Home » D:News » Cele mai frumoase fotografii ale Soarelui: NASA sărbătoreşte o aniversare cu un videoclip de excepţie (VIDEO)

Cele mai frumoase fotografii ale Soarelui: NASA sărbătoreşte o aniversare cu un videoclip de excepţie (VIDEO)

Cele mai frumoase fotografii ale Soarelui: NASA sărbătoreşte o aniversare cu un videoclip de excepţie (VIDEO)
Publicat: 14.02.2014
Sonda SDO lansată de NASA, având drept misiune studierea Soarelui, a împlinit 4 ani de activitate, iar agenţia spaţială americană a celebrat evenimentul publicând un clip de aproape 4 minute cu cele mai spectaculoase imagini captate de SDO.

Erupţii solare, pete solare şi ale manifestări ale activităţii stelei centrale a sistemului nostru solar au fost surprinse de Solar Dynamics Observatory (SDO), iar cele mai impresionante imagini obţinute în ultimul an au fost utilizate pentru realizarea clipului.

Sonda SDO a fost lansată la 11 februarie 2010, cu misiunea de a studia Soarele, pentru a-i ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă în ce fel variaţiile activităţii acestuia afectează viaţa pe Pământ.

Studiind imaginile transmise de sondă, cercetătorii pot înţelege mai bine funcţionarea sistemului electromagnetic care determină modificările permanente ce au loc în Soare şi ale căror efecte pot fi resimţite şi în imediata apropiere a Terrei. Erupţiile solare şi un alt tip de explozii solare, numite ejecţii coronale de masă, pot uneori să perturbe funcţionarea unor instalaţii din spaţiu, precum sateliţii. 

SDO captează zilnic imagini de înaltă rezoluţie ale suprafeţei solare în 10 lungimi de undă diferite, la un grad de detaliu care nu a mai fost obţinut anterior.

SDO a fost proiectată pentru o misune cu durata de cel puţin 5 ani, dar oamenii de ştiinţă speră ca sonda să funcţioneze mult mai mult, oferind detalii despre o mare parte a ciclului de 11 ani al activităţii solare; miza este şi mai importantă deoarece ciclul în care ne aflăm  (numit ciclul 24) este unul neobişnuit, cel mai slab ca intensitate dintr-o perioadă de cca. un secol, în ciuda faptului că se află acum în faza sa cea mai activă. 

Sursa: Live Science / Credit foto, video: NASA/SDO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase