De ce mor soldaţii pentru ţara lor? Cercetătorii au aflat răspunsul

În cartea „Why Beautiful People Have More Daughters”, autorii Satoshi Kanazawa şi Alan S. Miller oferă câteva obsevaţii care nu elimină complet misterul, dar îl explică parţia. În primul rând, majoritatea societăţilor civilizate (dacă nu toate) îşi onorează soldaţii care au pierit în război şi oferă suport material văduvelor şi copiilor acestora. Astfel, soldaţii care luptă pentru aceste ţări mor ştiind că urmaşii lor vor avea parte de susţinere financiară din partea ţării lor, ceea ce nu ar fi avut dacă nu ar fi ales să lupte şi să moară pentru ţara lor. Deoarece, de-a lungul istoriei, soldaţii au provenit în mare parte din clasele sărace, aceste garanţii ale confortului material ar fi putut juca un rol important. Nu este clar însă dacă este mai bine să mori pentru ţara ta pentru a oferi copilului tău un suport material decât să continui să trăieşti şi să produci mai mulţi urmaşi care ar trebui să înveţe singuri să-şi poarte de grijă, chiar dacă ar avea mai puţine şanse de supravieţuire.

În al doilea rând, unul dintre ultimele lucruri pe care bărbaţii le fac înainte să plece la război este să se căsătorească şi să-şi lase soţiile însărcinate, ceea ce explică de ce un număr mare de soldaţi aflaţi pe front au acasă bebeluşi, născuţi după ce aceştia au plecat în misiune, pe care nu i-au văzut niciodată. De asemenea, unul dintre lucrurile pe care mulţi soldaţi îl fac după ce cuceresc teritoriu inamic este să violeze femeile din zona cucerită, ceea ce le creşte succesul reproductiv. 

• Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York
• Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia

De altfel, de-a lungul celei mai mari părţi a istoriei omenirii, până relativ de curând, singurul motiv pentru război între societăţile tribale era capturarea femeilor din triburile învecinate sau recapturarea propriilor femei care fuseseră răpite de inamici în atacuri precedente (un exemplu celebru este Războiul Troian). Bărbaţii din aceste societăţi tribale nu înţeleg (şi adeseori găsesc amuzantă) ideea că societăţile moderne se războiesc din motive ideologice („pentru a preveni răspândirea comunismului”, „pentru a ne apăra interesele naţionale”). Pentru ei, femeile reprezintă singurul motiv pentru un război (sau pentru a face orice altceva în viaţă), iar tendinţa nefericită a unor soldaţi moderni de a viola femeile din societatea cucerită atestă originile evoluţionare ale războiului.

Deşi aceşti factori oferă mai multe indicii asupra motivului pentru care unii bărbaţi sunt motivaţi în mod subconştient să se lupte şi să moară pentru ţările lor, ele nu oferă o soluţie pentru acest mister. Puzzle-ul a rămas nerezolvat până când profesorul Daniel B. Kenney, un specialist din cadrul Universităţii Detroit Mercy care din sociolog a devenit crimonolog evoluţionist, l-a contactat pe Satoshi Kanazawa după ce a citit cartea „Why Beautiful People Have More Daughters”.

Profesorul Kennedy a explicat că soldaţii nu mor pentru ţările lor, căci ţările nu existau în mediul străvechi, ci pentru tovarăşii lor. Pentru că oamenii au practicat exogamia femeilor, în care fetele care ajungeau la pubertate îşi părăseau grupurile native şi se căsătoreau cu un bărbat dintr-un grup învecinat, pe când băieţii rămâneau în grupul nativ până la moarte, bărbaţii din societăţile trivale erau mereu înrudiţi genetic unul cu celălalt. Astfel, atunci când bărbaţii apără şi îşi protejează tovarăşii în luptă, ei îşi apără şi protejează fii, părinţii, fraţii şi verii, toţi aceştia purtând o parte din genele lor. Astfel, acest comportament altruist în luptă duce la amplificarea valorii selective, fiind posibilă explicarea sa prin teoria selecţiei rudelor.

Profesorul Kennedy afirmă că armatele moderne profită de multe ori de tendinţa evoluată a bărbaţilor de a muri pentru tovarăşii lor înrudiţi genetic, folosind termeni care fac aluzie la o „înrudire” fictivă (precum „band of brothers” – „trupă de fraţi”) şi formarea de plutoane în care se găsesc bărbaţi din aceleaşi sate şi oraşe, pentru a stimula senzaţia de înrudire genetică între soldaţi.

Dacă profesorul Kennedy are dreptate, acest lucru sugerează că unităţile de luptă omogene din punct de vedere etnic, rasial, lingvistic şi cultural sunt mai eficiente decât unităţile eterogene. Motivul pentru acest lucru este faptul că soldaţii din plutoanele omogene au şanse mai mari să creadă (subconştient) că sunt înrudiţi genetic cu soldaţii de lângă ei, acţionând astfel într-un mod mai altruist decât soldaţii dintr-o unitate eterogenă. „Deşi această ipoteză trebuie confirmată empiric, eu cred că soluţia profesorului Kennedy oferă un răspuns pentru acest mister”, a concluzionat Satoshi Kanazawa.

Sursa: Big Think