Home » D:News » Dedică 2 ore şi jumătate pe săptămână unei activităţi simple şi îţi poţi lungi viaţa cu până la 7 ani

Dedică 2 ore şi jumătate pe săptămână unei activităţi simple şi îţi poţi lungi viaţa cu până la 7 ani

Dedică 2 ore şi jumătate pe săptămână unei activităţi simple şi îţi poţi lungi viaţa cu până la 7 ani
Publicat: 07.11.2012
Nu e vorba despre o activitate pretenţioasă: mersul în pas vioi este cel care poate mări considerabil durata vieţii celor care îl practică, în comparaţie cu cei sedentari.

Mergi rapid timp de două ore şi jumătate pe săptămână şi poţi câştiga până la 7 ani de viaţă în plus. Chiar şi jumătate din această durată – 75 de minute săptămânal – are efecte benefice asupra sănătăţii şi lungeşte viaţa cu aproape doi ani. 

Specialiştii de la agenţia de cercetări medicale a guvernului SUA şi de la Universitatea Harvard sunt cei care au ajuns la aceste concluzii (publicate în jurnalul PLoS Medicine), după ce au analizat modul de viaţă a peste 600.000 de bărbaţi şi femei cu vârsta de peste 40 de ani, pe baza datelor colectate din 6 studii pe termen lung realizate anterior. 

Cercetătorii s-au concentrat asupra acestei forme moderate de exerciţiu fizic, definind-o drept un mers suficient de rapid pentru a te face să transpiri, dar în acelaşi timp suficient de încet pentru a putea susţine o conversaţie.

Rezultatele au fost diferite în funcţie de greutatea persoanelor şi de durata săptămânală a mersului, dar au arătat că toţi oamenii pot beneficia considerabil de pe urma acestei forme de exerciţiu fizic.

  • 2 ore şi jumătate de mers rapid, pe săptămână, duc la creşterea duratei de viaţă cu 3,4 ani, în medie.
  • 5 ore de mers, pe săptămână, se traduc într-o creştere a duratei vieţii cu 4,2 ani, în medie
  • 7 ore şi jumătate de mers săptămânal implică o creştere medie a duratei vieţii cu 4 ani şi jumătate.

Beneficiile erau mai mari în cazul celor care aveau şi o greutate în limitele normale: persoanele normoponderale care practicau exerciţiul fizic moderat – sub forma mersului rapid – timp de 2 ore şi jumătate săptămânal (acesta fiind nivelul minim recomandat de  guvernul SUA), aveau şansa de a trăi cu 7 ani mai mult decât persoanele supraponderale care nu făceau mişcare deloc.

În schimb, persoanele cu greutate normală, dar care nu făceau mişcare, riscau să moară cu trei ani mai repede decât persoanele obeze care erau active fizic – un rezultat care arată importanţa exerciţiului fizic pentru păstrarea sănătăţii, indiferent de greutatea corporală.

Rezultatele au fost similare pentru bărbaţi şi femei, iar corelaţia între nivelul de activitate fizică şi durata de viaţă a fost mai puternică în cazul persoanelor care sufereau sau suferiseră de cancer ori boli cardiace.

Concluzia cercetătorilor a fost că importanţa exerciţiului nu trebuie subestimată, de vreme ce s-a dovedit că până şi niveluri moderate de activitate fizică au un impact semnficativ asupra sănătăţii şi pot spori durata vieţii.

Sursa: msn / Foto: Hepta

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase