Home » D:News » Cum vor funcţiona armele viitorului. Marina americană pregăteşte tunul electromagnetic şi un prototip laser

Cum vor funcţiona armele viitorului. Marina americană pregăteşte tunul electromagnetic şi un prototip laser

Cum vor funcţiona armele viitorului. Marina americană pregăteşte tunul electromagnetic şi un prototip laser
Publicat: 18.02.2014
În curând, armele viitorului, pe care le vedem în filmele science-fiction, ar putea deveni realitate. Marina americană va realiza un laser performant şi un tun electromagnetic, totul în următorii doi ani.

Laserul va fi montat pe o nava, fiind prima armă de acest fel a marinei SUA. În curând va fi testată şi un tun electromagnetic.

Marina este interesată în primul rând de costuri cât mai reduse, nu de tehnologii avansate. De aceasta dată însă, cele două merg mână în mână. Spre deosebire de bombe sau rachete, un laser poate fi folosit continuu, pentru că nu rămâne fără muniţie.

Prototipul laserului va putea fi testat în vara această şi poate fi folosit de un singur marinar, spune căpitanul Mike Ziv.

Noul sistem de arme cu laser va fi folosit în special pentru a distruge drone şi bărci foarte rapide. Testele vor fi efectuate pe Ponce, o bază plutitoare a Marinei americane, care va fi transportată în Golful Persic.

Tunurile electromagnetice pot lasa un proiectil cu o viteză de 6-7 ori mai mare ca viteza sunetului, fiind ideale pentru distanţele mari. Ele au fost deja testate la sol, în Virginia.

Există însă şi dezavantaje ale acestor noi arme. Laserul nu este foarte eficient când plouă, este înnorat sau sunt turbulenţe în atmosferă.

Iar tunurile electromagnetice au nevoie de multă electricitate pentru a putea lansa proiectile, spune Loren Thompson, analist la Institutul Lexington.

Inginerii încearcă acum să obţină un sistem pe bază de baterii, care să asigure tunului energia necesară pentru a fi folosit pe orice navă de război.

Ambele proiecte sunt foarte solicitate de Marină, pentru că presupun un cost redus. În prezent, o rachetă de interceptare costă aproximativ 1 milion de dolari, deci acest sistem nu este eficient. În comparaţie, laserul va costa doar câţiva dolari pentru o interceptare de rachetă.

Unda laser va fi invizibilă ochiului uman, dar va putea distruge o ţintă, în special componentele electronice.

Sursa: Business Insider
 

 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase