Home » D:News » Cometa ISON încă în viaţă: Hubble a reuşit să o surprindă de la o distanţă de 280 de milioane de kilometri

Cometa ISON încă în viaţă: Hubble a reuşit să o surprindă de la o distanţă de 280 de milioane de kilometri

Cometa ISON încă în viaţă: Hubble a reuşit să o surprindă de la o distanţă de 280 de milioane de kilometri
Publicat: 20.10.2013
Acesta este verdictul oamenilor de ştiinţă după ce au analizat o imagine surprinsă de Telescopul Spaţial Hubble. Potrivit specialiştilor, de la o distanţă de 280 de milioane de kilometri, cometa s-a lăsat observată de Hubble.

Până acum au existat speculaţii privitoare la faptul că această cometă se va dezintegra pe măsură ce se apropie de Soare. Practic, cometele sunt un fel de „bulgări de zăpadă murdari” alcătuiţi din gheaţă şi rocă. Pe măsură ce o cometă devine din ce în ce mai fierbinte, gheaţa se transformă în gaz, dând naştere acelui cap neclar din jurul nucleului solid şi frumoasei şi strălucitoarei cozi. În cazul în care, cometa pierde multă gheaţă, atunci ea îşi pierde integritatea structurală şi se distruge.

Este interesant să observăm că partea superioară a cometei ISON, surprinsă în colţul din stânga al imaginii, pare să fie intactă. Dacă această cometă ar fi fost pe cale să se distrugă, ar fi trebuit să putem observa cum mici bucăţi din ea rămân în urmă. În schimb, această imagine indică destul de clar că acestei comete nu i-a venit sfârşitul. 

ISON se află pe o orbită care o va duce adânc în sistemul solar, ratând suprafaţa Soarelui doar cu un milion de kilometri, o distanţă mai mică decât diametrul stelei noastre. Din cauză că ea se va afla atât de aproape de Soare, ISON ar putea deveni foarte strălucitoare, ceea ce ar putea însemna că există şanse ca ea să poată fi observată cu ochiul liber. Desigur, acest lucru nu se poate şti cu siguranţă, având în vedere că, de obicei, cometele sunt foarte imprevizibile. 

Sursa: Slate

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase