Home » D:News » Spectacol deosebit pe cer în această săptămână. Planeta Jupiter va fi cel mai strălucitor corp ceresc

Spectacol deosebit pe cer în această săptămână. Planeta Jupiter va fi cel mai strălucitor corp ceresc

Publicat: 04.03.2014
Toţi locutorii din emisfera nordică vor putea observa în această săptămână, cu ochiul liber, planeta Jupiter, care va deveni cel mai stălucitor obiect de pe cer.

Planeta va fi putea fi observată chiar şi din marile oraşe, cu condiţia să fie cer senin. În această perioadă, Jupiter va fi chiar mai luminos decât steaua Sirius, care este de obicei cea mai strălucitoare.

Cei care au un binoclu vor putea vedea în aceste zile şi cel puţin una din lunile lui Jupiter, iar printr-un telescop pot fi admirate toate cele patru corpuri cereşti: Io, Europa, Ganymede, Callisto.

Aceşti sateliţi naturali ai uriaşei planete gazoase din sistemul nostru solar au fost primele obiecte observate de Galileo Galilei, cu telescopul, în 1609. Ele au fost dovada teoriei pe care o susţinea el, că lunile se învârt în jurul plantelor, iar planetele în jurul Soarelui.

Sateliţii lui Jupiter pot fi observaţi uşor cu binoclul sau prin telescop, daca nu se află chiar în faţa sau în spatele planetei care este foarte luminoasă. Cei care vor să observe mai multe detalii, pot folosi un telescop mai performant, care îi va ajuta să vadă bizara atmosferă a lui Jupiter.
Pentru că planeta se roteşte foarte repede (la fiecare 10 ore), norii sunt transformaţi în uriaşe jeturi verticale de aburi.

Cel mai interesant detaliu este celebra Pată Roşie Uriaşă, care este de fapt un ciclon în formă ovală, de trei ori mai mare ca planeta noastră.

Furtuna tulbură atmosfera planetei de aproximativ 300 de ani, fiind cea mai mare şi mai veche furtună din sistemul nostru solar.

Pata Roşie se deplasează însă spre est sau spre vest, prin urmare astronomii trebuie să ştie mereu care sunt coordonatele exacte, pentru a putea s-o observe prin telescop.
 

Sursa: Space.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?