Home » D:News » Acum 10 ani, roverul Opportunity pornea într-o misiune de 90 de zile ce continuă şi astăzi

Acum 10 ani, roverul Opportunity pornea într-o misiune de 90 de zile ce continuă şi astăzi

Acum 10 ani, roverul Opportunity pornea într-o misiune de 90 de zile ce continuă şi astăzi
Publicat: 09.07.2013
Robotul Opportunity, pe care NASA l-a lansat spre Marte în 2003, a marcat cea de-a 10-a aniversare a acestei lansări duminică, ajungând la jumătatea distanţei pe care trebuie să o parcurgă într-o etapă a misiunii sale de explorare a planetei roşii.

Roverul Opportunity, care continuă să funcţioneze pe Marte mult timp după ce misiunea sa ar fi trebuit să se fi încheiat, se află acum la o distanţă de 2 kilometri de zona pe care a studiat-o în ultimele 22 de luni, la marginea craterului marţian Endeavour, în drumul său spre o nouă regiune pe care trebuie să o exploreze.

Duminică, 7 iulie, s-au împlinit zece ani de când roverul Opportunity a fost lansat de pe Terra împreună cu geamănul său Spirit – acesta din urmă a încetat să mai funcţioneze pe Marte în 2010. Capsula care i-a dus în spaţiu a fost lansată în 2003 şi cele două rovere au ajuns pe planeta roşie în ianuarie 2004. Cele două vehicule lansate de NASA aveau o durată de funcţionare prevăzută iniţial la doar trei luni.

Aflat în cel de-al nouălea an de misiune pe Marte, Opportunity continuă să exploreze această planetă. Robotul american a explorat în ultimele luni zona Cape York din craterul Endeavour şi se îndreaptă spre o altă zonă, denumită Solander Point. Opportunity a început această călătorie la jumătatea lunii mai.

Pentru a ajunge la Solander Pointy, roverul Opportunity va trece prin regiunea Botany Bay („Golful Botanic”), denumită astfel datorită unor mici roci hematite sferice, asemănătoare afinelor.

Opportunity a parcurs deja peste 35 de kilometri pe Marte, doborând precedentul record de distanţă stabilit de un vehicul american în afara Terrei, realizat de vehiculul lunar din misiunea Apollo 17, condus de astronauţii Gene Cernan şi Harrison Schmitt – 35,74 de kilometri parcurşi pe Lună în decembrie 1972.

Dacă Opportunity va continua să funcţioneze pe Marte, ar putea să doboare recordul mondial de distanţă parcursă în spaţiul extraterestru, stabilit în 1973 de vehiculul sovietic Lunokhod 2, care a parcurs 42 de kilometri pe Lună.

Opportunity nu este singurul robot trimis de NASA care rulează pe Marte. Curiosity a ajuns pe planeta roşie în august 2012 şi explorează în prezent craterul marţian Gale.

Surse: Mediafax, Space

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron
2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României
2023 a fost cel mai bun an pentru bănci din istoria României
Unde se află prima cabană montană construită în România?
Unde se află prima cabană montană construită în România?
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor prea mulți
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia