Prima pagină D:News

„O operaţie într-o pastilă” - metoda promiţătoare care ar putea combate obezitatea

Redactia Descopera.ro | 03.28.2013 | ● Vizualizări: 571
O doctorie în locul unei operaţii de bypass gastric? Pare o idee promiţătoare.     + zoom
Galerie foto (1)

Fără regim, fără exerciţii fizicce şi fără intervenţii chirugicale! Poate o persoană cu obezitate avansată să slăbească în acest mod? O pastilă de slăbit care funcţionează pe principii complet diferite de ale medicamentelor utilizate până acum ar putea oferi cheia scăderii în greutate.

Specialiştii care au studiat această metodă o numesc „un bypass gastric într-o pastilă”. Bypass-ul gastric este o operaţie chirurgicală utlizată în cazul unor pacienţi cu obezitate avansată şi rezistentă la alte tratamente: printr-o intervenţie chiruigicală este redus volumul stomacului, astfel încât pacientul să nu mai poată consuma decât cantităţi mici de mâncare la o masă. 

Metoda dă rezultate într-un mare număr de cazuri dificile de obezitate, cu condiţia ca pacientul să respecte anumite reguli privind alimentaţia.

Oamenii de ştiinţă au observat însă că operaţia de bypass gastric are ca efect şi modificarea compoziţiei microbiomului intestinal - miliardele de bacterii care trăiesc în intestinul uman şi care contribuie într-o măsură hotărâtoare la sănătatea noastră. Ele controlează, printre altele, digestia, abosorbţia şi metabolismul alimentelor, influenţând astfel predispoziţia la obezitate. Există o corelaţie între tipul de bacterii dominante în microbiomul intestinal şi tendinţa de a acumula grăsime corporală.



Astfel a apărut ideea „bypass-ului gastric într-o pastilă”:  specialiştii de la Massachusetts General Hospital şi Harvard University s-au gândit că o pastilă care să modifice microbiomul în acelaşi mod ca şi o operaţie de bypass gastric ar putea duce la efecte asemănătoare de slăbire.

Cercetătorii au studiat şoareci de laborator înainte şi după ce aceştia suferiseră operaţii de bypass gastric.

La trei săptămâni după operaţie, animalele pierduseră aproximativ o treime din greutatea corporală. Dar testele au arătat, de asemenea, că intestinele lor conţineau mai puţine bacterii de tipul celor întâlnite de obicei la indivizii supraponderali şi mai multe bacterii de tipul celor care predomină la indivizii mai „zvelţi”.

Şoarecii operaţi aveau şi un metabolism mai intens  („ardeau” mai multe calorii, deşi nu făceau mai multă mişcare decât alţii.)

Transferând bacterii „bune” la şoareci cu greutate normală aceştia au pierdut rapid 5% din greutate, deşi nu fuseseră puşi la regim. Oamenii de ştiinţă cred că pierderea în greutate ar fi fost şi mai pronunţată  dacă animalele ar fi fost obeze.

Rezultatele sugerează că pierderea în greutate ce survine după operaţia de bypass gastric nu se datorează doar reducerii volumul stomacului: schimbările de la nivelul microbiomului joacă şi ele un rol.

Se crede că bacteriile care colonizează tractul digestiv după o operaţie de bypass gastric produc substanţe chimice care ajută la slăbire, prin intensificarea metabolismului.

Înţelegerea mai aprofundată a acestui fenomen ar putea duce la dezvoltarea unor tratamente noi şi eficiente împotriva obezităţii.

Unul dintre acestea ar putea fi o pastilă care să conţină bacterii „prietenoase”, de tipul celor întâlnite în tractul digestiv al persoanelor care nu sunt predispuse la îngrăşare.

Totuşi, autorii au avertizat că aceste cercetări sunt încă într-un stadiu incipient; suntem încă departe de a dispune de o pastilă-minune care să ne facă să slăbim spectaculos, fără niciun efort. Totuşi, o alternativă mai simplă la operaţia de bypass gastric - care are riscurile ei - şi care să producă efecte asemănătoare ar putea fi un mare pas înainte.

Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul Science Translational Medicine.

Sursa: Mail Online

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI