Prima pagină D:News

Moment epocal în istoria artei: un portret „pierdut” al lui Leonardo da Vinci, regăsit după 500 de ani (FOTO)

Redactia Descopera.ro | 10.09.2013 | ● Vizualizări: 744
Leonardo Da Vinci (1452-1519), gravură de J.Pofselwhite     (Ilustraţie: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (2)

Un portret considerat "pierdut sau chiar inexistent", atribuit lui Leonardo da Vinci, a fost autentificat, au anunţat experţii italieni, care consideră că această operă de artă a fost realizată într-adevăr de celebrul geniu al Renaşterii italiene, relatează AFP.

Profesorul Carlo Pedretti, cel mai important expert în opera lui Leonardo da Vinci, a ajuns după trei ani şi jumătate de cercetări asidue la concluzia că portretul Isabellei d'Este a fost pictat într-adevăr de acesta.

"Nu încape îndoială că portretul este opera lui Leonardo, dar după trei ani şi jumătate, mai avem nevoie de câteva luni pentru a stabili care sunt părţile adăugate, astfel încât să putem determina elementele care trebuie să le înlăturăm", a declarat profesorul Pedretti pentru săptămânalul italian Sette.

Acest portret al Isabellei d'Este, pictat în urmă cu 500 de ani şi "considerat pierdut sau chiar inexistent" a fost găsit în seiful unei bănci italiene şi autentificat, după ce a trecut mai multe teste riguroase. Mostrele prelevate din tablou au demonstrat că pigmenţii sunt din acea epocă, textura pânzei corespunde reţetei folosite de Leonardo şi prezentată în "Tratatul despre pictură", iar tehnologia de fluorescenţă cu raze X a scos la iveală o carte, simbol al Isabellei, protectoare a Literelor şi Artelor, prezent pe desenul de la Luvru.



În stânga, desenul pregătitor de la Luvru. În dreapta, portretul descoperit de curând    (Imagine: DeAgostini)

Tabloul, ulei pe pânză cu dimensiunile 61 centimetri x 46,5 centimetri, o prezintă pe marchiza de Mantova, cu o coroană pe cap şi cu pumnul strâns, de parcă ar ţine în mână un sceptru. Pictura este "transpunerea fidelă a unui celebru desen pregătitor expus la Muzeul Luvru", care până acum era singura dovadă a existenţei tabloului, afirmă publicaţia italiană.

Săptămânalul Sette publică scrisoarea pe care Carlo Pedretti a adresat-o reprezentanţilor proprietarilor, în care prezintă circumstanţele istorice din jurul executării tabloului.

"În octombrie 1514, Isabella d'Este este găzduită la Vatican, la invitaţia Papei Leon al X-lea şi a fratelui acestuia, Giuliano de Medici. Este cu neputinţă ca ea să nu fi vrut să îl revadă atunci pe Leonardo, pe care l-a găzduit când a fugit din Milano, după invadarea oraşului de către francezi în 1499, şi care i-a promis în schimb să îi picteze portretul. Aceasta este originea unui tablou excepţional în care recunosc fără îndoială mâna lui Leonardo, mai ales cu privire la realizarea chipului", precizează expertul italian.

Proprietarii tabloului sunt de origine italiană şi posedă o colecţie de aproximativ 400 de tablouri, achiziţionate de-a lungul vremii, potrivit revistei Sette. Oficial, doar în jur de cincisprezece tablouri îi sunt atribuite lui Leonardo da Vinci (1452-1519), printre care enigmatica Gioconda.

Surse: Mediafax, Corriere

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI