Home » D:News » O specie rară de căluţ de mare a fost filmată pentru prima dată (VIDEO)

O specie rară de căluţ de mare a fost filmată pentru prima dată (VIDEO)

O specie rară de căluţ de mare a fost filmată pentru prima dată (VIDEO)
Publicat: 12.10.2012
Oamenii de ştiinţă de la Societatea Zoologică din Londra au lansat noi imagini cu o specie rară de căluţ de mare, un grup de peşti carismatici care se află în scădere din cauza poluării şi a pescuitului excesiv.

Filmarea de mai jos surprinde un căluţ de mare vest-african (Hippocampus algiricus) foarte colorat, originar din largul coastei Senegalului. Imaginile arată cum animalul înoată până ce este prin de pescari şi ulterior eliberat în apele Atlanticului. 

Imaginile au fost preluate de cercetătorul Kate Vest care lucra la un proiect dedicat acestor vieţuitoare. „Este şocant că avem atât de puţine informaţii legate de calul de mare Vest-African când acesta face parte din cele două specii native capturate la nivel local pentru exportul în toată lumea”, a declarat West. 

„Vizibilitatea redusă şi condiţiile generale proaste de scufundare în largul coastei a Africii de Vest fac ca cercetările de teren să fie dificile. Din această cauză nu au existat studii realizate pe această specie de cal de mare pentru a afla informaţii legate de habitatul său, de ciclul de viaţă sau de populaţie. Tocmai de aceea, studiul actual este deosebit de important pentru a putea realiza eforturi de conservare a speciei”, a adăugat West. 

Potrivit Proiectului Calul de Mare, susţinut de Colegiul Imperial din Londra şi Universitatea din British Columbia, aproape 600.000 de cai de mare sunt exportaţi anuali, cu scopul de a fi utilizaţi în medicina chineză tradiţională. 

;

Sursa: National Geographic

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase