Home » D:News » Tu ce înălţime ai? Lungimea corpului ne poate predispune la paranoia

Tu ce înălţime ai? Lungimea corpului ne poate predispune la paranoia

Autor: Maria Olaru 01.29.2014
Tu ce înălţime ai? Lungimea corpului ne poate predispune la paranoia
Oamenii scunzi sunt mai predispuşi spre a experimenta sentimente de paranoia, inferioritate şi neîncredere excesivă, potrivit unei cercetări publicate recent în jurnalul „Psychiatry Research”.

În noul studiu, oamenii de ştiinţă au arătat că atunci când ajustează virtual înălţimea unui individ îl fac pe acesta să se simtă mai prost şi să se teamă de ceilalţi. Cu alte cuvinte, cercetarea a indicat cum un nivel scăzut de stimă de sine poate duce la gânduri paranoice. Ca urmare a acestui lucru, ea va fi utilizată pentru dezvoltarea unor tratamente psihologice mai eficiente pentru paranoia severă. 

„O înălţime mai mare este asociată cu o o carieră mai bună şi succesul în relaţii. înălţimea este percepută ca impunând autoritate, de aceea ne simţim mai înalţi atunci când avem sentimentul să suntem puternici”, a explicat coordonatorul studiului, Daniel Freeman de la Universitatea Oxford. 

El a mai declarat că în timpul experimentului, atunci când înălţimea oamenilor a fost redusă virtual, aceştia se simţeau inferiori, lucru care i-a determinat să fie foarte neîncrezători. 

„Acest lucru s-a întâmplat într-o simulare, un proiect de realitate virtuală (RV), dar noi ştim că oamenii se comportă în RV aşa cum o fac în viaţa de zi cu zi”, a adăugat Freeman. 

Echipa de specialişti coordonată de Freeman a testat 60 femei adulte din populaţia generală, care erau predispuse la „gânduri de neîncredere”. Acestea au fost supuse unei experienţe de RV, într-un tren care mergea în subteran. 

Participantele au experimentat aceeaşi „călătorie” de două ori, o dată când li s-a păstrat înălţimea reală şi o a doua oară când înălţimea le-a fost redusă cu aproximativ 25 de centimetri. În ambele cazuri ale experimentului, restul pasagerilor din tren erau programaţi să fie neutrii şi să cauzeze teamă. 

În timp ce majoritatea participanţilor nu au observat conştient diferenţa de înălţime, cea mai mare parte dintre ei au raportat că au experimentat sentimente negative (precum sentimentul de incompetenţă şi inferioritate) atunci când, în realitatea virtuală ei erau expuşi ca indivizi mai scunzi. 

Aceste gânduri negative s-au tradus într-o creştere a sentimentului de paranoia privitor la restul pasagerilor, au explicat cercetătorii.  Mai exact, participanţii aveau tendinţa de a crede că sunt urmăriţi, că cineva îi priveşte cu intenţii rele sau că încearcă să îi supere. 

„Cercetarea ne aduce o perspectivă cheie a paranoia, indicând că neîncrederea excesivă a oamenilor faţă de alţii se bazează direct pe propriile sentimente negative. Implicaţiile acestor rezultate într-un viitor tratament se referă la faptul că îi vom face pe oameni să se simtă mai încrezători în propria persoană pentru ca apoi ei să devină mai puţin bănuitori faţă de alţii”, susţine Freeman.   

Sursa: Reuters
Cele mai noi articole
Dilemele etice pentru care vor trebui să fie pregătite mașinile autonome
Dilemele etice pentru care vor trebui să fie pregătite mașinile autonome
SUA investighează o potențială scurgere de radiații la unul dintre laboratoarele sale nucleare
SUA investighează o potențială scurgere de radiații la unul dintre laboratoarele sale nucleare
Astronomii au descoperit patru obiecte pe care nu le pot clasifica
Astronomii au descoperit patru obiecte pe care nu le pot clasifica
Când se vor afişa rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020. Edu.ro anunţă notele pe judeţe
Când se vor afişa rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020. Edu.ro anunţă notele pe judeţe
Admitere liceu 2020. Rezultatele repartizării computerizate au fost publicate pe Edu.ro
Admitere liceu 2020. Rezultatele repartizării computerizate au fost publicate pe Edu.ro
Xiaomi va lansa primul televizor smart OLED însă va costa mai mult decât te-ai fi așteptat
Xiaomi va lansa primul televizor smart OLED însă va costa mai mult decât te-ai fi așteptat
Cercetătorii au descoperit o genă care suprimă simptomele Alzheimerului
Cercetătorii au descoperit o genă care suprimă simptomele Alzheimerului
Val de pneumonie în Kazahstan, în plină pandemie de coronavirus. Peste 1.700 de persoane au murit
Val de pneumonie în Kazahstan, în plină pandemie de coronavirus. Peste 1.700 de persoane au murit
Casa în care s-a născut revoluţionarul Che Guevara a fost scoasă la vânzare
Casa în care s-a născut revoluţionarul Che Guevara a fost scoasă la vânzare
Care sunt telefoanele care vor primi update la EMUI 11?
Care sunt telefoanele care vor primi update la EMUI 11?
Manipularea colesterolului ar putea opri cancerul pancreatic
Manipularea colesterolului ar putea opri cancerul pancreatic
Situri aborigene subacvatice, descoperite pentru prima oară de cercetători în vestul Australiei
Situri aborigene subacvatice, descoperite pentru prima oară de cercetători în vestul Australiei
Roboții cu abur, tehnologia care va explora spațiul?
Roboții cu abur, tehnologia care va explora spațiul?
Există un loc pe Pământ care continuă să se răcească, și nu să se încălzească. Un nou studiu arată de ce
Există un loc pe Pământ care continuă să se răcească, și nu să se încălzească. Un nou studiu arată de ce
Uniunea de la Kalmar, momentul în care s-au unificat regatele nordice
Uniunea de la Kalmar, momentul în care s-au unificat regatele nordice
Rețelele sociale pot fi un mediu periculos pentru persoanele care prezintă risc de sinucidere
Rețelele sociale pot fi un mediu periculos pentru persoanele care prezintă risc de sinucidere
Tipurile de gripă de care suferim în copilărie influențează sensibilitatea la diferite tulpini la maturitate
Tipurile de gripă de care suferim în copilărie influențează sensibilitatea la diferite tulpini la maturitate
Rusia începe să exporte Avifavir, medicament pentru COVID-19. Tratamentul este deja folosit cu succes
Rusia începe să exporte Avifavir, medicament pentru COVID-19. Tratamentul este deja folosit cu succes