fi
trebuit sa creasca anual, totul in schimbul protectiei Curtii
Otomane.

Urat de boieri si parasit de cei apropiati, Petru Aron afla
cu stupoare ca, la sase ani dupa uciderea miseleasca a lui Bogdan,
Stefan se indrepta spre Moldova cu o armata de 6000 de oameni, mare
parte munteni pusi la dispozitie de varul sau, Vlad Tepes, cerand
tronul si razbunarea sangelui varsat la Reuseni.
Cu o
armata stransa in pripa, Aron este, insa, incapabil sa se opuna
mult mai tanarului sau oponent, si este infrant la 12 aprilie 1457
la Doljesti pentru ca, la scurt timp, la Orbic, oastea sa sa fie
imprastiata definitiv. Petru scapa cu viata si ia drumul pribegiei
spre Polonia, acolo unde spera sa primeasca ajutor grabnic in
inlaturarea „obraznicului Stefan”, iar pe locul numit Direptate, pe
Siret, tara il aclama ca domn pe fiul lui Bogdan al II-lea. Pentru
Moldova incepuse cea mai glorioasa pagina din toata istoria
ei.

Lupta de la Baia si
dezastrul Semilunii de la Vaslui

Victoria asupra lui Petru Aron nu rezolva nicidecum
problema stapanirii Moldovei. Stefan stia ca ucigasul tatalui sau
ar fi putut veni oricand asupra sa cu oaste polona si, pentru a
impiedica un atare risc, el accepta suzeranitatea regelui polon
Cazimir si ii cedeaza acestuia Hotinul. In schimb, Polonia se
angaja sa nu permita lui Petru Aron sa mai calce vreodata pamantul
Moldovei
. Aron constientizeaza inutilitatea prezentei sale
la curtea lui Cazimir si se refugiaza in Ardeal, acolo unde spera
la ajutor din partea regelui maghiar, Matei Corvin. Fara a se lasa
intimidat de una dintre cele mai impunatoare armate ale Europei,
Stefan, sustinut tacit de polonezi, ataca cetatea Chiliei, domeniu
aflat sub protectie ungara inca de pe vremea lui Petru al II-lea.
Atacul esueaza, iar domnul Moldovei paraseste teatrul de lupta cu o
rana la glezna ce nu avea sa se mai inchida pana la sfarsitul
vietii sale. Nu era, insa, decat o amanare. Trei ani mai tarziu, in
1465, Stefan avea sa cucereasca mult ravnita „poarta” a Moldovei.
Intre timp, recuperase Hotinul de la polonezi.

Constientizand ascendentul dat de sustinerea Poloniei, chiar daca
acesta era doar unul formal, Stefan ataca localitatile secuiesti
din Ardeal in speranta de a-l captura pe Aron. Aceasta scapa din
nou cu fuga si se refugiaza la curtea lui Matei Corvin, acolo unde
cere insistent o interventie armata a Ungariei in Moldova. Drept
raspuns, Matei Corvin ridica in 1467 o oaste de 40.000 de
cavaleri, nu inainte de a potoli rascoala taranilor ardeleni de
care Stefan nu era strain. La 11 noiembrie, ungurii se aflau deja
la Brasov iar urmatoarea destinatie era pasul Oituz, trecerea spre
Moldova.
Bine intarit de catre domnitorul muntean, pasul
se dovedeste o nuca tare pentru Matei Corvin, luptele surde din
trecatoare dovedindu-se fatale pentru multi dintre ostasii sai. Si
totusi, regele ungur reuseste sa treaca. La 19 noiembrie, targul
Trotusului este devastat. Nu sunt crutati nici macar copiii si
preotii. Urmeaza Bacaul, Romanul si se parea ca armata lui Corvin
avea sa ia si Suceava.

La 15 decembrie 1467, Stefan , alaturi de 12.000 de osteni asediaza
Romanul, locul de campare al armatei ungare, dupa ce incendiase
orasul din toate partile. Luptele sunt extrem de violente, cu multe
victime de ambele parti. In zorii zilei, panicati, ungurii incep sa
se retraga in dezordine. Pana si regele este purtat pe targa, ranit
grav de o sageata cu trei varfuri si de catre o lance. Doar
indecizia vornicului Isaia de a ataca acolo unde ii ordonase Stefan
voievod face ca Matei Corvin sa ramana necapturat si sa ajunga,
alaturi de ramasitele armatei sale, in Ungaria. Dar nu era decat
inceputul. Dornic sa arate ca Moldova nu mai este un loc deschis
jefuitorilor, voievodul moldav patrunde in anul 1468 in Ardeal,
pradand si pedepsind trupele unguresti pentru necutezanta de a se
fi opus moldovenilor. Nu era decat semnul ca pe tronul Moldovei
urcase un principe demn de orice natiune europeana. Petru
Aron este momit cu o scrisoare falsa si adus in fata lui Stefan.
Soarta sa avea sa fie aceeasi cu a victimei sale de la Reuseni,
Bogdan al II-lea, tatal domnitorului moldav.

Dar problemele lui Stefan erau departe de a fi rezolvate.
Asupra sa apasa inca birul acceptat de Petru Aron, iar cutezanta de
a nu-l plati Inaltei Curti de la Stambul ar fi insemnat asmutirea
asupra Moldovei a celui mai puternic imperiu al vremii.

Stefan isi calculeaza, insa, bine miscarile. Stie ca, atata vreme
cat pe tronul Tarii Romanesti se afla Radu cel Frumos, fratele lui
Vlad Tepes, un domnitor vandut turcilor, pericolul otoman ar fi
putut lovi Moldova din cel putin doua parti. Nu ramanea decat ca
Stefan sa impuna in Muntenia un domnitor supus cauzei crestine care
sa il sprijine in lupta impotriva necredinciosilor. Astfel, intre
1470-1474, voievodul moldav cucereste Braila, cel mai important
port valah, Cetatea de Floci si Ialomita. Radu cel Frumos nu i se
poate opune. Cere, in schimb, tatarilor sa invadeze Moldova. La 20
august, la Lipniti, Stefan ii infrange si pe acestia intr-o lupta
sfarsita catastrofal pentru tatari. Insusi fiul hanul este capturat
si ucis atunci cand tatal sau ameninta pe domnitorul Moldovei cu
noi pradaciuni.

Radu decide sa actioneze, dar este infrant chiar la intrarea in
Moldova. In anul 1471. Doi ani mai tarziu, la 18 noiembrie, Stefan
il infrunta din nou pe domnitorul muntean si il invinge iarasi la
Ramnicu Sarat. In locul sau, voiedovul in inscauneaza pe Laiota
Basarab. O incercare a turcilor de a remedia situatia se termina
dezastruos. Toata armata lor, circa 13.000 de oameni, este
nimicita, iar 2300 de prizonieri sunt trasi in teapa.
In
acelasi an, insa, Laiota il tradeaza pe Stefan si trece de partea
turcilor. Un altul ar fi renuntat, dar nu si domnitorul moldovean.
El isi alege un nou protejat, pe Basarab cel Tanar, zis si Tepelus,
pe care il trimite cu o armata impotriva lui Laiota. Tepelus nu se
ridica, insa, la asteptarile lui Stefan si, la 5 octombrie 1474,
este infrant de tradatorul Laiota. Doua saptamani mai tarziu, dupa
ce cucerise cetatea Teleajenului, Stefan il invige si pe fostul sau
aliat si reinstaureaza domnul pe care si-l dorea.

In schimb, actiunile sale rascolisera suficient mandria turcilor.
Decis sa puna odata pentru totdeauna capat spinoasei probleme a
Moldovei, Mohamed al II-lea, cuceritorul Bizantului, trimite o
armata imensa, numarand circa 120.000 de oameni, in frunte cu
Soliman Magnificul, sa ii aduca mica provincie rebela sub vesnica
ascultare. Nu stia, insa, ca isi trimisese cei mai multi dintre
osteni la moarte.

Stefan, afland de planurile turcilor, cere grabnic ajutor vecinilor
crestini. Polonia trimite doar incurajari, in timp ce Matei Corvin
nu trimite decat 1800 de cavaleri. In graba, din Ardeal, domnitorul
strange inca 5000 de secui, alaturi de cei 40.000 de moldoveni,
atat cat putuse aduna sub arme din mica tara a Moldovei. Urmand
vechiul obicei, el pustieste totul in calea atacatorilor,
ingreunandu-le acestora avansul si oferindu-si timp pentru a alege
locul ideal pentru batalia ce avea sa vina inevitabil. Iar locul il
gaseste in mlastinile din jurul Vasluiului. La 10 ianuarie
1475, Stefan isi aduna oastea in negura diminetii si ataca frontal
uriasa oaste a turcilor.
Inclestarea este una de o rara
violenta dar, dupa ceasuri de lupta surda, moldovenii incep sa bata
in retragere. Este momentul in care insusi voievodul se avanta in
prima linie incuranjandu-si oamenii si dand turcilor lovitura de
gratie. La un semn al sau, din spate, un detasament ascuns in
padurile din apropiere, navaleste asupra otomanilor starnand o
panica de nedescris. Turcii nu mai asculta de ofiteri si incep sa
se calce in picioare in speranta desarta de a scapa cu viata. Totul
se transforma in cel mai scurt timp intr-o urmarire surda presarata
cu zeci de mii de victime. Fugariti pana la Dunare, putinii
supravietuitori isi pierd viata in apele inghetate ale Dunarii.
Fusese cea mai mare infrangere a Islamului din fata unei armate
crestine!

Drept raspuns, Stefan, pe care polonezii il numeau deja
„cel Mare”, este numit de catre papa de la Roma „atlet al lui
Hristos”, in timp ce Matei Corvin isi aroga drepturile victoriei.
Aurul necesar unei noi rezistente in fata turcilor pleaca spre
tronul Ungariei, in timp ce voievodului Moldovei nu ii parvin decat
felicitarile curtilor europene.
Impresionanta ramane
scrisoarea lui Stefan cel Mare catre monarhii apuseni, scrisoare
redactata la 25 ianuarie 1475, la doar 15 zile de mareata sa
victorie:

„Prea luminatilor, prea puternicilor si alesilor domni a
toata crestinatatea, carora aceasta scrisoare a noastra va fi
aratata sau de care eaq va fi auzita. Noi, Stefan voievod, din mila
lui Dumnezeu, domn al Tarii Moldovei, ma inchin cu prietenie voua
tuturor carora va scriu si va doresc tot binele si va spun
domniilor voastre ca necredinciosul imparat al turcilor a fost de
multa vreme si este inca pierzatorul intregii crestinatati, si in
fiecare zi se gandeste cum sa nimiceasca toata crestinatatea. De
aceea facem cunoscut domniilor voastre ca pe la Boboteaza trecuta,
mai sus numitul turc a trimis in tara noastra si impotriva noastra
o mare ostire in numar de 120.000 de oameni, ala carei capitan de
frunte era Soliman Pasa beglerbegul… Auzind si vazand noi acestea,
am luat sabia in mana si cu ajutorul Domnului Dumnezeul nostru
atotputernic, am mers impotriva dusmanilor crestinatatii, i-am
biruit si i-am calcat in picioare, si pe toti i-am trecut sub
ascutisul sabiei noastre, pentru care lucru sa fie laudat Domnul
Dumnezeul nostru. Auzind despre acestea, paganul imparat al
turcilor isi puse in gand sa-si razbune si sa vina, in luna lui
mai, cu capul sau, si cu toata puterea sa impotriva noastra si sa
supuna tara noastra, care e poarta crestinatatii si pe care
Dumnezeu a ferit-o pana acum. Dar daca aceasta poarta, care e tara
noastra, va fi pierduta – Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva -,
atunci toata crestinatatea va fi in mare primejdie. De aceea, ne
rugam de domniile voastre sa ne trimiteti pe capitanii vostri
intr-ajutor impotriva dusmanilor crestinatatii, pana mai este
vreme, fiindca turcul are acum multi potrivnici si din toate
partile are de lucru cu oameni ce-i stau impotriva cu sabia in
mana. Iar noi, din pareta naostra, fagaduim, pe credinta noastra
crestineasca si cu juramantul domniei mele, ca vom sta in picioare
si vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul
nostru. Asa trebuie sa faceti si voi, pe mare si pe uscat, dupa ce,
cu ajutorul lui Dumnezeu cel atotputernic, noi i-am taiat mana
dreapta. Deci fiti gata fara intarziere. Data in Suceava, in ziua
de Sfantul Pavel, luna ianuarie in 25, anul Domnului 1475. Stefan
voievod, domnul tarii Moldovei”.



Lupta de la Razboieni si
umilirea Poloniei in Codrii Cosminului

Era evident ca marele Mahomed al II-lea nu putea accepta o rusine
asa cum fusese cea de la Vaslui. De aceasta data, decide sa ia
problema in propriile maini si sa scape de incomodul domnitor
moldovean. Astfel, la 13 mai, 1476, sultanul pleaca din Adrianopol
in fruntea unei armate de-a dreptul uriase, 150.000 de oameni,
carora Laiotas Basarab le promisese ajutorul a inca 12.000 de
munteni. Stefans e vede din nou singur in fata Imperiului Otoman.
Fara sa dispuna de rezervele uriase de oameni de care se bucura
Mahomed, el strange doar 20.000 de osteni. 20.000 in fata a peste
160.000 de turci.

Singura solutie este intarirea unui fort la Paraul Alb, sau Valea
Alba, acolo unde Stefan isi maseaza mica armata. Spre uimirea lui
Mahomed, voievodul moldav ataca primul, la 26 iulie, si chiar
reuseste sa respinga primele valuri ale turcilor. Numarul acestora
era insa urias, iar Stefan se vede nevoit, intr-un final, sa se
retraga, lasand in urma un numar mare de morti dintre proprii sai
osteni. Sultanul este sigur de victorie si se indreapta spre
Suceava, cetatea de scaun, acolo unde esueaza in fata aparatorilor
condusi de Sendrea, cumnatul lui Stefan. Hotinul, aparat de
starostele Vlaicu, rezista si el. Neamtul, aflat in grija
hatmanului Arbore iese invingator in luptele cu Mohamed. Cat despre
Chilia si Cetatea Alba, turcii nu se mai gandesc sa le cucereasca.
O furtuna puternica le distrusese o mare parte a flotei din Marea
Neagra. Si astfel, cuceritorul Bizantului, se intorcea din
Moldova neinvins, dar fara sa fi cucerit nimic, hartuit din spate
de noua oaste a lui Stefan, asemenea unui fugar si nu unui
invingator, asa cum se pretindea.
Drept raspuns, Stefan
cel Mare il aduce pe tronul Valahiei pe Vlad Calugarul. Tepelus
urmase gestul lui Laiota si tradase si el.

Dar nici acest al treilea protejat crestin al lui Stefan nu rezista
prea mult in fata turcilor. Mai mult, el se alatura acestora in
ceea ce avea sa fie cea mai mare lovitura peste domnitorul
Moldovei, pierderea Chiliei si a Cetatii Albe din anul 1484.
Singura speranta a domnitorului ramane o alianta militara cu
Polonia, alianta ce se incheie in anul 1485, in conditii umilitoare
pentru Stefan. In vazul tuturor, el a fost nevoit sa ingenuncheze
si sa jure credinta mandrului Cazimir. Fusese doar o vanitate a
polonezului pentru ca intelegerea nu a fost respectata. Polonia nu
a trimis lui Stefan decat 3000 de soldati. Mai mult, Cazimir
incheie pacea cu sultanul, lasandu-l pe Stefan in voie sortii.

Drept raspuns, domnitorul cauta ajutor in Ungaria si, asigurat de
protectia acestora, invadeaza Polonia si ocupa Pocutia, teritoriu
asupra caruia Stefan avea drepturi de mostenire de la Petru al
Musatei si Alexandru cel Bun. Cazimir nu reactioneaza si, la numai
doi ani dupa atacul moldovenilor, se stinge din viata lasand locul
fiului sau Ioan Albert. Un alt fiu al sau Vladislav, conducea
Boiemia, in timp ce un altul, Alexandru, era mare duce al
Lituaniei. Ramanea cel de al patrulea fiu, Sigismund cel fara de
tara, pe care Ioan Albert decide sa il aseze in fruntea Moldovei.
Astfel, sub un pretext mincinos, recucerirea Chiliei si a
Cetatii Albe, Ioan Albert patrunde in Moldova, la 9 august 1497, in
fruntea a 100.000 de osteni.
Prima solie a lui Stefan este
primita cu bunavointa si asigurata de bunele intentii ale
polonezilor. Ruta urmata era, insa, alta decat cea catre Chilia.
Stefan intelege planul lui Ioan Albert si vede cum armata acestuia
se indreapta catre Suceava. Trimite o a doua solie si abia cand
mesagerii sai sunt arestati intelege planul ascuns al regelui
vecin. Grabnic, Stefan cel Mare cere ajutorul turcilor si
ardelenilor.

La 24 septembrie, polonezii declanseaza asediul Sucevei, dar
incercarile lor sunt zadarnice. Cetatea era mult prea bine aparata
ca sa poata fi cucerita. Turcii trimit doar 2000 de oameni, in timp
ce ardelenii se grabesc prin pasul Oituz cu 12.000 de osteni.
Afectati de lipsuri, polonezii ridica asediul si par decisi
sa incheie pacea, dar aceasta nu se va mai face decat in conditiile
impuse de Stefan.
Ioan Albert era nevoit sa se intoarca pe
aceeasi ruta secatuita de tactica pamantului parjolit, fara
ingaduinta de a jefui vreo asezare de pe teritoriul Moldovei.
Demoralizati, polonezii pornesc pe drumul de intoarcere dar nici de
aceasta data nu isi tin promisiunea. Constient de o noua incalcare
a tratatului de pace, Stefan ii urmareste pe atacatori cu circa
40.000 de osteni. In „apropiere de fagetul Cosminului”, voievodul
in ajunge din urma pe polonezi si ordona armatei sale sa inconjoare
padurea. Copacii sunt taiati si lasati doar atat cat sa poate fi
pravaliti si, la 26 octombrie 1497, varstnicul Stefan dadea inca
odata atacul. Prinsa ca intr-un cleste, armata polona a fost
distrusa, putini fiind cei care au reusist sa fuga. Urmarirea
fugarilor continua pana la granita cu Polonia, lupte crancene avand
loc la Lentesti si apoi la Cernauti. Stefan isi permite chiar sa se
lipseasca de un corp de oaste pe care il trimite sa lupte impotriva
unui detasament de calareti mazuri veniti in ajutorul polonilor. Si
din nou moldovenii ieseau invingatori. Polonia isi lingea ranile
deschise si zecile de mii de morti lasati in pamantul Moldovei. Era
una dintre cele mai mari infrangeri din istoria sa medievala.
Pocutia ramanea a Moldovei pana dupa moartea lui Stefan,
survenita la 2 iulie 1504, si asta pentru ca nimeni nu mai cuteza
sa il infrunte pe Sfantul Luptator si ctitor de biserici de pe
tronul de la Suceava.