Home » D:News » Alchimie modernă: o formă de viaţă produce aur de 24 de carate

Alchimie modernă: o formă de viaţă produce aur de 24 de carate

Publicat: 04.10.2012
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Stat din Michigan, SUA, au descoperit că o anumită specie de bacterie poate extrage, dintr-o substanţă toxică, aur pur.

Uimitor este faptul că bacteria poate suporta niveluri de toxicitate incredibil de mari, dezvoltându-se într-un mediu cu concentraţii ridicate de clorură de aur (cunoscută şi sub denumirea de „aur lichid”), un compus otrăvitor, care se întâlneşte şi în natură (dar în concentraţii extrem de mici).

Kazem Kashefi şi Adam Brown, profesori la Universitatea de Stat din Michigan, numesc procesul „alchimie microbiană”. Ei au constatat că bacteria Cupriavidus metallidurans tolerează concentraţii de clorură de aur de cel puţin 25 de ori mai mari decât se credea anterior.
Cei doi au realizat o instalaţie – numită The Great Work of the Metal Lover – ce asociază biotehnologia şi arta şi cu ajutorul căreia fac demonstraţii în faţa publicului.
„Hrănită” cu concentraţii mari de clorură de aur, cultura de bacterii din bioreactorul incorporat în instalaţie a transformat substanţa toxică şi a produs câteva granule de aur.
A folosi acest proces în sistem industrial pentru a obţine aur ar fi însă prohibitiv de scump, astfel încât instalaţia „alchimică” trebuie privită doar ca un experiment artistic şi ştiinţific, deopotrivă, care are menirea, după cum explică Adam Brown (care este profesor de artă electronică şi intermedia – acest din urmă termen definind un ansamblu de acţiuni interdisciplinare care transcend graniţa dintre diferite genuri ale artei) de a provoca reflecţii asupra economiei, materialismului, impactului asupra mediului, eticii legate de ştiinţă şi de transformarea naturii.
Credit foto: Michigan State University
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase