Home » D:News » De ce dezastrul nuclear de la Fukushima a provocat obezitate în rândul copiilor?

De ce dezastrul nuclear de la Fukushima a provocat obezitate în rândul copiilor?

De ce dezastrul nuclear de la Fukushima a provocat obezitate în rândul copiilor?
Publicat: 03.01.2013
După ce au fost martorii unui cutremur de proporţii şi ai unui tsunami ce a cauzat probleme serioase la trei reactoare nucleare din Fukushima, oamenii de la conducerea şcolilor locale au restricţionat activităţile în aer liber, iar părinţii au încercat să îşi ţină copiii cât mai mult în casă. Acest lucru a avut un efect neaşteptat asupra copiilor.

Copii din Fukushima cu vârste cuprinse între  5 şi 9 ani şi 14 şi 17 ani sunt cei mai graşi din ţară. 

Ministerul educaţiei a publicat un raport preliminar prin care defineşte ca fiind obezi, toţi copii care au o greutate cu 20% mai mare decât cea medie. În Fukushima, rata de obezitate în rândul băieţilor în vârstă de 6 ani este de 11,4%, comparativ cu 6,3 cât era în anul 2010. Mai mult, în cazul fetelor de 8 ani, din această zonă, rata s-a dublat în ultimii ani ajungându-se la 14,6 procente. 

După dezastru, 449 şcoli au limitat timpul pe care copiii ar trebui să îl petreacă afară. La 1 septembrie 2012, 71 de şcoli încă mai impuneau aceste reguli. Cu toate acestea, chiar şi în regiunile unde nivelul de radiaţii nu este considerat periculos, părinţii preferă să îşi ţină copiii în case. 

Vestea bună este că acum, în Fukushima, se vor construi o mulţime de terenuri de joacă interioare unde copiii se vor putea juca pentru distracţie, dar şi pentru a se menţine sănătoşi. 

Sursa: POPSCI

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase