Există în „burta” Lunii un rezervor de apă secret?

Această „apă magmatică” – lichid care provine din interiorul Lunii – a fost detectată, de pe orbită, de instrumentul Moon Mineralogy Mapper (M3), aparţinând NASA şi montat la bordul sondei Chandrayaan-1 lansată de Organizaţia de Cercetare Spaţială din India.

Descoperirea confirmă rezultatele unor analize efectuate recent asupra unor roci selenare aduse de misiunile Apollo în urmă cu 4 decenii. Oamenii de ştiinţă speră că această descoperire să îi ajute să înţeleagă modul în care s-a format satelitul natural al Pământului,

• Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
• Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7

Instrumentul M3 a identificat prezenţa apei magmatice în granulele minerale de la suprafaţa Lunii, în timp ce studia craterul Bullialdus, un crater de impact (format prin căderea unui alt corp ceresc pe Lună) aflat aproape de ecuatorul selenar.

Savanţii de la NASA au ales pentru studiu această zonă pentru că, datorită localizării craterului şi tipului de roci existente aici, pot cuantifica mai bine volumul de apă din interiorul rocilor.

Zona centrală a craterului este formată dintr-un material geologic care, în mod normal, se formează la adâncimi mari, sub scoarţa selenară şi sub manta, atunci când magma este prinsă dedesubt, conform datelor publicate în Nature Geoscience. Această rocă profundă a  fost scoasă la suprafaţă cu ocazia impactului care a dat naştere craterului Bullialdus.

Comparativ cu porţiunile din jur, centrul craterului conţine o proporţie semnficativă de molecule hidroxil – compuse, fiecare, diontr-un atom de oxigen şi unul de hidrogen -, ceea ce arată că rocile din acest crater conţin apă care provine de sub suprafaţa selenară, au explicat oamenii de ştiinţă.

În 2009, M3 a realizat prima hartă mineralogică a suprafeţei Lunii şi a descoperit molecule de apă în zonele polare ale Lunii; se crede că ar fi vorba despre un strat subţire care s-a format în urma acţiunii vântului solar asupra suprafeţei Lunii.

Însă craterul Bullialdus este o regiune unde nu există condiţii potrivite pentru ca vântul solar să poată  da naştere unor cantităţi semnificative de apă la suprafaţă.

Detectarea de pe orbită a apei interne înseamnă că oamenii de ştiinţă pot întreprinde acum analize de laborator ale mostrelor de roci selenare într-un context mai larg.

Multă vreme s-a crezut că pe Lună nu există absolut deloc apă şi că orice urme de apă din rocile aduse de misiunile Apollo s-ar datora contaminării cu substanţe provenite de pe Pământ.

Acum, însă, când a fost descoperită apă ce pare să provină chiar din interiorul Lunii, specialiştii pot începe să compare caractersiticile acestei ape cu alte caracterisrtici ale suprafeţei selenare.

Apa magmatică internă furnizează şi informaţii privind procesele vulcanice de pe Lună şi compoziţia internă a acestui corp ceresc, aduncând informaţii noi despre formarea Lunii şi modul în care procesele magmatice s-au modificat pe măsură ce Luna s-a răcit. 

Sursa: Mail Online