Prima pagină D:News

Cercetătorii rescriu cărţile de psihologie. Ce spun ei despre emoţiile oamenilor

Roxana Ruscior 02.05.2014 | ● Vizualizări: 1051
Până acum, oamenii de ştiinţă declarau în unanimitate că există şase emoţii specifice naturii umane. Acum însă, potrivit unei noi cercetări, numărul acestora s-a redus la patru.     (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (1)

Până acum, oamenii de ştiinţă declarau în unanimitate că există şase emoţii specifice naturii umane. Acum însă, potrivit unei noi cercetări, numărul acestora s-a redus la patru.

O cercetare realizată de Institutul de Neuroştiinţă şi Psihologie al Universităţii din Glasgow contrazice opinia generală, potrivit căreia omul are şase emoţii de bază – fericire, surpriză, teamă, dezgust, furie şi tristeţe.

Testele făcute de psihologii din Glasgow au vizat interpretările unor expresii faciale generate pe calculator. Subiecţii testaţi nu au putut însă deosebi expresia de furie de cea de dezgust, nici pe cea de furie de cea de surpriză, scrie The Atlantic.

De exemplu, o persoană care este speriată va avea sprâncenele ridicate şi ochii mărirţi, ca şi una care este uimită ce ceva anume.



Cercetătorii s-au gândit că delimitarea între aceste emoţii este făcută doar social, nu biologic.

Prin urmare, emoţiile de bază sunt doar patru – fericire, tristeţe, frică/surprindere, furie/dezgust. Doar acestea se pot citi corect pe chipurile oamenilor şi au fost esenţiale pentru supravieţuirea speciei noastre.

Celelalte interpretări au apărut ulterior, având deci un caracter cultural, social determinat. Aceste expresii faciale au fost la început o formă primitivă de limbaj. Oamenii făceau ochii mari când se speriau pentru a obţine mai multă informaţie vizuală, despre un pericol care se apropie. La fel, în cazul unui dezgust, ei strâmbau din nas, acest gest fiind făcut iniţial pentru a limita inspirarea a ceva care face rău. Acum însă, aceste forme de exprimare au devenit interacţiuni sociale, culturale.

Surse: The Atlantic, Universitatea Glasgow

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI