Home » D:News » Tentativă de suicid eşuată, din cauza lipsei de interes a tigrilor dintr-o grădină zoologică

Tentativă de suicid eşuată, din cauza lipsei de interes a tigrilor dintr-o grădină zoologică

Tentativă de suicid eşuată, din cauza lipsei de interes a tigrilor dintr-o grădină zoologică
Publicat: 18.02.2014
Un chinez care dorea să se sinucidă, aruncându-se într-o cuşcă de la o grădină zoologică în care se aflau doi tigri, şi-a văzut planurile zădărnicite din cauza lipsei de interes a felinelor, a anunţat marţi un ziar local, citat de AFP.

Yang Jinhai, în vârstă de 27 de ani, a mers duminică la Grădina Zoologică din Chengdu, s-a urcat într-un copac şi s-a aruncat în cuşca în care se aflau doi tigri de Bengal, a precizat aceeaşi sursă.

Sub privirile stupefiate ale vizitatorilor, Yang Jinhai – un tânăr şomer, suferind de depresie şi de tulburări mintale, potrivit fratelui său – „a făcut o serie de mişcări teatrale” în acea cuşcă, vreme de 20 de minute, încercând să îi convingă pe cei doi tigri să îl mănânce.

„Le ceream să mă muşte şi voiam să-i las să îmi devoreze carnea, nu îi respingeam”, a spus Yang Jinhai.

Dar, după ce l-au zgâriat puţin şi l-au târât prin cuşcă, cei doi tigri au devenit dezinteresaţi de victima lor şi au refuzat să îl mănânce pe Yang.

Angajaţii grădinii zoologice au administrat tranchilizante celor două animale şi l-au salvat pe tânăr, care a scăpat cu viaţă şi doar cu „16 răni uşoare”. Yang Jinhai primeşte în prezent tratament contra depresiei, afirmă presa chineză.

Surse: Mediafax, AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase