Home » D:News » Casa care îşi schimbă forma în funcţie de vreme (FOTO, VIDEO)

Casa care îşi schimbă forma în funcţie de vreme (FOTO, VIDEO)

Publicat: 11.12.2012
O incredibilă casă „pliantă” se metamorfozează, putând adopta 8 configuraţii diferite, pentru a se adapta la diferite condiţii meteorologice şi chiar astronomice.

Există case special proiectate pentru clima rece, construite astfel încât să păstreze căldura, şi există case anume gândite pentru climatul cald, astfel încât să fie răcoroase chiar pe vreme caniculară. 

Până acum, însă, a combina cele două concepte într-o construcţie care să se adapteze la condiţii schimbătoare de vreme s-a dovedit dificil.

Cea mai recentă reuşită în domeniu aparţine arhitecţilor britanici David Grunberg şi Daniel Woolfson, care au înfiinţat firma D*Haus pentru a promova conceptul.

Proiectul se bazează pe lucrările unui matematician englez de la începutul secolului XX, Henry Dudeney, care a explorat universul puzzle-urilor geometrice şi a inventat, printre altele, în 1903, un mod de a tăia un triunghi echilateral în patru secţiuni ce puteau fi apoi îmbinate pentru a forma un pătrat  (o problemă rămasă în istoria matematicii  sub numele de Haberdasher’s Puzzle).

Arhitecţii firmei D*Haus au văzut în această curiozitate matematică un model ce putea fi adaptat pentru proiectarea unor case adaptabile unor climate extreme şi şi-au propus să realizeze o revoluţie în arhitectură şi design, transferând modelul puzzle-ului din planul conceptual în cel fizic.

Aşa luat naştere proiectul casei D*Dynamic, ale cărei secţiuni – două dormitoare, un living şi o baie – se mişcă pe şine, schimbând permanent configuraţia clădirii: zidurile exterioare pot deveni pereţi interiori, pereţii de sticlă din interior devin faţade vitrate, uşile se pot transforma în ferestre etc. Chiar şi întreaga clădire se poate roti după soare, generând în acelaşi timp energie cu ajutorul panourilor solare.

Flexibilitatea construcţiei permite adaptarea configuraţiei în funcţie de anotimp şi de momentul din zi: de exemplu, un dormitor poate fi aşezat cu ferestrele către est pentru ca ocupanţii să poată  vedea răsăritul, iar apoi casa se poate roti pe parcursul zilei, astfel încât oamenii care locuiesc în ea să poată profita permanent de lumina soarelui, iarna, sau de umbră, vara.

Sursa: Mail Online

Credit foto: D*Haus

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase