Home » D:News » Cum ar arăta magazinele alimentare dacă n-ar mai exista albine?

Cum ar arăta magazinele alimentare dacă n-ar mai exista albine?

Publicat: 16.06.2013
O treime din hrana pe care o consumăm o datorăm albinelor şi bondarilor, deoarece provine din plante polenizate de aceste insecte. Declinul populaţiilor de albine peste tot în lume ameninţă serios numeroase recolte. Pentru a-i face pe oameni conştienţi de acest fenomen, un cunoscut lanţ de magazine din America de Nord a organizat un eveniment inedit.

Pentru a arăta cât sunt de importante insectele polenizatoare pentru bunăstarea noastră, un magazin Whole Foods Market din oraşul american Providence, SUA, a retras temporar din rafturi toate fructele şi legumele (şi produsele preparate din acestea) care provin din plante a căror înmulţire depinde de polenizatori.

A retras, astfel, 52% din marfa expusă – 237 de produse din 453, câte expune în mod obişnuit.

Printre produsele retrase se numără: mere, ceapă, avocado, morcovi, mango, lămâi, pepeni galbeni, dovlecei, vinete, castraveţi, dovleac, ţelină, praz; conopidă, broccoli şi alte legume din familia verzei.

Faţă de cum arată în mod obişnuit magazinul (imaginea de mai jos), aspectul său, odată retrase produsele datorate insectelor polenizatoare, este şocant.

“Polenizatorii sunt o verigă esenţială în sistemul nostru alimentar. Peste 85% dintre speciile de plante de pe Pământ – printre care se numără multe care alcătuiesc partea cea mai hrănitoare a alimentaţiei noastre – au nevoie de polenizatori pentru a exista. Şi totuşi, vedem scăderi alarmante ale numărului de albine”, spune Eric Mader, unul dintre directorii organizaţiei The Xerces Society, o organizaţie de protecţie a naturii care se concentrează asupra nevertebratelor cu un rol esenţial în biodiversitate.

Organizaţia colaborează cu fermieri din SUA pentru a crea habitate cu vegetaţie sălbatică (ospitaliere pentru albine şi alte insecte polenizatoare) şi a adopta practici agricole care să implice cantităţi mai mici de pesticide. Se crede că una dintre cauzele majore ale declinului populaţiilor de albine este utilizarea masivă a pesticidelor în agricultură.

Consumatorii pot face şi ei câte ceva pentru a contribui la protejarea acestor specii de insecte de importanţă vitală: să cumpere, în măsura posibilităţilor, alimente bio (produse fără utilizarea pesticidelor), să folosească ei înşişi mai puţine pesticide toxice în gospodărie; dacă au grădini, să planteze specii de plante care atrag albinele.

Surse: Grist, PRNewswire / Imagini: PRNewswire

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase