Home » D:News » Singurul aparat foto care a călătorit până pe Lună şi înapoi pe Terra va fi scos la licitaţie

Singurul aparat foto care a călătorit până pe Lună şi înapoi pe Terra va fi scos la licitaţie

Publicat: 03.02.2014
Singurul aparat de fotografiat folosit în timpul misiunilor Apollo de pe Lună, între anii 1969 şi 1972, care a fost apoi readus de NASA pe Terra, va fi scos la licitaţie la Viena, pe 22 martie, au anunţat reprezentanţii galeriei Westlicht.

Aparatul de fotografiat, care putea fi ataşat în partea din faţă a costumului unui astronaut, este estimat între 150.000 de euro şi 200.000 de euro, a declarat Peter Coeln, fondatorul Westlicht, una dintre cele mai reputate galerii de artă din lume în domeniul fotografiei.

În total, NASA a trimis 14 aparate foto în spaţiu în cadrul misiunilor sale Apollo, însă doar unul dintre ele a fost readus pe Terra, probabil din cauza problemelor ce apăreau în momentul scoaterii filmului.

Celelalte 13 aparate, cântărind fiecare mai multe kilograme, au fost abandonate pe Lună, pentru a permite astronauţilor să aducă pe Terra roci lunare. În acele vremuri, chestiunea greutăţii reprezenta o sursă de îngrijorare majoră în cadrul misiunilor spaţiale.

Astronautul american Jim Irwin a folosit aparatul Hasselblad şi a realizat 299 de fotografii în cele trei zile petrecute pe Lună în timpul misiunii Apollo 15. Aparatul este pus în vânzare de un colecţionar italian, care îl cumpărase de la un american.

O plăcuţă din interiorul aparatului, conţinând numărul 38 – acelaşi care apare pe fotografiile realizate de NASA – „reprezintă dovada care atestă în procent de 100% că acest aparat este cel adevărat şi că el a fost cu adevărat pe Lună”, a spus Peter Coeln.

Galeria Westlicht a vândut la licitaţie, în 2012, cel mai scump aparat de fotografiat din lume, un prototip Leica din 1923, care a fost achiziţionat cu 2,16 milioane de euro.

Surse: Mediafax, AFP, Westlicht

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase