Home » D:News » Animale incredibile: un păianjen creează „sperietori” care arată… ca nişte păianjeni!

Animale incredibile: un păianjen creează „sperietori” care arată… ca nişte păianjeni!

Publicat: 19.12.2012
În zona peruană a Amezoniei a fost descoperită recent o specie de păianjen cu un comportament inedit: aceste artropode meşteresc, din frunze uscate, insecte moarte şi alte resturi, nişte „păianjeni falşi”, pe care îi agaţă apoi în plasele lor.

Oamenii de ştiinţă cred că ar fi vorba despre o nouă specie din genul Cyclosa, iar acest păianjen este primul la care a fost observat acest obicei neobişnuit – construirea de „imitaţii” de păianjeni, probabil în scop defensiv.

Păianjenii ar putea construi aceste formaţiuni pentru a zăpăci prădătorii sau a le distrage atenţia, cred zoologii. Pare a fi vorba despre un comportament foarte evoluat şi foarte specializat, după părerea biologului american Phil Torres, care lucrează în Peru şi care a descris recent acest comportament pe blogul său.

”Avînd în vedere că păianjenii sunt deja în stare să creeze forme geometrice remarcabile, în plasele pe care le ţes, nu e surprinzător că au putut trece la realizarea altor forme remarcabile din resturi şi alte materiale”, a spus el.

Torres a descoperit aceste creaţii ale păianjenilor în luna septembrie a.c., într-o zonă inundabilă din apropierea Centrului de Cercetare Tambopata, din Peru.

Aici a văzut pentru prima dată o astfel de „sperietoare”, cu lungimea de cca. 2,5 cm, deasupra căreia se afla un păianjen adevărat, mult mai mic însă, de numai 0,8 cm, care scutura pânza astfel încât păianjenul fals părea că se mişcă.

Foarte surprins de cele văzute, Torres a luat contact cu Linda Rayor, arahnolog (specialist în studiul păianjenilor) la Universitatea Cornell, SUA, care a confirmat că era vorba despre ceva cu totul neobişnuit. Păianjenul pare să fie o specie din genul Cyclosa, dar acest mod de a construi imitaţii „realiste” nu mai fost observat până acum la păianjenii din acest gen. Se ştie că păianjenii Cyclosa construiesc uneori alte tipuri de formaţiuni, făcute din tot felul de resturi, dar de formă  mai curând neregulată, nu unele care seamănă a păianjeni. 

Pentru o identificarea mai precisă şi pentru a confirma, eventual, că e vorba despre o specie nouă pentru ştiinţă, e nevoie de examinarea la microscop a unor păianjeni, care nu pot fi colectaţi decât în baza unei autorizaţii speciale, deoarece zona respectivă este o arie protejată.

Phil Torres urmează să se întoarcă în regiune în luna ianuarie, cînd speră să poată obţine permisiunea de a colecta câteva exemplare.

Sursa: Wired

Credit foto: Phil Torres

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase