Home » D:News » În căutarea mustăţii perfecte: turiştii caută simbolul masculinităţii în Istanbul

În căutarea mustăţii perfecte: turiştii caută simbolul masculinităţii în Istanbul

Publicat: 31.01.2013
Pe lângă dulciuri, cafea şi istorie, turiştii care vin în Turcia au începu să caute şi ceva mai neobişnuit: mustaţa perfectă.

Mustaţa continuă să fie un simbol al masculinităţii în Turcia şi Orientul Mijlociu, motiv pentru care din ce în ce mai mulţi bărbaţi care nu au păr facial operează la chirurgia plastică. 

Selahattin Tulunay, directorul unei clinici private specializate în transplant de păr susţine că numărul persoanelor care recurg la implanturi de păr este în creştere. „Practic implanturile de mustaţă de aproximativ 3 ani. Mulţi bărbaţi au venit la mine şi mi-au spus «Am 40 de ani, conduc o mare companie, dar nimeni nu mă ia în serios în străinătate. Vreau ca lumea să vadă că am păr»”, a declarat  dr. Tulunay. 

Acesta a fost şi cazul lui Engin Koc, în vârstă de 30 de ani. Din nefericire pentru eu, Koc are o faţă lipsită de păr, motiv pentru care acum 7 luni a optat pentru implantarea unei mustăţi. 

„Am vrut să arată ca turcii din străbuni, ca otomanii. din moment ce au un suflet nostalgic şi admir acea eră, am decis să îmi fac implant”, a declarat el, adăugând că „mustaţa este un simbol al virilităţii turceşti”. 

Mustăţile sunt luate foarte în serios în Turcia iar acest lucru este subliniat şi de zicala „un bărbat fără mustaţă este ca o casă fără balcon”. Până şi forma fiecărui specimen poate spune câte cave despre apartenenţa politică a persoanei care îl poartă. 

„Cea deasă, de exemplu, asemănătoare cu mustaţa lui Stalin este des întâlnită la kurzi, în timp ce mustaţa aranjată, precum cea a primului-ministru turc, Recep Tayyip Erdogan este riguroasă şi tipică pentru un conservator”, explică antropologul Benoit Fliche. 

„Atunci când coboară pe lângă gură, precum colţii, mustaţa are un model specific celor din extrema dreaptă”, a mai adăugat el. 

Primul-ministru al Turciei, Recep Tayyip Erdogan

Deşi turcii din oraşele mari tind mai mult spre aspectul occidental, mustaţa şi barba rămân foarte importante pentru bărbaţii din ţările arabe care vin în Istanbul pentru a-şi face implanturi. 

„Serialele turceşti de televiziune, difuzate în lumea arabă, au mare influenţă. Văzându-i pe actorii noştri, aceşti pacienţi ne sună şi ne cer să le obţinem aceleaşi mustăţi sau bărbi”, a mai declarat Tulunay. 

În prezent, în Istanbul există în jur de 250 de clinici care încearcă să atragă clienţi prin pachete promoţionale. Majoritatea clinicilor au contacte cu agenţiile de turism şi oferă pachete care includ operaţia, şederea la hotel şi transportul de la aeroport. 

„În fiecare săptămână avem 50-60 de pacienţi care vin pentru transplant de păr şi alţi 5-6 care doresc transplant de mustaţă”, a mărturisit Meral Tala, chirurg la Centrul pentru Păr, din Istanbul. 

Sursa: AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase