Home » D:News » Cercetătorii declară inutil un obicei foarte răspândit, prin care oamenii încearcă să-şi întărească oasele

Cercetătorii declară inutil un obicei foarte răspândit, prin care oamenii încearcă să-şi întărească oasele

Autor: Marius Comper 10.14.2013
Cercetătorii declară inutil un obicei foarte răspândit, prin care oamenii încearcă să-şi întărească oasele
Adulţii sănătoşi nu trebuie să ia suplimente alimentare cu vitamina D, se arată într-un studiu publicat în revista The Lancet, în care se susţine că acestea nu au niciun efect în prevenirea scăderii densităţii osoase, un simptom al osteoporozei, informează bbc.co.uk.

Pe de altă parte, experţii afirmă că, în cazul unui deficit de vitamina D în organism, oamenii ar trebui să ia suplimente alimentare care conţin această substanţă.

Autorii noii cercetări, specialiştii de la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă, au analizat 23 de studii pe acest subiect, la care au participat peste 4.000 de adulţi sănătoşi, din mai multe ţări, printre care Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Australia, Olanda, Finlanda şi Norvegia.

Suplimentele alimentare au fost administrate participanţilor la studiu pe o perioadă de doi ani, fără să se descopere vreun efect direct al vitaminei D asupra densităţii osoase.

Densitatea osoasă măsoară cantitatea de substanţe minerale din oase, de care depinde tăria acestora, şi este adesea considerată un indicator al riscului de osteoporoză, asociat cu riscul de fracturi.

Cu toate că rezultatele nu au identificat vreun beneficiu al administrării suplimentelor cu vitamina D, acestea au evidenţiat o creştere redusă, dar statistic relevantă, a densităţii osoase la nivelul colului femural, lângă încheietura coapsei.

Potrivit profesorului Ian Reid, de la Universitatea din Auckland, care a condus studiul, adulţii sănătoşi nu trebuie să ia suplimente alimentare cu vitamina D.

Profesorul Laura Tripkovic, cercetătoare la Departamentul de Ştiinţe ale nutriţiei la Universitatea Surrey, a declarat că „vitamina D nu influenţează direct osteoporoza, dat fiind că există alţi factori de risc responsabili, precum genele, alimentaţia şi mediul”.

O alimentaţie bogată în calciu, mişcarea şi băile de soare ar trebui să asigure în mod natural rezervele de vitamina D, care se găseşte în alimente precum peşte gras, ouă şi cereale.

Excesul de vitamina D sub formă de suplimente este dăunător organismului deoarece contribuie la formarea depunerilor de calciu, care afectează rinichii.

Surse: Mediafax, The Lancet

Cele mai noi articole
Imaginile cu acest bebeluș fac înconjurul lumii. Imediat după ce s-a născut, a ținut steriletul mamei sale în mâini
Imaginile cu acest bebeluș fac înconjurul lumii. Imediat după ce s-a născut, a ținut steriletul mamei sale în mâini
7 informații esențiale despre misiunea roverului Perseverance
7 informații esențiale despre misiunea roverului Perseverance
Raport ONU. Temperaturile medii vor crește cu cel puțin un grad în următorii cinci ani
Raport ONU. Temperaturile medii vor crește cu cel puțin un grad în următorii cinci ani
Când se vor afişa rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020. Edu.ro anunţă notele pe judeţe
Când se vor afişa rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020. Edu.ro anunţă notele pe judeţe
Ce se întâmplă, de fapt, în corpul tău dacă bei 2 litri de cafea în fiecare zi
Ce se întâmplă, de fapt, în corpul tău dacă bei 2 litri de cafea în fiecare zi
Naveta Starliner de la Boeing are probleme majore
Naveta Starliner de la Boeing are probleme majore
Sealand, încăpățânata micronațiune din Marea Nordului
Sealand, încăpățânata micronațiune din Marea Nordului
NASA investește într-un start-up care susține că poate obține oxigen din regolit
NASA investește într-un start-up care susține că poate obține oxigen din regolit
Gunoaiele de pe o insulă din SUA oferă o imagine inedită a trecutului acesteia
Gunoaiele de pe o insulă din SUA oferă o imagine inedită a trecutului acesteia
Routerele din casele noastre pot reprezenta un risc pentru securitatea dispozitivelor noastre
Routerele din casele noastre pot reprezenta un risc pentru securitatea dispozitivelor noastre
Oceanul ascuns de sub Antarctica
Oceanul ascuns de sub Antarctica
„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial
„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul ...
CubeRovers, roboții care ar putea revoluționa explorarea selenară
CubeRovers, roboții care ar putea revoluționa explorarea selenară
Admitere liceu 2020. Peste 8.500 de elevi nu au fost repartizaţi. Care a fost motivul
Admitere liceu 2020. Peste 8.500 de elevi nu au fost repartizaţi. Care a fost motivul
Turiștii care vor să ajungă în Grecia prin punctul vamal cu Bulgaria trebuie să prezinte test negativ pentru COVID-19
Turiștii care vor să ajungă în Grecia prin punctul vamal cu Bulgaria trebuie să prezinte test negativ pentru COVID-19
Dilemele etice pentru care vor trebui să fie pregătite mașinile autonome
Dilemele etice pentru care vor trebui să fie pregătite mașinile autonome
SUA investighează o potențială scurgere de radiații la unul dintre laboratoarele sale nucleare
SUA investighează o potențială scurgere de radiații la unul dintre laboratoarele sale nucleare
Astronomii au descoperit patru obiecte pe care nu le pot clasifica
Astronomii au descoperit patru obiecte pe care nu le pot clasifica