Home » D:News » Raportul alarmant publicat de ONU despre efectele schimbării climei. „Nimeni de pe această planetă nu va scăpa”

Raportul alarmant publicat de ONU despre efectele schimbării climei. „Nimeni de pe această planetă nu va scăpa”

Raportul alarmant publicat de ONU despre efectele schimbării climei. „Nimeni de pe această planetă nu va scăpa”
Publicat: 31.03.2014
Intergovernmental Panel on Climate Change, un grup al ONU, care prezintă periodic informaţii despre schimbările climaterice, trage un semnal de alarmă asupra efectele devastatoare ale acestui fenomen.

Potrivit raportului oficial publicat de acest grup, calota de gheaţă de la Polul Nord începe să se topească, rezervele de apă potabilă sunt tot mai reduse, apar valuri de căldură şi ploi torenţiale în tot mai multe zone ale globului, iar peştii şi alte vieţuitoare acvatice mor sau migrează spre poli.

De asemenea, nivelul oceanelor este în continuă creştere, punând în pericol localităţile de coastă. În plus, apa oceanelor este tot mai acidă, din cauză că absoarbe dioxidul de carbon de la maşini, ucigând multe specii de peşti sau corali.

Efectele vor continua şi vor fi tot mai periculoase, dacă autorităţile nu vor lua măsuri pentru reducerea gazelor cu efect de seră.

Tot din cauza încălzirii climei, materia organică care a stat îngheţată mii de ani în solul din zona Arctică începe să se descompună, sporind efectul de seră.

Cel mai grav efect, avertizează specialiştii, este asupra cantităţii de hrană disponibilă, care va fi tot mai puţină, mai ales în ţările sărace.

Nu doar acestea vor avea însă de suferit, precizează Rajendra Pachauri: „Nimeni de pe această planetă nu va scăpa fără să fie afectat de schimbarea climei”.

Efectele negative ale încălzirii globale vor duce probabil la conflicte pentru resurse şi terenuri fertile.

Iar consecinţele sunt deja resimţite în anumite zone ale globului. În Alaska, din cauza valurilor provocate de topirea gheţii, care erodează coasta, comunităţi întregi au trebuit să fie relocate.

Raportul Intergovernmental Panel on Climate Change, publicat luni la Yokohama, este lucrarea a sute de cercetători şi vizează efectele schimbărilor climei asupra planetei pentru următoarele decenii.
 

Sursa: New York Times

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase