Home » D:News » Cum arată un creier uman care s-a păstrat 4000 de ani după ce a fost fiert în interiorul craniului? (FOTO)

Cum arată un creier uman care s-a păstrat 4000 de ani după ce a fost fiert în interiorul craniului? (FOTO)

Publicat: 04.10.2013
Nu se întâmplă des ca oamenii de ştiinţă să descopere rămăşiţe umane antice care să se fi păstrat foarte bine. Tocmai de aceea, descoperirea unui creier vechi de 4.000 de ani în vestul Turciei este cu adevărat un eveniment important.

Creierul a fost descoperit în 2010 într-un cimitir străvechi care pare să fi fost ars. În timpul excavărilor, specialiştii au descoperit oase şi obiecte din lemn carbonizate, însă cumva, în interiorul a 4 cranii s-au găsit ţesuturi cerebrale bine conservate. Oamenii de ştiinţă de la universităţile din Turcia au analizat descoperirile, iar acum au publicat noi detalii. 

Analizând terenul, cercetătorii au ajuns la concluzia că în urma unui cutremur, oamenii au fost îngropaţi sub dărâmături, înainte ca un incendiu să mistuie tot în calea sa. Acest foc pare să fi fiert creierii unora dintre locuitori în „suc propriu”, adică în propria umezeală. Atunci când focul a uscat umezeala, el a înlăturat şi oxigenul, lucru care a prevenit degradarea ţesutului cerebral. 

Cum arată un creier uman care s-a păstrat 4000 de ani după ce a fost fiert în interiorul craniului?    (Foto:Universitatea Halic Istanbul)Cum arată un creier uman care s-a păstrat 4000 de ani după ce a fost fiert în interiorul craniului?

Un alt factor important care a asigurat păstrarea creierilor a fost solul care era plin de potasiu, magneziu şi aluminiu. Aceşti compuşi s-au combinat cu acizii graşi din ţesutul uman pentru a crea ceva numit adipoceară, adică într-o substanţă de culoare gri-albicioasa, moale şi de consistenţa cerii.

„Nivelul prezervării, în combinaţie cu vârsta, este remarcabil. Dacă dorim să învăţăm mai multe despre istoria bolilor neurologice avem nevoie de astfel de ţesuturi” a declarat Frank Rühli, de la Universitatea din Zurich, referindu-se la importanţa descoperirii. 

Sursa: The Verge

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase