Home » Descoperă istoria românilor » Maratoanele Descopera » Ioan Voda cel Cumplit – Voievodul de Cremene

Ioan Voda cel Cumplit – Voievodul de Cremene

Autor: Nicu Parlog 11.29.2009
Oricat veti cauta in colbul istoriei noastre un personaj asemanator Voievodului Ion Armeanul, rar veti gasi vreunul. Oricat veti cauta in Istoria Universala un razboinic asemenea Mariei Sale, nu veti afla unul care sa se apropie de bravura, forta si neinduplecarea sa. Readucerea aminte a faptelor si vietii unuia dintre cei mai straluciti strategi ai Europei crestine, este o adevarata datorie de onoare.

Europa
alienata

Secolul XVI al erei noastre surprindea Batranul
Continent intr-o etapa de tensiuni sociale, fierbere politica si
consolidare a artelor si civilizatiei Apusului
. Imperiul
Spaniol se afla la apogeul fortei si dezvoltarii sale. Fanaticul
rege catolic Filip al II-lea era cel mai bogat monarh al vremii, in
porturile peninsulei hispanice acostand galioane pline cu comori si
sclavi adusi din Europa, Africa, Asia si America. Anglia isi
definitiva noua sa orientare constitutionala reformata, alaturi de
revizuirea politicilor coloniale. Franta se vedea aproape condusa
de miscarea hughenotilor. Taratul moscovit era o imensa pustietate
asupra caruia flutura steagul insangerat al unei adevarate fiare,
Ivan cel Groaznic pe numele sau.

Pe fondul acestei Europe alienate si dezbinate, Imperiul
Otoman continua sa muste hulpav bucati din trupul Continentului cel
Vechi.
Forta sa militara si cruzimea pasalelor
inspaimantau orice armata. Si acesta in ciuda faptului ca la
Stambul domnea Sultanul Selim cel Betiv, un suveran care nu calcase
in viata sa pe un camp de batalie, un notoriu obsedat sexual
interesat doar de frumusetea roabelor din Balcani si Caucaz si nu
in ultimul rand un mare betivan, dupa cum i-a ramas si numele. In
aceste conditii, intr-un marunt voievodat romanesc, apare un mare
conducator de osti, pe care numai soarta cea nedreapta alaturi de o
tradare devastatoare, l-au oprit sa nu schimbe fata Europei.

Armeanul cel Cumplit de
Viteaz

Dupa moartea Marelui Stefan, tronul Moldovei a fost ocupat
vremelnic de fiul sau, Bogdan cel Chior. Fiul celui din urma,
Stefan cel Tanar sau Stefanita Voda, muri la randul sau fara de
urmasi legitimi. Pe tron se inscauna Petru Rares, un copil din
flori al lui Stefan cel Mare . In scurta sa perioada de domnie,
Moldova a stralucit totusi datorita talentului sau diplomatic,
Petru Rares dovedindu-se un voievod iubit de popor, care baga
iarasi groaza in randurile dusmanilor. Urma apoi cruda domnie a lui
Voda Alexandru Lapusneanu, ale carui excese si carnagii au ramas
intiparite chiar si in literatura romaneasca, sub pana lui Costache
Negruzzi. In tot acest rastimp, un alt vlastar din trupul lui
Stefan cel Mare, crestea necunoscut in strainataturi, departe de
ochii celor care se luptau intre ei pentru tronul Moldovei.
Este vorba de fiul bastard al lui Stefan cel Tanar, Ioan
sau Ion, depinde de cronicar. Mama acestui adevarat stranepot al
lui Stefan cel Mare a fost o femeie de neam armean din familia
Serpega.
Vitejia, gandirea strategica, forta fizica si
neinduplecarea o mosteni de la tatal sau, Stefan cel Tanar, descris
in letopisete drept un personaj dintr-o bucata, cu un caracter
bataios. De la mama sa, Ioan Voda a mostenit o fizionomie tipic
armeneasca, ten masliniu inchis la culoare, o frunte inalta si
lata, dar neromaneasca, dupa cum aminteste si B.P. Hasdeu, par des
si negru, nas oriental precum al tuturor negutatorilor armeni care
strabateau Moldova.

Moldovenii si-au denumit intotdeauna domnitorii bastarzi
dupa numele mamei, ca o ramasita straveche a matriarhatului in
taramurile locuite de daci. Astfel, Alexandru Voda a fost numit
Lapusneanu, dupa mama sa, Lapusneanca. Petru Voda a ramas cu numele
de Rares, dupa Raresoaia, porecla mamei sale. Prin urmare, in
aceiasi nota, poporul l-a numit Ioan Armeanul pe stranepotul lui
Stefan cel Mare
. In anul 1561, la varsta de aproape 40 de
ani traiti in anonimitate, Ioan Armenul se face remarcat pentru
prima data intr-un context destul de neobisnuit. Datorita situatiei
politice nefavorabile, paraseste regatul polon si apare drept
refugiat in Crimeea, la curtea hanului tatar Mehmet Kalga, a carui
admiratie si prietenie o cucereste definitiv, dupa ce-l insoteste
pe tatar intr-o campanie de lupta contra armatelor rusesti. Acolo,
intr-o lupta crancena de pe malul Volgai, remarcabilul sau sange
rece alaturi de forta-i fizica de proportii herculeene, au smuls
strigate de admiratie incercatilor calareti ai stepelor. Simpatia
lui Kalga-Han pentru Ioan era atat de puternica incat trimite o
scrisoare regelui polonez Sigismund-August : „Te rog
foarte mult a binevoi a tine in gratiile tale pe acest fiu de domn
din Moldova”
. La acea data regatul polonez tremura de
frica tatarilor. Pana la urma, ura boierilor impotriva lui Bogdan
Lapusneanu, fiul lui Alexandru, precipita situatia in favoarea lui
Ioan Armeanul, ale carui eforturi de a cuceri tronul Moldovei
ajunsesera deja la urechile imparatului Germaniei, regilor Ungariei
si Poloniei, precum si sultanului turc. Profitand de situatia-i
favorabila si bazandu-se pe curajul sau nemaiintalnit, Ioan ajunge
in sfarsit Voievod al Moldovei.

Doi ani cat o
eternitate

Inscaunat in luna februarie a anului 1572, Ioan a domnit
doar pana in iunie 1574, cand moartea sa de martir l-a trecut
deopotriva in istorie si legende.
Primele clipe de domnie
au fost marcate de tensiuni si hartuiri reciproce cu regatul
polonez. Exelent politician, Ioan Voda redobandeste pentru Moldova
cetatea Hotinului, cea mai puternica fortificatie romaneasca din
acele timpuri. Crestin de rit armean inca din nastere, luteran in
Polonia, convertit la islam in Stambul, Ioan Voda trece la
ortodoxie in uralele multimii. Un strateg de talia sa, animat de
ambitia libertatii ar fi trecut la catolicism daca s-ar fi
inscaunat rege al Spaniei sau ar fi aderat la confucianism, daca
astfel ar fi devenit suveran al Chinei.

In scurta sa domnie, Ioan a savarsit o serie de reforme nemaivazute
pana atunci in Tarile Romane. Cunoscator al limbilor turca,
greaca, polona si armeana, domnitorul aplica controlul personal al
actelor emise de cancelaria domneasca. Decide schimbarea capitalei
de la Suceava la Iasi, trece la eliberarea oamenilor de rand de sub
jugul boierilor si clerului. Pentru a salva averea tarii, ordona sa
fie batute monezi nationale de arama in loc de aur si
argint.
Prima inscripitie in limba romana apartine banilor
de arama pe care Ion Voda a ordonat sa se inscriptioneze „Teara
Moldovei”. Tot el impune o strictete de fier contributiilor fiscale
ale oricarui moldovean, fie el simplu taran sau logofat. Toate
aceste masuri nu au facut decat sa inteteasca ura boierimii si a
clerului contra lui Ion Voda. Parca pentru a inaspri situatia, Ioan
Voda se tine tare si nu face rabat de la principiile sale. Astfel,
pe o inalta fata bisericeasca care ar fi savarstit pacatul
sodomiei, o pedepseste prin arderea de viu. Pentru a-l consola,
Ioan Voda aminteste preotului nefericit ca este mai bine sa-i arda
trupul cel pacatos aici pe pamant, decat sufletul sa-i fie ars pe
veci in Gheena. Pe un boier care tradase trei domnitori
anteriori si se facuse haiduc, Ioan Voievod il ingroapa de viu in
pamant, cerand familiei boierului sa nu fie mahnita, deoarece numai
pamantul putea inghiti un asemenea ticalos.

Ura sa impotriva boierilor si preotimii nu cunoaste margini, in
opinia voievodului aceste doua clase sociale fiind vinovate de
slabirea tarii, jaful taranilor si cultivarea unei adevarate arte a
tradarii si intrigilor. Pentru a controla si limita puterile
boierimii si influenta clerului, Ioan Voda face o miscare
politica fara precedent pana atunci in istoria interna a
principatelor romane. Spre surpriza tuturor, redutabilul voievod ia
mosiile manastiresti pentru a le darui unor boieri. Tot asa
procedeaza si cu mosiile, domeniile turmele, si hergheliile
boierimii. In scurt timp, aceste bogatii erau daruite unor
manastiri
. Astfel, scandalurile, invidia si ura dintre
preotime si boieri se tineau lant. Succesul voievodului era de o
simplitate neobisnuita. Ioan nu-i lasa nici pe boieri nici pe
preoti sa abuzeze de roadele muncii taranilor. Razesii erau taria
armatei, cu cat erau mai bine hraniti cu atat luptau mai destoinic.
Domnitorul, totusi, nu i-a improprietarit pe tarani, deoarece se
temea ca o astfel de masura ar fi nascut o criza ce ar fi dus la
situatii anarhice in Moldova. In schimb, lua taxa de la tarani doar
o zecime din cat le luau boierii. Prin acesta metoda, a reusit in
scurt timp sa umple vistieria tarii si totodata sa devina eroul
maselor populare. Evident, datorita acestor masuri si-a atras Ioan
numele de cel Cumplit sau cel Rau, dupa cum il aminteste un
cronicar mitropolit.

Intrigile boierimii au atins cele mai indepartate colturi ale
Europei. Despre mazilirea si uciderea lui Ion-Voda se
vorbea nu numai in cancelariile din Ungaria, Polonia, Valahia sau
Stambul. Pana si in indepartata Franta se puneau la cale planuri
care vizau inlaturarea sa de la tron.
In acea perioada,
Moldova platea Inaltei Porti un tribut anual de 40.000 de galbeni.
Turcii observara prosperitatea tarii in timpul domniei lui Ioan si
aproape dublara tributul. Insa, Ioan Voda cel Cumplit nu putea
accepta lacomia turcilor. Tot mai multe amenintari se strangeau la
adresa sa. Cea mai mare venea din partea Doamnei Chiajna in
persoana. Acesta adevarata Lady MacBeth a istoriei romanesti
platise deja in avans multi galbeni Inaltei Porti in scopul
cumparararii tronului Moldovei pentru fiul sau, Petru Schiopul sau
Petru cel Tanar. Turcii se pregatesc de razboi. In fata unei
asemenea amenintari , Ioan Voda cel Cumplit tine in fata divanului
boieresc o cuvantare ramasa la cunostinta noastra datorita lui
cronicilor lui Grigore Ureche. Neinduplecatul voievod prezinta
situatia si se pregateste de razboi impotriva celei mai mare forte
militare din vremea sa.

Moldoveni si Cazaci – Luptatori fara egal

Ioan Voda studiase arta militara a turcilor, tatarilor,
polonezilor si germanilor, astfel incat cunostea atat punctele
tari, cat si pe cele slabe alte armatelor respective. Aici
intervine geniul sau militar desavarsit. Intr-un avant de-a dreptul
revolutionar, Ioan Voda anticipeaza importanta artileriei si a
infanteriei pe campul de lupta. La momentul respectiv, niciun alt
suveran european nu gandea atat de vizionar. Franta avea la acea
data doar 30-40 de tunuri, Ioan Voda avea 200 de guri de foc.
Tunurile europene din acea perioada erau niste masinarii imense,
greoaie si foarte dificil de manevrat. Ion Armeanul este constient
de acest neajuns si isi doteaza armata cu tunuri mult mai mici si
mai mobile. Daca un tun de la curtile Europei putea fi carat cu 4
sau 6 cai, un tun modovenesc patentat de voievod putea fi deplasat
cu o singura pereche de cai. Modovenii se distingeau prin
revolutionara lor artilerie de camp, fapt subliniat si de Nicolae
Balcescu care declara: „Artileria la romani a fost mult mai in
buna stare decat la cele mai multe neamuri
„.
Cu nimic
mai prejos se prezenta armata moloveneasca compusa in mare masura
din razesi si boieri de rang mic. Toti acesti oameni erau caliti in
lupta si cunosteau la perfectie arta manuirii armelor. Luptele de
sute de ani cu turcii, tatarii, ungurii si polonezii au dus la
desavarsirea unui tip de razboinic de neinvins in Europa. Arcasii
moldoveni erau superiori in tactica si mobilitate celor
occidentali.

O alta arma pe care se bazau razesii luptatori erau teribilele
ghioage sau fusturi. Realizate din lemn de esenta tare si ghintuite
la capat, acestea puteau usor zdrobi coifurile si armurile
vrajmasilor. Sabia era la mare cautare, tipul de palos moldovenesc
aducea mai degraba la forma cu iataganul. Razesii nu au
ales niciodata sabiile grele si impractice de tip european,
folosite indeobste de polonezi si unguri. Fiecare grup de
infanterie avea cate o ceata de sateni inarmati cu coase folosite
pentru a taia picioarele cailor sau ale calaretilor, in functie de
conjunctura luptei. Caii moldovenesti erau o rasa unica, din
nefericire disparuta azi.
Extrem de pretuiti de hanii
tatari sau pasalele turcesti, caii moldavi nu au fost foarte
aratosi, dar erau deosebit de iuti si de rezistenti. La nasterea
manjilor, razesii le taiau narile pentru a inlesni astfel procesul
respiratiei accelerate pe timp de galop. Codul martial al
moldovenilor se rezuma la un singur alineat: „Fugarul carele va
lasa campul bataliei, sa fie pedepsit cu o moarte mai cumplita
decat aceea ce i s-ar fi putut intampla in lupta din partea
vrajmasului”.

Marturiile cronicarilor straini cu privire la spiritul de lupta al
romanilor din acele vremuri sunt edificatoare: „Ei se bat cu o
asemenea indrazneala si dispret fata de dusmani, cu o asemenea
incredere in sine, incat cu o mana de oameni infransesera mari
armate ale vecinilor” spune Graziani. „E un popor totdeauna foarte
ciudat, capritios, tafnos, dar atat de dur si razboinic incat nu o
data a dat lectii acelora care nu-l lasau in pace” citim la
Vigenere. „Neamul moldovenesc e feroce, cam barbar, dar
foarte ager in arta militara”
declara Reichersdorf.
„Ostasii moldoveni sunt viteji si mesteri in lupta,
desi sunt niste tarani prosti, luati de la plug”
ne
spune Bielski. „Sunt oameni groaznici si foarte viteji;
si nici ca este pe fata pamantului un alt popor care pentru gloria
razboinica si eroism sa apere o tarisoara mai mica contra mai
multor dusmani, atacandu-i si respingandu-i fara
incetare”
zice si Orzechowski.

In acelasi timp, in istoria universala isi fac aparitia
teribilii cazaci. La marginea hotarului Poloniei cu tinuturile
tatarasti apare o natie compusa in mod egal din fugari refugiati
din Rusia, Polonia, Moldova, Kalmukya si Cerchezia. Vorbeau o limba
amestecata pe care o intelegeau cu totii.
Urau de moarte
pe musulmanii turci si tatari precum si pe polonezii cei catolici.
Impotriva acestora porneau in fiecare an in expeditii de jaf si
pedepsire, fiind condusi de cate un ataman. Resedinta lor era la
gurile Niprului si Volgai unde isi injghebasera chiar si o flota de
barci cu care jefuiau negutatorii turci si genovezi. Erau luptatori
rebeli, violenti si temperamentali. In lupta dadeau dovada de o
cruzime nemaintalnita nici macar la tatari. Ingroziti, turcii i-au
denumit Cozaq, adica „nebun liber”. Bazandu-se pe credinta comuna
ortodoxa, Ioan Voda angajeaza douasprezece sotnii cazacesti sa
lupte de partea sa impotriva Semilunei. Istoria nu i-a dat alti
aliati, polonezii si ungurii, vecinii crestini ai Moldovei,
tremurau de frica ienicerilor. Atamanii cazaci Pokotilo si
Swiercewski i-au fost credinciosi voievodului pana la moarte.

Prima mare victorie a lui Ioan Voda cel Cumplit a fost cea de la
Jiliste, langa Ramnicu Sarat. Acolo cei 9.000 de modoveni si
sotniile cazacesti decimeaza o armata formata din 20.000 turci,
40.000 de munteni si 2.000 de secui, practic intreaga armata a lui
Petru cel Schiop, care marsaluia din Tara Romaneasca pentru a se
sui pe tronul Moldovei. Petru cel Schiop scapa cu greu,
refugiindu-se in cetatea Brailei. Ioan Voda cel Cumplit inainteaza
pana la Targoviste unde il inscauneaza pe aliatul sau Vintila Voda.
Napraznicul voievod se indreapta apoi spre Braila unde se angajeza
in asediul cetatii. Turcilor nu le venea inca sa creada. O
solie din cetate ajunge la Ion Voda cu un mesaj simbolic: zece
gloante, zece ghiulele si zece sageti. Ion Voda nu gusta ironia
amara a turcilor si taie buzele, urechile si nasurile turcilor dupa
care-i rastigneste in fata cetatii, transmitandu-le turcilor ca
aceasta soarta urmau sa aiba si cei din cetate, daca nu-i
deschideau portile.
Turcii se incapataneaza. Voievodul
ordona escaladarea zidurilor, iar Braila cade in mainile
moldovenilor si cazacilor. Urmeaza scene de cosmar pentru
musulmanii din cetate. „Nimeni nu fu crutat; sangele
curgea parau in Dunare. Nu au fost ucisi doar oamenii, pana si
cainii au trecut prin sabie. Nu a ramas piatra pe piatra. Focul
mistui ce nu a ucis sabia”
,aminteste cronicarul
polonez Gorecki.

Dincolo de infrangere,
dincolo de moarte, dincolo de uitare

Succesele militare ale voievodului il indreapta spre recucerirea
Cetatii Albe si a Chiliei, denumite de turci Akkerman, respectiv
Bender. In acest scop isi indreapta armele spre Bugeac, unde
valurile de turci si tatari pribegi alungasera deja populatia
romaneasca. Batalia de la Lopusna a fost un nou exemplu de
strategie militara spontana, adaptata la teren si la armatele
turco-tatare. Raidurile lui Ioan-Voda devasteaza cele doua cetati
construite de Stefan cel Mare, iar populatia musulmana care se
instalase acolo este masacrata fara crutare. La Tighina si Cetatea
Alba, Ioan-Voda infrange trei corpuri de armate turcesti.
In lupta de la Roscani, voievodul isi uimeste ostasii,
demonstrandu-si forta herculeeana. Un tun se impotmolise in noroi,
singur, Ioan-Voievod apuca tunul de franghii si il smulge,
tragandu-l pe o pozitie noua de unde trage asupra turcilor. Forta
colosala a voievodului este atestata de marturiile cazacesti.
Pentru a-si distra ostenii obositi, Ioan Voda obisnuia sa franga in
maini potcoave de cai.

Exasperati de victoriile domnitorului, otomanii trimit in vara
anului 1574 o noua expeditie militara. Armata uriasa era compusa
din turci, tatari si munteni. Un puhoi de 200.000 de oameni se
indrepta contra celor circa 35 mii de luptatori ai voievodului
Ioan. In acelasi timp, o alta oaste de tatari se pregatea sa-l
atace pe voievod. Impotriva armatei turcesti care se apropia de
Dunare, voievodul il trimise pe Ieremia Golia, omul sau de
incredere. Avand parca o presimtire Ioan il pune pe Golia
sa jure pe Cruce si Evanghelie ca nu va trada. Insa, langa lacul
Cahul, Golia impreuna cu cavaleria moldoveana tradeaza si trece de
partea turcilor pentru 30 de pungi cu galbeni
…Sosirea unei
noi armate de tatari copleseste oastea moldo-cazaca si o obliga sa
se retraga in satul Roscani din apropiere. Exasperati de rezistenta
romanilor, turcii ataca in valuri succesive. Dupa ce moldovenii
resping al treilea val de ieniceri, turcii trimit in lina intai pe
Ieremia Golia si oamenii sai. Tradatorii sunt macelariti de sageti
si ghiulele. Uluiti, cu pierderi uriase, turcii incerca un nou
asalt. Dezastrul vine insa din partea naturii. Seara se porni o
ploaie torentiala care uda pulberea necesara tunurilor romanesti.
Furia romanilor nu mai putea fi oprita, ataca cu sabiile pozitiile
turcilor care-i copleseau numeric. Urmeaza trei zile de canicula
ucigatoare. Ioan-Voda mai ramasese doar cu 7.000 de osteni.
Respinsese timp de o saptamana atacurile concentrate a 200.000 de
dusmani.

Oamenii sai suferau cumplit de sete. Nobletea si sacrificiul sau
unic ii impun sa se preda in schimbul crutarii soldatilor sai.
Primul pas il fac turcii care-i trimit o solie in cea de a patra
zi. Ion cel Viteaz accepta sa se predea cu trei conditii: ostenii
moldoveni supravietuitori sa fie crutati, cazacii sa fie lasati sa
se intoarca la setciile lor zaporojene, iar el personal sa fie
trimis viu si nevatamat sultanului Selim al II-lea. Turcii primira.
Ahmed Pasa jura de 7 ori pe Coran, Petru cel Schiop care ravnea
Moldova, jura la randul sau de 7 ori pe Biblie. Ostenii sai
plangeau, multi nu vroiau sa-l lase sa se duca la turci. Voievodul
lasa credinciosilor cazaci armele si bijuteriile sale.
In
cortul turcilor, respinge toate acuzatiile seraskirului,
declarandu-i ca nu va vorbi decat cu sultanul. Mandria sa infioara
pe turci. Atunci, un aventurier italian din Napoli, pe
numele sau Scipione Cigalla, trecut la islam cu numele de
Cigalazade, savarsi infama fapta. Sperand la o recompensa, infipse
cutitul in inima voievodului neinarmat
. Ienicerii
incurajati, taiara capul trupului lipsit de viata, dupa care legara
puternicul sau trup de patru camile care, fiind biciuite, sfasiara
in bucati corpul eroului. Intr-un ritual dement, ienicerii se
inghesuie sa culeaga oasele domnitorului, fiind convinsi ca
ramasitele viteazului erau moaste si talismane. Pasalele isi
umezesc iataganele in sangele sau, rugandu-se lui Allah sa le dea
si lor curajul si puterea lui Ion Voda.

In fata unui asemenea spectacol oribil, moldovenii dezarmati din
suita domnitorului sar cu pumnii goi pe turci. Sunt ucisi pana la
ultimul de ieniceri, drept lectie pentru oricine ar fi incercat sa
se rascoale contra Semilunei. Vazand cum isi tin turcii
cuvantul, cazacii ataca cu furia disperarii. Supravietuiesc doar
12, in frunte cu atamanul Swiercewski. Impresionati de bravura
zaporojenilor, turcii cedeaza si-i lasa in viata chiar si pe
cazacii raniti.
Astfel s-a savarsit din istorie unul
dintre cei mai viteji conducatori ai romanilor. Fratele sau,
Nicoara Potcoava, ajunge ataman al tuturor cazacilor zaporojeni, si
ocupa vremelnic tronul Modovei. Astazi, cei doi eroi sunt pe
nedrept trecuti in uitare…