Home » D:News » Am putea afla exact cât mai avem de trăit? Cercetătorii chinezi susţin că au descoperit cum pot prezice durata vieţii

Am putea afla exact cât mai avem de trăit? Cercetătorii chinezi susţin că au descoperit cum pot prezice durata vieţii

Publicat: 14.02.2014
Oamenii de ştiinţă au reuşit să prezică în mod precis durata vieţii la o specie de animale, printr-o metodă care ar putea fi aplicată, cândva, şi în cazul oamenilor. Ei susţin că secretul constă în studierea activităţii mitocondriilor, „uzinele energetice” ale celulei.

Observând intensificările activităţii mitocondriilor – organitele celulare în care este generată energia –, se poate deduce cât mai are de trăit respectiva forma de viaţă, afirmă geneticienii de la Institutul Naţional de Ştiinţe Biologice din Beijing, China. Ei şi-au publicat recent concluziile într-un articol apărut în revista Nature.

Rezultatele lor sugerează că, în mare măsură, durata vieţii unui organism poate fi prezisă încă din tinereţe.

Cercetătorii au studiat viermi nematozi de dimensiuni foarte mici (cca. 1 mm), din specia Caenorhabditis elegans, în celule cărora au introdus anumite proteine care emiteau lumină atunci când detectau anumite leziuni la nivelul mitocondriilor.

Specialiştii cred că acumularea de radicali liberi, molecule rezultate din metabolismul celular. Este unul dintre factorii care favorizează procesul de îmbătrânire. Radicalii liberi produc modificări ale structurii ADN şi, prin acest mecanisn, duc la îmbătrânirea celulelor şi a întregului organism. Mitocondriile, care conţin şi ele ADN (ADN mitocondrial), sunt în mod special vulnerabile la atacul radicalilor liberi, deoarece au o activitate metabolică intensă, producând mari cantităţi de radicali liberi, dar nu au mecanisme de reparare a ADN-ului. 

Ei au constatat că numărul de emisii luminoase ale proteinelor introduse în mitocondrii (mito-flash-uri, cum le-au denumit ei) este influenţat de prezenţa radicalilor liberi şi poate prezice durata de viaţă.

Viermii studiaţi de specialiştii chinezi trăiesc, în mod normal, cca. 21 de zile şi au o capacitate reproductivă maximă la vârsta de 3 zile. 

Cercetătorii au constatat că acei indivizi care prezentau puţine mito-flash-uri, la vârsta de 3 zile, trăiau mai mult, în vreme ce aceia care prezentau multe mitoflash-uri mureau înainte de a împlini 21 de zile.

S-a mai observat, de asemenea, că viemii ce prezentau o mutaţie genetică anumită, care mărea durata vieţii până la 39 de zile, aveau mai puţine mito-flash-uri decât viermii normali.

Modelul a fost observat şi atunci când cercetătorii au expus viermii la scurte perioade de înfometare şi la şocuri termice (prin încălzire).

Teoria mitocondrială a îmbătrânirii a fost propusă în 1972 şi rămâne una controversată. Cercetătorii chinezi care au realizat experimentele consideră că ea este validă şi că rezultatele lor o confirmă. 

„Flash-urile mitocondriale au o capacitate excepţională de a prezice timpul cât mai au de trăit animalele”,  a declarat conducătorul studiului, prof. Meng-Qiu Dong. „E ceva adevărat în teoria mitocondrială asupra îmbătrânirii”.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?