Home » D:News » Care este ţara cu cel mai mare consum de ceai pe cap de locuitor şi unde se clasează România?

Care este ţara cu cel mai mare consum de ceai pe cap de locuitor şi unde se clasează România?

Publicat: 23.01.2014
Turcia, Irlanda şi Marea Britanie ocupă primele trei poziţii în topul ţărilor cu cel mai mare consum de ceai pe cap de locuitor, anual, clasament în care România se află pe poziţia a 45-a, informează qz.com.

Deşi China este de departe cel mai mare consumator de ceai, cu peste 725.747,792 de tone pe an, Turcia se situează pe primul loc în ceea ce priveşte cantitatea consumată pe cap de locuitor, cu 3,157 de kilograme/ persoană/ an.

În topul 3 urmează Irlanda, cu 2,191 de kilograme de ceai consumat anual pe cap de locuitor, şi Marea Britanie, cu 1,941 kilograme de persoană/ an.

Topul 10 este completat, în ordine, de Rusia (1,383 de kilograme/ persoană/ an), Maroc (1,216 kilograme/ persoană/ an), Noua Zeelandă (1,192 kilograme/ persoană/ an), Egipt (1,012 kilograme/ persoană/ an), Polonia (1 kilogram/ persoană/ an), Japonia (967 de grame/ persoană/ an) şi Arabia Saudită (900 de grame/ persoană/ an).

În schimb, în România, consumul de ceai este destul de mic (70 de grame/ persoană/ an), ceea ce o poziţionează pe locul 45 în topul consumatorilor de ceai din lume, care a inclus 54 de state.

Surse: Mediafax, Quartz

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase