Prima pagină D:News

Ai grijă de capul tău: loviturile pot avea avea urmări grave mulţi ani mai târziu

Redactia Descopera.ro | 12.30.2013 | ● Vizualizări: 1503

Traumatismele craniene pot favoriza apariţia bolii Alzheimer - cea mai răspândită formă de demenţă -, stimulând depunerea plăcii amiloide, o acumulare de proteine specifice asociate cu această maladie, arată un studiu recent.

Cercetătorii de la Clinica Mayo, SUA, au scanat creierele  a 589 de persoane de peste 70 de ani, dintre care 141 prezentau o uşoară afectare a funcţiilor cognitice, manifestată prin probleme de memorie şi raţionare.

Participanţii au fost întrebaţi dacă suferiseră vreodată lovituri la cap care să le fi provocat pierderea cunoştinţei ori dificultăţi ulterioare de memorie.

La acei subiecţi care nu prezentau probleme cognitive, cercetătorii nu au observat diferenţe în caracteristicile creierului la scanare, indiferent dacă personele respective avuseră sau nu lovituri la cap.



Însă la cei care prezentau probleme cognitive, specialiştii au observat, la scanare, deosebiri în ceea ce priveşte acumularea de proteine amiloide: la cei care avuseră lovituri la cap, nivelul plăcii amiloide era, în medie, cu 18% mai ridicat decât la cei care nu suferiseră traumatisme. Rezultatele au fost publicate în jurnalul Neurology.

Un studiul anterior, realizat de cercetătorii de la Universitatea Cambridge, sugera că, la persoanele ce suferiseră traumatisme craniene, anumite substanţe, numite proteine tau, se pot comporta anormal ca urmare a unui eveniment traumatic, favorizând apariţia bolii Alzheimer.

Rezultatele acestor studii sprijină ideea că între traumatismele craniene şi maladia Alzheimer există o legătură, dar faptul că o corelaţie a fost descoperită doar la persoanele care au probleme cognitive, nu şi la cele cu funcţie cognitivă normală, arată că legătura dintre traumatismul cranian şi placa amiloidă este una complexă, implicând mai mulţi factori, nu doar existenţa unei lovituri la cap.

Sursa: Medical News

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI