Home » D:News » Sarea iodată a provocat o creştere semnificativă a IQ-ului la nivelul întregii populaţii

Sarea iodată a provocat o creştere semnificativă a IQ-ului la nivelul întregii populaţii

Sarea iodată a provocat o creştere semnificativă a IQ-ului la nivelul întregii populaţii
Publicat: 24.07.2013
Sarea iodată este atât de răspândită încât, de multe ori, nici nu o mai observăm. De altfel, multe persoane nu ştiu de ce există. Deficitul de iod rămâne chiar şi astăzi principala cauză la nivel mondial a retardului mental ce poate fi prevenit. Acum, un nou studiu arată că introducerea sării iodate în SUA în 1924 a avut un efect atât de profund încât a dus la creştera considerabilă a IQ-ului la nivel naţional.

O cercetare realizată de James Feyrer, Dimitra Politi şi David N. Weil arată că populaţiile din zonele sărace în iod au înregistrat o creştere a IQ-ului de 15 puncte după introducerea sării iodate.

Dat fiind că un sfert din populaţia Statelor Unite trăiau în zone sărace în iod, la nivel naţional creşterea IQ-ului a fost de 3,5 puncte. Dat fiind că IQ-ul populaţiei creşte în fiecare deceniu cu 3 puncte, fenomen cunoscut sub numele de „efectul Flynn”, iodarea sării ar putea fi responsabilă pentru creşterea IQ-ului din SUA ce ar fi avut loc de-a lungul unui întreg deceniu.

Dacă mama prezintă un deficit de iod în timp ce este însărcinată, dezvoltarea cognitivă a fătului este blocată, iar efectele sunt ireversibile. Astăzi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că aproximativ 50 de milioane de persoane suferă de un retard mental provocat de deficitul de iod.

Înainte de introducerea sării iodate, deficitul de iod varia în funcţie de geografia locului, în funcţie de apa şi solul din regiunea în care trăia fiecare persoane. Dacă acest „micronutrient” lipsea din alimentaţie, boli precum guşa erau foarte răspândite.

În ciuda efectelor pozitive asociate introducerii sării iodate, au existat şi câteva efecte negative. Persoanele care suferă de deficit de iod pe termen lung pot ajunge să sufere de hipertiroidism atunci când iodul este introdus în dietă, astfel că la început au fost înregistrate mai multe decese. Cu toate aceste, efectul cumulat a fost extrem de pozitiv.

Sursa: Business Insider

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase