Home » D:News » Extraordinarele picturi tridimensionale ale unui artist de origine română (GALERIE FOTO)

Extraordinarele picturi tridimensionale ale unui artist de origine română (GALERIE FOTO)

Publicat: 07.07.2013
Printarea 3-D capătă un loc tot mai important în lumea de azi, ca metodă de a fabrica ieftin şi rapid numeroase obiecte necesare în viaţa de zi cu zi. Însă, recent, ea a pătruns şi în lumea artei, după cum o dovedesc spectaculoasele lucrări ale unui artist de origine română, care realizează, cu ajutorul imprimantelor 3-D, uimitoare picturi tridimensionale, impresionante prin îmbinarea lor de relief şi culoare.

“Picturile mele se adresează atât percepţiei vizuale, cât şi celei tactile”, spune Ioan Florea, ale cărui lucrări sunt prezentate, în acest moment, într-o expoziţie organizată la Muzeul de Artă din oraşul South Bend, din statul american Indiana. Prima reacţie a oamenilor la întâlnirea cu operele sale este să se apropie şi să le atingă, afirmă el.

„The Promise Land” – una dintre „picturile tridimensionale” ale lui Ioan Florea.    

Artistul utilizează printarea 3-D pentru a crea prototipuri ce vor sta la baza realizării, din răşini speciale, a formelor de dimensiuni mai mari din lucrările sale. Pentru a crea aceste versiuni mărite ale formelor 3-D, el foloseşte căldura pentru a solidifica răşinile; apoi prinde aceste forme pe o pânză.

Una dintre formele printate 3-D ce constituie elemente ale lucrarilor artistului Ioan Florea.    Una dintre formele printate 3-D ce constituie elemente ale lucrarilor artistului Ioan Florea.

Deoarece lucrările au dimensiuni mari, Ioan Florea foloseşte materiale uşoare, încercând ca o astfel de pictură să nu aibă mai mult de 50 kg; dacă ar folosi materiale obişnuite, o lucrare de asemenea dimensiuni ar cântări cca. 300 kg.

În operele sale, artistului îi place să exploreze contrastele: combină forme organice şi forme geometrice; se inspiră din nanotehnologie, creând însă lucrări cu suprafaţa de câţiva metri pătraţi.

Ioan Florea şi una dintre lucrările sale – „Nanoshapes”.    Ioan Florea şi una dintre lucrările sale -

În copilărie, Ioan Florea – care este originar din Transilvania, iar în prezent trăieşte şi lucrează în SUA – aduna, în cursul plimbărilor sale, oase de animale, pe care apoi le desena. Aici îşi are originea interesul său faţă de formele tridimensionale. Ulterior, a experimentat diferite tehnici, încercând, cu ajutorul vopselelor, să obţină diferite texturi în relief pe o pânză. Descoperind printarea 3-D, a adoptat-o, considerând-o foarte potrivită pentru efectele pe care încerca să le obţină.

Unul dintre utilajele folosite de Ioan Florea pentru a amesteca ingredientele materialului din care realizează formele tridimensionale ale lucrărilor sale..    Unul dintre utilajele folosite de Ioan Florea pentru a amesteca ingredientele materialului din care realizează formele tridimensionale ale lucrărilor sale..

Evocând tradiţia pictorilor care, în Renaştere, îşi creau adesea propriile culori, el a creat, de asemenea, o vopsea de ulei cu uscare rapidă, despre care spune că este considerată, la ora actuală, una dintre cele mai bune din lume, azi, când există mii de pigmenţi şi vopsele.

Orice poate fi folosit în artă, crede artistul; din această perspectivă, arta reflectă cu adevărat societatea, spune el.

Sursa: Live Science / Credit imagini: Ioan Florea

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU
Escrocherie de peste 1 milion de lire sterline cu bilete la concertele lui Taylor Swift
Escrocherie de peste 1 milion de lire sterline cu bilete la concertele lui Taylor Swift
Studiile arată ce cred femeile despre bărbații chei
Studiile arată ce cred femeile despre bărbații chei
Alergătorul român Alexandru Corneschi a terminat pe locul 20 Maratonul de la Boston
Alergătorul român Alexandru Corneschi a terminat pe locul 20 Maratonul de la Boston
Mesajul codat al Ucigașului Zodiac, descifrat după 51 de ani
Mesajul codat al Ucigașului Zodiac, descifrat după 51 de ani