Cât de aproape eşti de moarte? Felul în care arăţi şi te mişti îţi arată starea de sănătate şi riscul de deces

Într-un studiu aspra a 1.200 de pacienţi taiwanezi, cercetătorii de la Universitatea Princeton, SUA, au constatat că persoanele care realizau evaluarea  – şi care nu erau cadre medicale, ci operatori de interviu care fuseseră pregătiţi special pentru această cercetare – puteau face predicţii asupra stării de sănătate şi riscului de deces ale pacienţilor, bazând-se pe expresia feţei, capacitatea de reacţie şi agilitatea generală a acestora. Iar aceste predicţii s-au dovedit mai exacte decât evaluările realizate de medici sau de pacienţii înşişi.

După cum afirmă autorii în articolul publicat în jurnalul Epidemiology, rezultatele arată că operatorii de interviu, care de obicei petrec un timp îndelungat observându-şi subiecţii, pot obţine informaţii importante despre sănătatea participanţilor prin simpla observare a acestora.

• Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
• Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7

”Faţa şi corpul tău dezvăluie o mulţime de lucruri despre viaţa ta. Noi bănuim că o mare cantitate de informaţii despre sănătatea unei persoane este reflectată de faţa ei, de mişcările ei, de felul în care vorbeşte şi funcţionează, precum şi de datele colectate în mod direct în cursul interviurilor”, spune Noreen Goldman, profesor de demografie în cadrul Woodrow Wilson School.

Noreen Goldman şi conducătorul studiului, Megan Todd, au analizat date colectate în cadrul unui studiu referitor la îmbătrânire (Social Environment and Biomarkers of Aging Study  – SEBAS).

Început în anul 2000, SEBAS a colectat date provenite din interviuri complexe realizate la domiciliul participanţilor, din analiza probelor biologice şi din rezultatele unor investigaţii medicale asupra unor adulţi vârstnici şi de vârstă mijlocie din Taiwan. 

Capacităţile fizice ale participanţilor au fost evaluate cu ajutorul unor teste menite să determine, de exemplu, viteza cu care mergeau, forţa cu care apucau cu mâinile, felul în care se ridicau de pe scaun;  participanţii au fost, de asemenea, întrebaţi cum îşi considerau starea de sănătate, pe o scară de la 1 la 5 (excelentă – 5, bună – 4, medie -3, nu prea bună – 2, proastă – 1). Operatorilor de interviu şi medicilor  li s-a carut să evalueze şi ei sănătatea pacienţilor, pe aceaşi scară.

Operatorii de interviu au observat, în timpul întrevederii, modul în care se comportau participanţii, iar medicilor li s-a cerut să evalueze sănătatea participanţilor prin investigaţii medicale şi analiza istoricului medical al pacientului.

Pentru a înţelege contribuţia multelor variabile care influenţează riscul de deces, cercetătorii au inclus în analiza statistică factori precum sexul, locul de reşedinţă, educaţia, starea civilă, gradul de participare la activităţi sociale, bolile cronice, echilibrul psihic şi forma fizică a pacienţilor.

După analiza datelor, au apărut două rezultate neaşteptate.

În primul rând, evaluările medicilor nu preziceau cu acurateţe şansele de supravieţuire ale pacinţilor, deşi medicii efectuaseră un examen standard, plus o ecografie abdominală, investigaţii de la care certcetătorii aşteptau predicţii mai exacte.

Al doilea rezultat surprinzător a fost acela că evaluările operatorilor de interviu s-au dovedit mult mai utile pentru prezicerea riscului de deces, comparativ cu auto-evaluările, poate din cauză că observaţiile operatorilor erau mai puţin subiective comparativ cu părerile subiecţilor despre propria persoană.

Auto-evaluarea stării de sănatate este larg folosită de sociologi şi cercetătorii  din  domeniul medical, pentru că este simplă; dar, deşi ea poate să prezică, într-o oarecare măsură, mortalitatea, are multe lipsuri. Atunci când o persoană îşi evualuează propria stare de sănătate, medicul nu ştie la ce grup de referinţă se raportează acea persoană, iar auto-evaluările diferă în funcţie de rasă şi etnie, ca şi de categoria socioeconomică; prin urmare auto-evaluarea nu este o modalitate de încredere  de a estima starea de sănătate a unei persoane şi este nevoie de metode mai precise.

Goldman consideră că un mijloc de a obţine mai multă precizie ar fi includerea unor operatori de interviu în studiile asupra sănătăţii populaţiei, de vreme ce aceştia pot furniza evaluări mai obiective, care să echilibreze subiectivismul auto-evaluărilor. 

Sursa: Science Daily / Foto. Hepta