Home » D:News » „Eu pot găsi avionul dispărut!” Tehnologia care poate detecta aeronava Malaysia Airlines chiar şi în cel mai adânc ocean

„Eu pot găsi avionul dispărut!” Tehnologia care poate detecta aeronava Malaysia Airlines chiar şi în cel mai adânc ocean

Publicat: 19.03.2014
După aproape două săptămâni de la dispariţia unui Boeing 777 al companiei aeriene Malaysia Airlines, căutările aeronavei continuă. Nu au fost găsite indicii despre locul în care se află avionul, dar este posibil, cred specialiştii, ca acesta să se fi prăbuşit în Oceanul Indian.

Dacă se află acolo, poate fi găsit cu ajutorul unei tehnologii de ultimă oră, susţine David Gallo, de la Woods Hole Oceanographic Institution din Massachusetts.

În anul 2011, David Gallo a ajutat la identificarea unui avion Air France, care se prăbuşise în Oceanul Atlantic. El a folosit trei drone submarine, care s-au scufundat până la 4 km adâncime, unde se afla epava.

„Nu există vreo adâncime prea mare pentru noi. Daţi-mi timp şi îl voi găsi, chiar şi în cel mai adânc ocean”, spune David.

Mai întâi, avionul trebuie să fie localizat. Deocamdată, conform datelor obţinute prin satelit, epava s-ar putea afla într-o zonă foarte vastă, pe o rază de 4.000 de kilometri, inclusiv în Oceanul Indian, care are o adâncime medie de 4 km, dar pe alocuri poate fi şi mai adânc.

Ipoteza mai recentă a prăbuşirii în Oceanul Indian a creat îndoială în rândul unor experţi, care se tem că avionul nu va fi găsit niciodată, pentru că aici apa este mult mai adâncă decât în Marea Chinei de Sud, unde fusese căutată iniţial epava.

Avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines a dispărut brusc de pe radare în timpul unei curse de la Kuala Lumpur spre Beijing. Experţii cred că aeronava a mai zburat aproximativ 7 ore după pierderea semnalului.

Cea mai vehiculată ipoteză este deturnarea avionului, instrumentele de comunicare şi localizare ale aparatului fiind dezactivate intenţionat.

O tragedie similară a avut loc în iunie 2009, când un avion al Air France s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic, din cauza unei furtuni, în timpul unei curse de la Rio la Paris. La bord se aflau 228 de persoane.

Zborul AF447 a fost găsit abia în aprilie 2011, după aproape doi ani de la accident.

Un robot submarin recuperează resturile epavei Air France    Un robot submarin recuperează resturile epavei Air France

Trei roboţi submarini coordonaţi de David Gallo au găsit epava avionului, un Airbus A330, dar şi rămăşitele unor victime, care au putut fi astfel recuperate.


Sursa: New Scientist

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase