Home » D:News » De ce Apocalipsa maiaşă este „mai specială” decât cele precedente?

De ce Apocalipsa maiaşă este „mai specială” decât cele precedente?

De ce Apocalipsa maiaşă este „mai specială” decât cele precedente?
Publicat: 19.12.2012
Predicţiile privind Judecata de apoi apar regulat. De-a lungul timpului, nenumărate surse, de la OZN-uri până la culte evanghelice, au indicat zilele în care lumea ar fi trebuit să se sfârşească. Cu toate acestea, apocalipsa maiaşă se deosebeşte de toate celelalte.

Apocalipsa maiaşă este una de tip „democrat”, susţin experţii în studierea religiilor. Majoritatea grupurilor apocaliptice s-au grupat în jurul unui lider care spunea predici şi susţinea că are inspiraţie divină. În schimb, convingerea că lumea se va sfârşi pe 21 decembrie 2012 a apărut absolut online. 

Experţii susţin că este vorba de un fenomen aproape evolutiv în care doar o parte dintre ideile cu privire la apocalipsă au supravieţuit, în timp ce altele nu au fost acceptate. 

Cu toate acestea, cercetătorii susţin că actualele predicţii referitoare la Apocalipsa sunt similare cu versiunile precedente care presupuneau că lumea va intra într-un declin major şi nu va mai putea fi salvată. 

Apocalipsele ratate din trecut

Ideile legate de apocalipsă sunt vechii de mii de ani. În civilizaţia europeană ele au rădăcini în Persia. Religia persană, numită zoroastrism, includea credinţe legate de luptele dintre puterile binelui şi cele ale răului, războaie ce ar fi trebuit să culmineze cu sfârşitul lumii. 

În primul mileniu, apocalipsele ratate au apărut cu regularitate, mai ales la sfârşit de secol.

Apocalipsele moderne

În era modernă, mulţi dintre profeţi au continuat să predice versiuni actualizate ale apocalipsei creştine, caracterizată prin judecata de apoi. Un exemplu proeminent este cel al lui Harold Camping, predicatorul de la radio, care a captat atenţia americanilor în 2011 când a amplasat un panou prin care avertiza că sfârşitul lumii va avea loc pe 21 mai a aceluiaşi an. 

Alţii au combinat fascinaţia culturală vestică cu ideile creştine. Un exemplu proeminent a fost cel al lui Dorothy Martin, o casnică din Chicago care, în 1954, susţinea că în ziua de 21 decembrie va avea loc un potop din care doar adevăraţii credincioşi vor fi salvaţi de către OZN-uri. 

Apocalipsa maiaşă

Miturile legate de acest eveniment sunt similare cu cele ale lui Dorothy Martin, în sensul că nu văd sfârşitul lumii din punct de vedere biblic. Cei care cred în această apocalipsa sunt inspiraţi de calendarul maiaş care se bazează pe un ciclu de 144.000 de ani numit b’ak’tun. 

Ziua de 21 decembrie 2012 reprezintă sfârşitul celui de-al 13-lea b’ak’tuns, dată ce ar fi putut fi considerată, de către maiaşi, drept un ciclu complet de creare. Cu toate acestea, din partea maiaşilor, nu au existat predicţii apocaliptice asociate cu acea zi. 

Lorenzo DiTommaso, profesor la Universitatea Concordia din Montreal, explică de ce acest fenomen nu se aseamănă cu un altul. „Cei care cred că apocalipsa va veni anul acesta sunt motivaţi de o lipsă de satisfacţie legată de ceea ce se întâmplă în lume şi de senzaţia că problemele nu mai pot fi remediate de inteligenţa umană”, susţine DiTommaso. 

Sursa: Live Science

Citeşte şi Fenomenul 2012 – cum a apărut şi cum schimbă el societatea?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase