Home » D:News » Leacul pentru cancer ar putea veni din spaţiu

Leacul pentru cancer ar putea veni din spaţiu

Leacul pentru cancer ar putea veni din spaţiu
Publicat: 01.07.2013
Oamenii de ştiinţă ce doresc să descopere un tratament pentru cancer şi-ar putea dori să se mute pe Staţia Spaţială Internaţională. De ce? Biologii au descoperit că cercetările efectuate în condiţii de microgravitaţie şi alte experimente efectuate în spaţiu duc la descoperirea mai multor noutăţi despre comportamentul nefiresc al celulelor.

În laboratoarele de pe Terra, celulele se aplatizează, neavând capacitatea de a imita în totalitate arhitectura tridimensională produsă de proteinele şi carbohidraţii unui organ uman funcţional. Această diferenţă dintre corpul uman şi celulele din laborator constituie un obstacol în calea oamenilor de ştiinţă ce doresc să studieze schimbările în creşterea şi dezvoltarea celulelor.

În spaţiu, celulele se grupează uşor, aranjându-se în structuri tridimensionale care imită mai bine activitatea celulară. De asemenea, în spaţiu celulele sunt afectate mai puţin de tensiunea de forfecare, forţă ce duce la perturbarea celulelor aflate în afara corpului.

Multe dintre celulele studiate în spaţiu vor muri din cauza absenţei unor vase de sânge care să le ofere oxigenul şi substanţele nutritive necesare. Acest lucru ar putea părea un dezavantaj, însă biologii subliniază că, de fapt, acest lucru reproduce starea tumorilor cu ţesut decedat în centrul lor.

Studiul Cellular Biotechnology Operations Support System (CBOSS-1-Ovarian), situat la bordul ISS, conţine un incubator care creşte grupări celulare tridimensionale. Aceste structuri au sporit capacitatea cercetătorilor de a înţelege procesul prin care sunt produse proteinele, un element cheie al comportamentului celulelor.

Jeanne Becker, biolog în cadrul Nano3D Biosciences în Houston şi totodată coordonator al studiului CBOSS-1-Ovarian, a publicat de curând o cercetare în care sunt examinate eforturile ştiinţifice pe tema biologie celulare efectuate în microgravitaţie în ultimele patru decenii.

„În 3-D se schimbă atât de multe lucruri, încât este uluitor: de la funcţionarea celulei până la modul în care îşi prezintă proteinele, în care activează genele sau în care interacţionează cu alte celule. Variabila cheie este gravitaţia, şi nu poţi să elimini gravitaţia din studiile efectuate pe Terra. Trebuie să mergi acolo unde gravitaţia este redusă”, explică Becker.

Printre studiile analizate în noua cercetare se numără unul efectuat în 1998 pe naveta spaţială Columbia, ce a arătat că celulele de cultură de la bordul navetei aveau expresii genetice alterate. De asemenea, un alt experiment efectuat în spaţiu a arătat că microgravitaţia suprimă sistemul imunitar.

Acum, cercetătorii de pe Terra avansează în eforturile de a realiza structuri celulare tridimensionale la sol, folosind un gel special. Alături de studiile efectuate în condiţii de microgravitaţie, aceste cercetări vor permite biologilor să înţeleagă mai bine schimbările celulare ce duc la apariţia cancerului şi să conceapă metode pentru a le preveni.

Sursa: PopSci

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am descoperit vor avea vreo aplicație practică”
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am descoperit vor avea vreo ...
Ce au descoperit astronomii după ce au studiat o galaxie masivă din Universul primordial
Ce au descoperit astronomii după ce au studiat o galaxie masivă din Universul primordial
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un dictator care a frânt destinele a milioane de oameni
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un dictator care a frânt destinele a milioane ...
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top
(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top
(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!
(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Tulburătoare și Înălțătoare discuția dintre Ana Blandiana și Adrian Artene | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE