„Moartea cea Mare” şi consecinţele ei: de ce au durat atât de mult efectele cumplitei extincţii?

Scăderea drastică a biodiversităţii, consecinţă a extincţiei în masă, a dus la ceea ce paleontologii numesc „o lume distrusă” –  habitate în care aproape nu mai exista viaţă.

Marea extincţie permian-triasică a şters de pe faţa Pământului aproape toate speciile de vieţuitoare. În mod tipic, în datele fosile o extincţie în masă este urmată de o aşa-numită „zonă moartă” – în care nu mai sunt observate specii noi şi care durează zeci de mii de ani. Însă, în cazul extincţiei permian-triasice, zona moartă acoperă un interval de timp şocant de mare: 5 milioane de ani!

• „Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală
• Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului

Multă vreme, oamenii de ştiinţă nu au înţeles exact de ce a durat atât de mult până când viaţa în zonele ecuatoriale şi tropicale să revină, după teribila extincţie. Acum, însă, un nou studiu arată cauza: temperaturile foarte ridicate, atât în mediul terestru, cât şi în cel marin.

Studiul a fost realizat, în colaborare, de trei instituţii: Universitatea din Leeds (Marea Britanie), Universitatea de Geoştiinţe din China şi Universitatea Erlangen-Nurnburg (Germania).

Cercetările au arătat că această devastare de lungă durată s-a datorat faptului că, la tropice, temperaturile au atins niveluri letale: 50-60 grade Celsius pe uscat şi 40 grade Cesius la suprafaţa apei mării.

Savanţii au presupus de multă vreme că trebuie să fi existat o legătură între încălzirea globală şi marea extincţie permian-triasică, dar nu se aşteptaseră ca temperaturile să fi atins asemenea valori extreme. Acest studiu este primul care arată că tocmai aceste temperaturi extreme au împiedicat viaţa să reapară la tropice, timp de milioane de ani.

De asemenea, este primul studiu care arată că temperaturile la suprafaţa oceanului pot atinge 40 grade – o temperatură aproape letală, la care fotosinteza încetează şi formele de viaţă marine pier. Până acum, oamenii de ştiinţă care realizaseră simulări computerizate ale fenomenului dramatic considerau că temperaturile la suprafaţa oceanului nu pot depăşi 30 grade Celsius.

Zona moartă va fi fost o lume ciudată – regiuni calde, umede, dar foarte sărace în forme de viaţă. Nu creşteau copaci, ci doar ferigi şi arbuşti; în ocean nu mai trăiau peşti şi reptile marine, ci cel mult moluşte, iar animale terestre nu existau, deoarece rata lor metabolică ridicată nu le-ar fi permis să facă faţă căldurii cumplite. Doar zonele polare ar fi oferit un refugiu.

Înainte de marea extincţie, Pământul mişuna de vietăţi: insecte, amfibieni şi reptile primitive pe uscat, iar în ocean, numeroase creaturi marine – corali, crini de mare (foto) şi alte nevertebrate. 

Scenariul „lumii distruse” a fost produs de o dereglare a ciclului carbonului la nivel global. În mod normal, plantele ajută la reglarea temperaturii, absorbind CO2 şi reţinându-l în sol, sub forma materiei vegetale moarte. În lipsa plantelor, nivelul de CO2 creşte necontrolat, determinând (din cauza efectului de seră) creşterea temperaturilor.

Studiul publicat în Science oferă cea mai detaliată înregistrare a temperaturilor pentru perioada respectivă (acum 252-247 milioane de ani) din câte au fost realizate până în prezent.

Autorii au colectat date furnizate de 15.000 aşa-numite elemente conodonte, ce reprezintă fosile ale unor unor animale numite tot conodonte (sau condontofore), un grup de vertebrate primitive, străvechi, asemănătoare ca aspect cu ţiparii.

Elementele conodonte – care sunt un fel de „dinţi” mărunţi, probabil componente ale aparatului bucal al conodontelor – au fost colectate din două tone de roci din sudul Chinei. Aceste fosile sunt foarte valoroase pentru paleontologi, deoarece structura lor poate da informaţii despre evenimentele geologice petrecute în timpul vieţii animalelor.

Condontele îşi formează scheletul utilizând, între altele, oxigen. Proporţia dintre diferiţii izotopi ai oxigenului în schelet depinde de temperatură; aşadar, studiind proporţia izotopilor de oxigen din elementele conodonte pot fi determinate nivelurile atinse de temperaturi în urmă cu sute de milioane de ani. În acest mod au putut afla autorii studiului despre temperaturile extreme care au existat pe Terra după marea extincţie şi care au blocat „recuperarea” biodiversităţii timp de milioane de ani.

Datele obţinute pot fi utile şi pentru înţelegerea modelelor viitoarelor schimbări climatice.

Sursa: EurekAlert!